Au trecut 35 de ani de la Revoluția română din Decembrie 1989. Un timp prea scurt pentru societatea democratică să scotocească și în cele mai ascunse cotloanele ale Securității românești - instituția care a contribuit la sovietizarea și la menținerea sub teroare și control a României timp de 50 de ani.

29 de kilometri de documente care probează practicile securității române sunt în custodia Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) – instituția creată să reconfigureze și să reconstituie adevărul istoric al uneia dintre cele mai negre perioade din istoria României.

După trei decenii și jumătate de democrație, nu tot ce a produs Securitatea e public. Unele dosare au ars în decembrie 1989, altele au dispărut fără urmă, unele sunt incomplete, iar altele sunt încă probabil nedesecretizate din rațiuni de securitate națională.

Un singur candidat la alegerile prezidențiale din 2024 a avut legături cu fosta securitate, a stabilit CNSAS cu o lună înainte de primul tur: Silviu Predoiu, fostul șef adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE). El a fost, între 1987 și 1989, cadru al Centrului de Informații Externe, ceea ce nu-l împiedică să candideze pentru funcția supremă în stat pentru că – arată documentul emis de CNSAS –„nu au fost identificate documente din care să rezulte faptul că persoana verificată ar fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.

Unul dintre rolurile CNSAS, insituție înființată în 1999, este verificarea, înainte de alegeri, a calității de colaborator al Securității a candidaților la funcții publice. Primul organism de control al arhivelor fostelor securități a fost înființat în Germania în 1993, au urmat Polonia și Bulgaria în 97. Tot Consiliul trebuie să afle dacă, prin activitatea lor, cei care intrau în contact cu organismul de represiune al statului comunist au îngrădit sau afectat drepturile omului.

Descoperirea unor fapte din trecutul unora dintre foștii colaboratori ai Securității nu este o certitudine. Multe dintre dosarele ajunse la CNSAS nu sunt complete. Unele lipsesc cu desăvârșire ele sunt ale unor persoane private, necunoscute, altele - dosare celebre sau care vizau personaje importante din nomenclatura Partidului Comunist Român (PCR).

Duduia - un dosar incomplet

Cota de inventar 31153, poziția 66 în lista primită de Consiliul Național pentru Studiere a Arhivelor fostei Securități de la Serviciul de Informații Externe (SIE): Acţiunea "Duduia", documente incomplete.

Este unul dintre cele 68 de dosare trimise de SIE referitoare la exilul românesc - un melanj între acțiuni de securitate și spionaj. Unde se termină una și unde începe cealaltă rămâne o dilemă pe care istoricii vor trebui să o rezolve.

În dosarul cu nume de cod „Duduia” ar fi trebuit să se regăsească toate acțiunile pe care serviciile comuniste de informații le-au făcut pentru recuperarea bunurilor de valoare care i-ar fi aparținut lui Carol al II-lea și care ar fi ajuns în străinătate prin intermediul amantei sale, Elena Lupescu, „Duduia”.

„Duduia” este un dosar în care se vorbește despre bijuterii, tablouri de milioane, mafioți italieni, bani mulți, dar și mai multă propagandă.

Propaganda comunistă întreținuse, în permanență, în conștiința opiniei publice, narațiunea că regalitatea jefuise poporul. Apogeul așa-zisului jaf la adresa clasei muncitoare era plecarea Regelui Mihai I din România, pe 4 ianuarie 1948, după abdicarea forțată din 30 decembrie 1947.

Comuniștii lansaseră ideea, pe care o alimentau sistematic, că Familia Regală părăsise România cu un tren burdușit cu opere de artă, argintărie, bijuterii și alte bunuri de valoare. Securitatea, aripa Externă, avusese misiunea de a recupera cât mai multe dintre ele. Era o „datorie” de onoare față de poporul român.

Adevărul era altul. Unele dintre bunurile despre care vuvuzelele PCR-iste vociferau că fuseseră sustrase poporului român ajunseseră, de fapt, la unii dintre membrii cei mai de vază ai primelor nomenclaturi comuniste, printre care chiar Gheorghe Gheorghiu-Dej (secretar general al PCR până în 1965).

Despre povestea Duduii și ceea ce credeau comuniștii că scoseseră din țară membrii Familiei Regale s-au scris mii de pagini, fie de către comuniști, fie de către istoricii de după Revoluția din 1989, iar dosarul desecretizat de SIE ar fi trebuit să aducă lumină în poveste. Nu a făcut-o deplin. Acesta este și motivul pentru care, în scripte, dosarul figurează ca „incomplet”.

Constantin Pârvulescu - fondatorul PCR cu dosar dispărut

Constantin Pârvulescu a fost atât unul dintre fondatorii Partidului Comunist din România, cât și cel care a contestat autoritatea lui Nicolae Ceaușescu la al XII-lea Congres PCR (1979). De-a lungul vieții, a fost exclus din PCR de două ori. A fost preşedinte al Comisiei de Control al partidului și cel care a dat declarații împotriva membrilor Lotului Pătrășcanu - din care făceau parte fosții comuniști ilegașiști Ștefan Foriş, Lucrețiu Pătrăşcanu, Vasile Luca, Remus Koffler şi Emil Calmanovici. Pe baza declarațiilor din dosar, cei din Lot au fost condamnați, în 1954, la moarte sau închisoare silinică pe viață.

Constantin Pârvulescu a reprezentat, până în 1960, instanţa partidului - Comisia de Control. Ca preşedinte al acesteia, coordona verificările şi epurările, aproba stagiile ilegaliştilor şi dosarele de promovare.

În 1960, Pârvulescu a fost exclus din partid şi trecut pe linie moartă pentru că îi făcuse opoziție lui Gheorghiu-Dej. A fost reprimit mai târziu în partid, de către Nicolae Ceaușescu, și decorat.

O greșeală strategică pe care dictatorul de la București avea să o simtă câțiva ani mai târziu. La al XII-lea Congres al PCR, din 1979, în fața delegaților din întreaga țară, Constantin Pârvulescu contestă autoritatea lui Ceausescu.

Până la evenimentele din decembrie 1989, doar Radio Europa Liberă a mai amintit în spaţiul public de Constantin Pârvulescu.

„Ne-am fi așteptat să găsim un doasar, pornind de la principiul teoretic că cineva care a avut manifestări de dizidență de un fel sau de altul și care pe urmă a fost ținut cumva ferit de ochii lumii să aibă un dosar destul de consistent. Dar lucrul acesta nu întotdeauna se confirmă”, spune pentru Europa Liberă cercetătorul Silviu Moldovan de la CNSAS.

O arhivă de 29 de kilometri

În arhiva CNSAS sunt 29 de kilometri liniari de documente. Dosarele ar putea acoperi jumătate din distanța București-Ploiești.

Vin de la Serviciu Român de Informații (SRI), de la Ministerul de Interne (MAI), de la Serviciul de Informații Externe (SIE) și de la Ministerul Apărării Naționale, pentru activitatea Direcției a IV-a. La ele se adaugă câteva mii de microfilme sau jachete care reproduc fidel arhiva scrisă.

Președintele CNSAS, Constantin Buchet, explică, pentru Europa Liberă la ce foloseau microfilmele:

„Era această metodologie ca să nu cadă în captivitatea unei posibile invazii sovietice, imperialiste, ca să fie pusă de soldați în raniță și să fie mutată ca să nu cadă în mâna puterilor ostile”.

Dosarele au ajuns la CNSAS, începând 21 martie 2001, în mai multe etape, pe măsură ce au fost declasificate. Ultimul val a fost trimis în februarie 2022. SRI a transferat atunci 49 de mii de dosare, 3 milioane de înregistrări și 6 milioane de fișe. Mutarea era posibilă pentru că niciunul nu mai viza securitatea națională actuală a României.

Documentele pe hârtie din acest lot fac parte din fondurile „Informativ”, „Rețea”, „Documentar”, „Penal”, „Neoperativ”,„Bibliotecă” și „UM0110” - contraspionaj în țările socialiste.

Tot în 2022, au fost predate 3.184 de role şi 7.562 de jakeţi, care conţin copii pe microfilm aferente unui număr 184.111 de dosare din fondurile „Informativ”, „Reţea”, „UM 0110”, „Documentar” şi „Penal”, precum şi 6 role cu fotografii şi documente din fondul „Penal” şi 30 de benzi de magnetofon.

Pe lângă dosarele despre care nu se știe unde sunt, există și date clare despre dosarele care nu mai pot fi recuperate.

Silviu Moldovan este doctor în Istorie și cercetător al CNSAS. Studiază arhivele Securității de mai mulți ani și e la curent cu tot ceea ce e în documente. Dă ca exemplu de arhivă dispărută pe cea de la Sibiu, făcută scrum în perioada Revoluției.

„Acolo au fost și două decese din partea lucrătorilor: un ofițer care era șeful arhivei, locotenent-colonelul Chiran, și un subofițer. S-a tras cu proiectile de către unitatea militară care se afla vizavi de clădirea Miliției și Securității. Unul dintre proiectile a nimerit în depozitul de arhivă și a ars întreaga arhivă: dosare personale ale informatorilor, Fondul penal și documentar și un Fond de corespondență neoperativ”, explică Moldovan.

În afara celor petrecute la Sibiu, cercetătorii știu că zeci de mii de dosare de urmărire informative și dosarele personale ale agenților au fost distruse intenționat în zilele Revoluției.

Sunt și dosare care apar de fiecare dată când mai este transferat un fond nou de la una din instituțiile care dețin arhive.

„Anul trecut am primit o serie de documente prin hotărâre de Guvern de declasificare, de la MApN niște documente interesante - Iulian Vlad ( șef al Departamentului Securității Statului între 3 octombrie 1987 și 6 ianuarie 1990 - n.r.) și Gianu Bucurescu (șef al Securității Municipiului București între 1985-1989 - n.r.)”, a explicat, pentru Europa Liberă, Constantin Buchet, președintele CNSAS.

Adevăruri incomode

Una dintre cele mai de impact activități ale CNSAS a fost deconspirarea foștilor colaboratori ai Securității și identificarea celor care au făcut acte de poliție politică. Politicienii au fost printre cei vizați. De hârtia de la CNSAS a atârnat, uneori, cariera lor politică.

Pe lista celor care au primit verdict de colaborare cu fosta Securitate a fost chiar Traian Băsescu, președinte al României în perioada 2004-2014.

Potrivit cercetătorilor de la CNSAS, Traian Băsescu a intrat ca „Petrov” în analele Securității, în primul an de facultate, pe 7 decembrie 1972. Ca „Petrov”, Băsescu și-a pârât la Securitate colegii care făceau contrabandă sau pe cei care jucau jocuri de noroc. File despre activitatea lui Traian Băsescu au ajuns în alte dosare pentru că dosarul lui personal ar fi fost distrus ca urmare a faptului că devenise membru PCR.

Teoretic, niciun membru PCR nu putea fi urmărit de Securitate. CNSAS a dat verdict de colaborator al securității, Băsescu l-a contestat în instanță, dar a pierdut definitiv. Deși a amenințat cu un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a renunțat până la urmă la el.

Fosta deputată liberală Mona Muscă a fost, de asemenea, cercetată de CNSAS. Consiliul a decretat că a semnat angajament de colaborare cu Securitatea sub numele „Dana”, cu care a semnat 15 note informative despre colegi studenți. Colaborarea cu Securitatea a dus la demisia Monei Muscă din Parlament, în 2007, și din partid și retragerea din viața publică.

Marota colaborării cu Securitatea este încă prezentă în viața politică. Nu doar datorită verdictelor consiliului, ci și știrilor false propagate în numele acestuia. În iunie, un document al unei așa-zise verificări a CNSAS care îl privea pe primarul Nicușor Dan susținea că acesta și-ar fi turnat foștii colegi olimpici la matematică la Securitate. Nicușor Dan era favorit pentru primăria Capitalei. Ulterior, CNSAS a ieșit public și a dezmințit o astfel de informație.

Confor legii, CNSAS verifică toți candidații care aveau minimum 16 ani la Revoluția din decembrie 1989.

Istoria neștiută

Principalul rol al CNSAS nu este de a regla dispute politice, ci de a scoate la lumină evenimentele și de a clarifica una dintre cele mai opace perioade din istoria României. Nu doar agresorii trebuie știuți. ci și victimele sau cei care s-au opus regimului, chiar în comunitatea lor mică.

„Este un mesaj de misiune publică etic și terapeutic pentru societatea noastră românească. E important exercițiul acesta pentru a arăta realitate istorică care lucrează și în prezent, o bună parte a societății este nostalgică și într-o reverie față de perioada comunistă și binefacerile sale”, explică președintele CNSAS, Constantin Buchet.

100 de cărți poștale cu chipurile, poveștile și identitățile unor opozanți comuniști au fost tipărite cu sprijinul Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității în arhivele fostei Securități comuniste, eroii neștiuți ai luptei împotriva Securității.

Printre ei se află electricieni, strungari, casierițe, asistente medicale, ceea ce dovedește existența unei opoziții reale anticomuniste în anii '80.

Bestsellere și condamnări penale

De la înfiinare, peste 4.300 de studenți, scriitori, jurnaliști și cercetători au intrat în arhiva CNSAS.

Unii au căutat probe de natură penală. În baza lor, doi torționari – comandanți de penitenciare comuniste - Ion Ficior și Alexandru Vișinescu au fost condamnați la închisoare.

În 2017, Ficior a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție( ÎCCJ) la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității. Fostul comandant al lagărului de muncă de la Periprava era acuzat de moartea, între 1958 și 1963, a 103 de deţinuţi politic. A murit în penitenciarul Jilava, un an și jumătate mai târziu.

Alexandru Vișinescu, comandantul penitenciarului Râmnicu Sărat, fusese condamnat tot la 20 de ani de închisoare cu un an înainte, tot pentru crime împotriva umanității. Și el a murit tot la Jilava, la 93 de ani.

Din arhivele CNSAS au ieșit la lumină și bestsellere.

Istoricul Lucian Vasile a scris unul dintre ele. „Războiul spionilor” este istoria acțiunilor secrete ale exilului românesc la începutul comunismului. Cartea este o istorie a evenimentelor de la începutul comunismului românesc, atât prin prisma Serviciul de Informații al Militarilor Romani din Exil (SIMRE), cât și a exilului românesc si a rezistenței anticomuniste.

„Am avut nevoie de șase ani de studiu în arhivele CNSAS pentru a scrie această carte. La început, și eu aveam unele temeri că nu voi găsi suficiente informații, dar cu timpul, cu cât săpam mai mult, cu atât găseam noi și noi date, alte piste de cercetare, iar fiecare răspuns genera, de fapt, alte noi întrebări ce meritau sondate. La un moment dat, a trebuit să mă limitez, pentru că altfel pentru continua încă doi-trei ani cel puțin, doar pe acest subiect”, povestește Lucian Vasile cât durează cercetarea pentru un dosar care privește atât activitatea de spionaj, dar și pe cea a Securității.

Prea puțin timp pentru prea mult adevăr

La 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, sunt încă dosare care nu au fost niciodată deschise. Cele mai căutate sunt documentele care demonstrează deportarea în Transinistria sau în Bărăgan, condamnarea în colonii de muncă, domiciliile obligatorii sau date despre cei internați în lagărele de muncă din U.R.S.S. CNSAS are obligația de a certifica calitatea persoanei respective pentru ca ea sau rudele să poată primi o pensie de la statul român.

Sunt încă mii de file pe care încă nu le-a citit nimeni după 1989, deși documentele sunt la dispoziția oricui.

Lucian Vasile e de părere că generațiile actuale nu vor ajunge niciodată să vadă tot ce e în arhiva fostei Securități.

„Iertați-mi pesimismul, dar sunt două motive: o dată pentru că este o cantitate de informații cu adevărat uriașă. Dosare pe care nu le bănuim, evenimente de care habar nu avem, oameni cu povești necunoscute până acum. Și, în al doilea rând, pentru că, în realitate, nu sunt chiar atât de mulți cercetători pe cât ar putea părea”, spune istoricul.

Lor li se vor adăuga dosarele despre a căror existență nu va ști nimeni niciodată - dispărute sau nedesecretizate din rațiuni de securitate națională.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.