Bărbații din Rusia încearcă să părăsească țara după anunțul de miercuri al președintelui rus Vladimir Putin privind o „mobilizare militară parțială”, în urma căreia 300.000 de oameni ar urma să fie trimiși la luptă în războiul din Ucraina.
Presa rusă independentă, precum Novaya Gazeta, a relatat însă că numărul real este de fapt ascuns și că până la un milion de ruși ar urma să fie înrolați.
În primă fază, aeroporturile au fost luate cu asalt, iar biletele de avion au fost epuizate, spre țări precum Serbia, Turcia și Armenia - țări în care rușii nu au nevoie de viză.
Iar de joi au început să se formeze cozi de mașini la punctele de trecere a frontierei cu Georgia și Finlanda.
Kremlinul a respins ca fiind „exagerate” sau chiar „false” informațiile potrivit cărora rușii eligibili pentru mobilizare se grăbeau să iasă din țară. „Au apărut o mulțime de informații false în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
Însă agenția de stat rusă RIA Novosti a relatat joi despre „un lung șir de mașini” care s-a format la granița cu Georgia, preluând mesajele de pe rețeaua socială VKontakte și Telegram, potrivit G4Media.
Cozi kilometrice de mașini pline cu bărbați s-au format la granița cu Georgia, iar unii dintre ei se îndreaptă spre țara vecină cu biciclete, pentru a ocoli aglomerația și pentru a se sustrage interdicției de a trece pe jos, relatează BBC.
Un bărbat, care nu a vrut să-i fie publicată identitatea, a spus că a așteptat să intre în Georgia de joi dimineață la ora 9:00 până seara târziu, în timp ce un altul a spus că a așteptat în jur de 12 ore, citând mobilizarea ca motiv pentru a părăsi Rusia și continuarea studiilor.
Rușii se îndreaptă și către alte țări în care nu au nevoie de viză, cum ar fi Turcia, Serbia ori Emiratele Arabe Unite, pe cale aeriană, iar prețurile biletelor au ajuns să coste chiar și câteva mii de euro.
Biletele pentru zborurile Moscova-Belgrad operate de Air Serbia, singurul transportator european, în afară de Turkish Airlines, care a menținut zborurile spre Rusia în ciuda embargoului impus de Uniunea Europeană, s-au epuizat rapid încă de miercuri pentru următoarele câteva zile, scrie AP.
De exemplu, prețul pentru un bilet de avion de la Moscova către Istanbul sau Dubai a ajuns până la 9.200 de euro la clasa economică.
6.000 de ruși au intrat în Finlanda într-o singură zi
Deși au nevoie de viză pentru a intra în această țară, punctele de trecere a frontierei terestre finlandeze au rămas printre puținele de intrare în Europa pentru ruși, după ce mai multe țări au închis atât frontierele fizice, cât și spațiul lor aerian pentru avioanele rusești, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.
Aproximativ 7.000 de persoane au intrat joi din Rusia, dintre care aproximativ 6.000 de ruși, ceea ce înseamnă o creștere de 107% față de aceeași zi cu o săptămână înainte, potrivit poliției de frontieră. De asemenea, trei persoane au cerut joi azil și niciuna cu o săptămână înainte, relatează Reuters.
Poliția de Frontieră din Finlanda a anunțat că traficul la intrare a rămas aglomerat și vineri, precizând că numărul rușilor care au intrat în ziua precedentă a fost mai mult decât dublu față de numărul celor care au sosit cu o săptămână înainte.
„În această dimineață rămâne aglomerat, poate că a crescut puțin față de ieri”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al poliției de frontieră.
De asemenea, cozile au fost „mai lungi decât în mod normal” și la al doilea punct de trecere ca mărime, de la Nuijamaa.
Însă autoritățile de la Helsinki spun că iau în considerare posibilitatea de a interzice intrarea majorității rușilor.
Lituania, Letonia, Estonia și Cehia au adoptat un ton diferit, afirmând că nu vor oferi refugiu rușilor care fug de război.
În schimb, ministrul de interne al Germaniei a semnalat că unii ruși care fug de recrutare ar fi bineveniți în țara sa. Cei amenințați de o „represiune severă” vor primi protecție de la caz la caz, a indicat Nancy Faeser.
În afara Europei, au fost raportate ieșiri și prin Mongolia și Kazahstan, deși Astana a indicat că nu va emite permise de ședere pentru rușii care se sustrag de la mobilizare.
Mobilizarea de marți a declanșat și proteste în marile orașe rusești, printre care Moscova și Sankt Petersburg, în urma cărora peste 1.300 de persoane au fost reținute.
În cazul multora dintre ei au apărut informații că acte de recrutare li s-au înmânat în timp ce se aflau în custodia polițiștilor.
Întrebat despre aceste întâmplări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu este împotriva legii.
Joi seară, președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ruși să reziste mobilizării, făcând referire la numărul pierderilor suferite de Rusia: „Vreți mai mult? Mai vreți? Atunci protestați. Împotriviți-vă. Fugiți. Sau predați-vă în captivitatea ucraineană”.