Înainte de '89, de fiecare dată, la o coadă, mă fascina ultima persoană. Ultimul din rând îți îndulcea tristețea, practic nu erai singurul prost care nu prindea portocale, ori cine știe ce aliment care se dădea, pe atunci, la rație.
Și așa, deveneai tu ultima persoană. "Ce se dă?", era întrebarea pe care dacă o auzeai peste umăr, înflorea în tine speranța că poate prinzi și tu ceva. Că uite, deodată, nu mai ești ultimul, că, sigur, cel care se așează în spatele tău a evaluat coada și nu se așează el degeaba. "E de stat aici!".
Când eram puști, mă uitam cum coada se termina într-o singură persoană și pe măsură ce se apropria intrarea în alimentară ori gemulețul la care se vindea rația, coada căpăta forma unui burlan prin care se scurgea un elefant.
Omorul din fața intrării, băgatul în față nu a fost niciodată o consecință a foamei și nici nu era tangent cu lipsa de educație. În față se băga oricine, și atunci, și acum. Ingineri, femei, bătrâni, tineri, doctori și turnători la securitate. Oricine.
În față se băgau chiar și santinelele, cei care dădeau instrucțiuni, vegheau ca nimeni să nu încalce rândul, dar sfârșeau, apoteotic, prin a se băga tocmai ei în față. Locul lor era luat de alții cu gura și mai mare, care îngroșau și ei burlanul. Doi elefanți.
După 30 de ani de democrație, România e īncă captivă acestui sindrom, de a se băga în față. De a face o învârteală. De la părinții care se înghesuie să-și înscrie odraselele la cele mai bune grădinițe ori școli, apelând la toate cunoștințele care știu ele niște cunoștințe ale unor cunoștințe, până la oglinda retrovizoare īn care îl vezi pe cel din spatele tău că face slalom și trece râzând pe lângă tine, iar tu, din reflex, aștepți avariile să-ți mulțumească.
Īnsă santinela supremă, cea care a schimbat mersul cozii pentru democrație în România, rămâne el. Acum fix 30 de ani, Iliescu s-a băgat īn fața poporului român ieșit în stradă, la coadă, pentru libertate. De aici, de la firul ierbii, de la capătul celor 30 de ani trecuți, sperăm că măcar copiii noștri să mai prindă ceva din tejgheaua golită de el și toate santinelele ce l-au urmat.
Facebook Forum