Linkuri accesibilitate

PressOne: Premierul României a plagiat în teza de doctorat. Răspunsul lui Nicolae Ciucă


Nicolae Ciucă s-a înscris la doctorat în 1999 iar patru ani mai târziu a obținut titlul de doctor în Științe militare, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
Nicolae Ciucă s-a înscris la doctorat în 1999 iar patru ani mai târziu a obținut titlul de doctor în Științe militare, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Premierul Nicolae Ciucă ar fi devenit doctor în Științe militare cu o teză plagiată, scrie PressOne. Lucrarea susținută în anul 2003 este intitulată „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”.

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă ar conține cel puțin 42 de pagini plagiate, din totalul de 138, scrie PressOne.

Conținutul din cel puțin 19 pagini ar fi fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului, mai arată sursa citată.

PressOne scrie că 94,2% din conținutul descoperit plagiat în teza premierului Nicolae Ciucă provine din lucrări nedigitalizate, care nu ar putea fi depistate cu ajutorul softului anti-plagiat.

Jurnalista Emilia Șercan adaugă că, dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică, deoarece nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.

Ea mai spune că analiza lucrării premierului a revelat – pe lângă copierea mot à mot – patru tehnici clasice de mascare a plagiatului.

PressOne mai arată că prima teză identificată ca sursă îi aparține lui Paul Dănuț Duță și a fost susținută la UNAP în 2001. Lucrarea științifică se numește „Acțiuni militare internaționale legitime” și a fost coordonată de profesorul Emil Chețe, îndrumătorul pe care l-a avut și premierul.

Cea de-a doua teză îi aparține lui Mircea Mândru, susținută tot la UNAP, în 1999. Lucrarea are titlul „Conținutul principalelor acțiuni strategice ale armatei României în cadrul operațiunilor multinaționale, altele decât războiul”.

Reacția premierului

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, potrivit sursei citate, că teza de doctorat „a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”.

„Vă asigur că în toată cariera mea de ofițer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilitățile, indiferent de funcția ocupată. Nu voi renunța la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale și reflectă munca depusă”, a mai spus prim-ministrul.

Ulterior, premierul a transmis printr-un comunicat că teza sa de doctorat „înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituind, în mod evident, contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată”.

Cu privire la faptul că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică, Ciucă afirmă că „nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționată cel puțin într-un loc sursa bibliografică”.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG