Linkuri accesibilitate

Clotilde Armand candidează pentru postul de primar la sectorul I și solicită sprijin din partea dreptei, acuzând PNL de blat cu PSD


Clotilde Armand, în studioul Europei Libere de la Chișinău
Clotilde Armand, în studioul Europei Libere de la Chișinău

Clotilde Armand și-a lansat candidatura la Primăria Sectorului 1, afirmând că, atunci când a fost vorba de interese financiare, „a mers mereu sistemul transpartinic, iar PNL este împreună cu PSD”.

Armand, care este europarlamentar ales pe liste comune USR-PLUS, a spus că este nevoie de un candidat unic al opoziției împotriva primarului în funcție al PSD, Dan Tudorache.

Solicitarea lui Armand, însoțită de criticile la adresa PNL, pe care îl acuză de colaborare cu PSD, vine după ce Nicușor Dan, fondatorul USR, a fost validat în unanimitate de conducerea liberalilor (BEx) drept candidat susținut pentru primăria Capitalei. Pe Nicușor Dan îl mai susțin și PMP. USR-PLUS, deși au anunțat că nu au negociat cu liberalii susținerea lui Dan, au anunțat că îl vor sprijini. PLUS l-a retras din competiție pe Vlad Voiculescu.

„În sectorul 1 PNL-ul trebuie să facă un pas în spate. Eu am fost în Consiliul Local timp de trei ani înainte să ajung în Paramentul European. Timp de trei ani am învăţat mult, am văzut cum se desfăşoară lucrurile acolo. Când e vorba de interese financiare, a mers mereu sistemul transpartinic. PNL este împreună cu PSD. (...) Nu au votat pentru investiţii. (...) PNL-ul, repet, PNL-ul trebuie în sectorul 1 să facă un pas în spate” a afirmat Clotilde Armand, care şi-a lansat candidatura pentru Primăria sectorului 1”, a spus Clotilde Armand, la lansarea candidaturii.

Nu este pentru prima dată când Clotilde Armand candidează pentru această funcție, În 2016, ea a pierdut Primăria Sectorului 1 în fața contracandidatului său, Dan Tudorache (PSD).

Facebook Forum

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

Abonează-te la
„3 minute” de la Europa Liberă

Luni – vineri, scurt și cuprinzător

Multimedia

România - căminele-spital din perioada 1954-1990
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:49 0:00
XS
SM
MD
LG