„Eu, personal, voi alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invit pe colegii mei să mi se alăture. Este un semn de recunoştinţă pentru ce ni s-a dat. Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea”.
Mesajul de mai sus îi aparține președintei Partidul Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, și a fost rostit în seara alegerilor parlamentare, pe 1 decembrie 2024, după anunțarea primelor rezultate ale exit poll-urilor. Partidul înființat de ea a reușit, după numai 18 luni de existență, să intre în Parlament.
Absolventă a Universității de Vest din Timișoara, în 2008, Anamaria Gavrilă a plecat în același an în Germania, conform CV-ului oficial de pe pagina Camerei Deputaților.
Din 2009 a lucrat în Marea Britanie, iar în 2016 a revenit în Germania. Ultimul loc de muncă menționat este o firmă privată, fondată de ea la Munchen: Papaya City Gmbh.
În 2020, Gavrilă s-a întors la Deva și a intrat în politică.
În urmă cu cinci ani a fost aleasă deputat pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), partid condus de George Simion, cu care candidează acum în tandem la noile alegeri prezidențiale, după ce CCR a respins candidatura lui Călin Georgescu.
A demisionat din partid un an după intrarea în Parlament, ocazie cu care s-a declarat „dezamăgită să constate că nu există o echipă pe care să pot conta atunci când vine vorba de a-i ajuta pe semeni”.
În 2023, a înființat un partid nou, împreună cu sora ei, Bianca Gavrilă, care, în acel moment, trăia și muncea în Spania. L-au numit Partidul Oamenilor Tineri - POT.
La alegerile locale din iunie 2024, POT a avut 199 de candidați, dar nu a reușit să obțină niciun mandat de primar sau consilier județean. A câștigat doar 11 posturi de consilier local. La alegerile europarlamentare nu a depus liste de candidați.
Partidul a dat însă lovitura pe la alegerile parlamentare din 1 decembrie anul trecut. Cu o campanie electorală desfășurată aproape exclusiv online, mai ales pe TikTok, a reușit să intre în Parlament cu 23 de deputați și 7 senatori, cu circa 6% din totalul voturilor valabil exprimate de alegători.
A ajuns în Camera Deputaților împreună cu sora mai mică
Anamaria (41 de ani) reprezintă județul de baștină al celor două, Hunedoara, iar Bianca (38 de ani) îi reprezintă pe oamenii din Alba, deși nu are nicio legătură cu acest județ.
Bianca Gavrilă nu are un CV oficial, dar are o pagină de LinkedIn, unde scrie că până în martie 2024 a muncit în Spania. Ceea ce reiese și din declarația de avere depusă odată cu candidatura la alegerile parlamentare.
Bianca Gavrilă nu are nicio proprietate, nu are bani în bancă și nici datorii. Anul trecut a câștigat ca manager de vânzări aproape 30.000 de euro, iar soțul ei, șef de tură la o fabrică din Spania, aproximativ 32.000 de euro.
Pe pagina de internet a partidului, ea e prezentată ca antreprenor. Cele două surori sunt acționare, singure sau împreună, la mai multe firme.
În 2022, Bianca și Anamaria au înființat Acasă Bucurie SRL – o firmă care are „închirieri” ca obiect de activitate, însă nu au avut activitate economică.
Anamaria Gavrilă este acționar și în două fonduri de investiții: Yload Investors SA și Epvisits Investment SRL.
Cum au reușit să intre în Parlament?
„La nivelul platformei TikTok a mai fost identificată o activitate de promovare masivă, derulată în ultimele două săptămâni, pentru sustinerea POT (Partidul Oamenilor Tineri), partid suveranist, înființat în anul 2023, care îl susține pe Călin Georgescu” - raport SRI depus în CSAT.
Rezultatul obținut de POT la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 (peste 6%) a fost la fel de neașteptat și neprevăzut precum cel obținut de Călin Georgescu (22,94%) în primul tur al prezidențialelor din 24 noiembrie 2024.
Un partid fără istoric, fără structuri teritoriale, care și-a făcut campania mai mult online a reușit să obțină 30 de posturi de parlamentari - 23 de deputați și 7 senatori. Ar fi putut avea 9 senatori, dacă desemnau candidați în Giurgiu și Ialomița.
POT a generat conținut viral pe TikTok, utilizând hashtag-uri precum #partiduloamenilortineri și #POT, care au acumulat peste 7 milioane de vizualizări în luna noiembrie 2024. Această strategie a contribuit semnificativ la creșterea vizibilității partidului în rândul tinerilor.
Cele mai vizionate videoclipuri ale candidaților POT au fost, însă, cele în care susțineau candidatura lui Călin Georgescu la Președinția României, în alegerile anulate de la finele anului trecut.
De exemplu, un astfel de mesaj postat pe 22 noiembrie de Anamaria Gavrilă pe TikTok a strâns 1,4 milioane de vizualizări.
Pe rețelele sociale, viralizarea discursului lui Călin Georgescu a fost susținută, în timpul campaniei electorale, de mii de așa-ziși „voluntari” organizați în grupuri de Telegram, care primeau materiale editate, pregătite pentru postare.
Conform G4Media, „voluntarii” primeau inclusiv indicații despre ce comentarii să folosească pe rețeaua chinezească de socializare TikTok.
În urma muncii depuse, primeau premii pentru cele mai bune postări. Într-un set de indicații transmise pe grupuri, jurnaliștii de la G4Media au găsit și unele legate de POT.
Articol publicat inițial pe 28 decembrie 2024.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.