Linkuri accesibilitate

Cluj-Napoca a intrat în scenariul roșu. Top cazuri noi: București, Brașov, Maramureș


Cluj-Napoca
Cluj-Napoca

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că au fost descoperite 1.872 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, după ce au fost realizate 11.822 de teste PCR și 2.798 de teste rapide. Peste cinci mii trei sute de teste PCR au fost făcute la cerere.

În secțiile de terapie intensivă se află internate 964 de persoane, iar numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.952.

Județul Timiș este singurul care se află în zona roșie -3,69 rată a incidenței la mia de locuitori, dar la limită se află și județul Maramureș cu o rată a incidenței de 2.97.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că județul Timiș este singurul care se află în scenariul roșu din cauza faptului că se testează foarte mult. Edilul a precizat că în alte părți ale țării nu se testează la fel de mult.

„În alte părţi ale ţării ne minţim singuri şi asta ne dă o impresie de falsă siguranţă", a spus primarul într-o conferință de presă.

Municipiul Cluj-Napoca a intrat de astăzi în scenariul roșu, fiind închise restaurantele, cinematografele barurile, teatrele. Spectacolele care trebuiau să aibă loc au fost anulate, după ce prefectura a anunțat că s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, ajungându-se la 3.49. Practic, relaxarea în municipiul Cluj-Napoca a durat doar patru zile, proprietarii restaurantelor fiind obligați să închidă din nou.

Într-un top al județelor în care au fost descoperite cazuri noi de Covid-19 pe primul loc se află municipiu București – 493, urmat de județele Timiș -193, Brașov – 174, Maramureș 104.

La nivel național, în ultima zi, polițiștii și jandarmii au aplicat 6.176 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.108.050 de lei. Au fost întocmite și două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„Peste 16.000 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, precum și angajați de la diferite ministere și reprezentanți ai autorităților locale au verificat peste 5.200 operatori economici și aproape 70.000 persoane. De asemenea, au fost verificate peste 9.000 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri, dar și aproximativ 250 de operatori transport persoane”, anunță Ministerul de Interne.

Din totalul sancțiunilor acordate, 740 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice. Valoarea totală a acestora a fost de peste 260.000 de lei.

Numărul persoanelor decedate ieri a fost de 41, 21 de bărbați și 20 de femei, opt persoane având vârsta sub 60 de ani.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG