”În urma deciziilor din coaliţia de guvernare, îi solicit domnului vicepremier şi ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Data alegerile rămâne să fie stabilită.
”Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur”, a mai spus şeful Executivului.
Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale - primul tur 15 septembrie sau 29 septembrie.
Varianta unei candidaturi comune PSD-PNL la alegerile prezidenţiale nu mai există - fiecare dintre partid a anunţat că va avea propriul candidat. Liberalii au transmis, neoficial, că ar accepta versiunea candidatului comun doar dacă social-democrații l-ar susține pe Nicolae Ciucă.