Șeful Societății de Psihologie Militară a MApN a explicat care este motivația soldaților ucraineni și ruși în acest război, dar și care este pericolul îndoctrinării armatei ruse.
Colonelul Vasile Doru Marineanu a mai spus în interviul pentru Europa Liberă că refugiații se confruntă cu un puternic stres emoțional, de aceea ei au nevoie, după satisfacerea unor trebuințe primare ca hrană, îmbrăcăminte etc., de asistență psihologică pentru a se simți persoane demne, respectate și în siguranță.
Expertul militar a subliniat că neliniștea din societatea românească, amplificată de războiul informațional, de știri false și dezinformare, poate fi atenuată prin recâștigarea încrederii în autorități și prin reziliență personală. În plus garanțiile de securitate ale NATO și UE sunt de natură să ofere românilor protecție.
1. Care sunt resorturile psihologice ale soldaților în război, ce îi face să meargă înainte?
Niciunul dintre noi, mai multe generații la rând, nu avem experiența unui conflict armat așa cum se desfășoară acum în Ucraina. Aș putea să generalizez experiențele pe care noi le-am avut în ultimii 30 de ani prin participarea militarilor noștri în teatrele de război din Afganistan, din Kosovo, din Irak sau din alte zone fierbinți.
Deși lucrurile sunt relativ diferite față de ce se întâmpla acolo, rămâne presiunea psihologică extrem de mare, fiindcă oamenii se confruntă cu ceea ce numim „stres operațional” prin expunerea la evenimente traumatice. Militarilor le este pusă viața în pericol și atunci apar mecanismele defensive naturale de protecție, iar ei acționează foarte diferit de cum ar reacționa în viața de zi cu zi.
Există multe teorii cu privire la motivația militarilor într-un conflict armat, s-a vorbit despre motivația patriotică, despre ideologii abstracte care i-ar determina să își apere țara, teritoriul, simbolurile naționale. În război însă, ideologia abstractă funcționează mai puțin, eventual ulterior poate deveni o motivație. Oamenii luptă în teren în primul rând pentru cei aflați aproape de ei: camarazi, familie, comunitate, proprietate. În comuniunea care se creează în luptă se poate naște, desigur, și sentimentul patriotic ca atașament față de valorile comune.
2. Armatele aflate față în față, militarii Ucrainei și ai Rusiei, au același tip de motivație?
Așa cum vedem cu toții, ucrainenii luptă pentru a-și apăra teritoriile, familiile și încearcă să limiteze răul care s-a abătut asupra lor prin agresiunea rusă. Cealaltă parte pare să fie o forță agresoare, dislocată din locurile unde staționează de regulă și intrată pe teritoriul altui stat într-un război de agresiune.
În paralel se duce un război informațional, Rusia încearcă să își legitimizeze acțiunea brutală pe care toată lumea o condamnă, iar partea ucraineană încearcă să aibă o prezență mediatică puternică și emoțională arătând suferințele oamenilor, pentru a atrage de partea sa comunitatea internațională.
Nu trebuie să dăm crezare 100% imaginilor vehiculate intens în aceste zile, rațiunea și discernământul ne vor ajuta să înțelegem că tot ce contează este viața oamenilor și aici trebuie intervenit.
3. Jurnalistul Serghei Aslanyan de la Ecoul Moscovei, radio suspendat recent, spunea într-un interviu pentru Hotnews că una dintre motivațiile puternice ale soldaților recrutați din zone sărace ale Rusiei este perspectiva celor 550 euro promiși de Putin pentru o lună de luptă. Este câștigul o motivație mai importantă decât frica e moarte?
Nu cunosc situația mercenarilor și nu cunoaștem nivelul salarizării în armata rusă. Auzim că sunt mobilizați și trimiși în această luptă militari ruși fără o pregătire adecvată conflictului, sau că în mod intenționat ar fi fost trimiși la început acești militari neexperimentați, pentru ca ulterior să vină cu profesioniștii. Dar acestea sunt speculații.
Mercenariatul a existat și există, motivația financiară poate funcționa, dar mi-e greu să cred că lucrurile se rezumă doar la atât.
Cred că avem de-a face cu îndoctrinarea armatei ruse care continuă să trăiască într-o lume fără libertate de exprimare, cenzurată. Îndoctrinarea și frica sunt motorul armatei agresoare. Seamănă cu ceea ce noi am trăit în timpul comunismului, armata rusă nu a avut șansa unei deschideri cum s-a întâmplat la noi după Revoluție.
Înainte existau protocoale între Rusia și NATO, se participa la exerciții comune și astfel militarii lor aveau posibilitatea să vadă și alte moduri de gândire. Nu îmi amintesc să se fi întâmplat în ultimii 20 de ani, în 2002 a existat un exercițiu militar la care au participat și câțiva militari ruși rămași într-o logică a comunismului.
Îndoctrinarea are o influență covârșitoare, vedem azi sportivi ruși care susțin războiul lui Putin și afișează o atitudine ostilă, plină de îngâmfare față de comunitatea sportivă mondială. Am văzut personalități din Rusia care afișează corporal acel simbol Z inscripționat pe tancuri.
4. Cum explicați ca psiholog militar prezența a mii de oameni protestând în mijlocul unor orașe cucerite și distruse – cazul Harkov – sub amenințarea bombelor. Instinctul de conservare este anulat?
Are loc o stare de modificare fiziologică, este mecanismul natural „fugi sau luptă” cu care am fost înzestrați genetic, plus multă adrenalină. Sigur nu e numai instinctul, ține și de responsabilitățile fiecăruia asumate rațional: fugi dacă ai o familie, copii de apărat, lupți dacă ai alte resorturi. Emoției colective, descărcării de adrenalină i se adaugă un element important: contagiunea majorității.
Înainte ca psihologia să ajungă o știință cu validare prin experimente științifice, aveam „Psihologia maselor” a lui Gustave Le Bon, care descria cum oamenii capătă mentalitate „de turmă”, în sens bun sau în sens negativ, dacă se remarcă comportamente disfuncționale, necugetate. Existența unui lider în astfel de manifestări spontane ghidează emoțiile într-un sens sau altul.
5. Refugiații sunt oameni suspendați între două lumi, una proprie pe care o părăsesc, alta nesigură spre care se îndreaptă. Care e profilul și starea refugiaților ucraineni sosiți cu sutele de mii în România în aceste zile?
Acești oameni au trecut prin evenimente traumatice, deci vin încărcați emoțional și cu un mare deficit de încredere în tot ce au crezut până atunci, fiindcă nu și-au închipuit că semeni ai lor pot să îi ucidă, să le distrugă viața.
Deci redarea sentimentului de ființă umană respectată este primul lucru de care au nevoie, imediat după ce nevoile de bază de hrană, îmbrăcăminte, medicamente, adăpost etc. au fost satisfăcute. E impresionant că adesea își aduc animalele de companie, fiindcă ele fac parte din universul lor emoțional.
6. Au acești oameni un plan de viață când fug din calea războiului, știu cât de cât încotro să se îndrepte și ce să facă cu viața lor?
Tot ce se întâmplă cu acești oameni are un grad uriaș de incertitudine, foarte puțini au rude în alte țări, le lipsește predictibilitatea, habar nu au ce va fi cu ei, chiar dacă pleacă în Occident și nu rămân în România.
De aceea, o altă nevoie imediată este cea de informație, de comunicare: ce se poate face pentru ei, unde să se adreseze etc.
Un ajutor important este să fie îndrumați să ia legătura cu membri ai familiei din Ucraina, bărbați implicați în luptă, bătrâni rămași acasă, sau cu alții plecați ca și ei în lumea largă. Conexiunea cu ai lor are un rol crucial în a le conferi refugiaților un dram de liniște și de stabilitate emoțională. Asistența practică este foarte importantă, iar societatea civilă și autoritățile române s-au mișcat admirabil până acum.
Aș adăuga că trebuie limitată expunerea refugiaților la imaginile și informațiile cele mai dure ale războiului fiindcă le-ar spori anxietatea, frica, deprimarea. Nu dorim să îi re-traumatizăm. Tendința de a-i expune mediatic, cu dramele lor, cu poveștile lor, tendință explicabilă în jurnalism, poate să producă un efect negativ asupra lor, prin retrăirea unor experiențe traumatice.
7. Există o conformație specială pentru cei care urmează o carieră militară, niște calități specifice, sau e o profesie care se învață?
Există cerințe pe care noi le-am formulat ca predictori ai comportamentului eficient când selecționăm oameni. O setare mintală pentru toleranță ridicată la stres, conștiinciozitate, alte criterii pe care le numim în psihologie aptitudini cognitive sau factori de personalitate.
Deși cariera militară se bazează pe conformismul la reguli și ordine, totuși căutăm oameni cu gândire flexibilă, cu competențe interculturale dacă vorbim de teatre de operațiuni, cu capacitate decizională sănătoasă, să nu acționeze la panică, la mânie, împotriva propriilor obiective. Calitățile se consolidează de-a lungul carierei.
8. Este suficient ordinul militar pentru a bombarda civili care încearcă să scape printr-un coridor umanitar?
Depinde la ce tip de armată, la ce tip de societate ne raportăm, la ce valori internalizate. În societățile represive frica dictează. Mă duc înapoi în perioada comunistă de la noi și îmi amintesc că se spunea „Ordinul nu se discută, se execută”, un slogan al armatei comuniste.
În armata modernă regulile și ordinele rămân coloana vertebrală a eficienței unei armate, dar există și filtrul rațional al militarilor care se referă la legalitatea ordinului. Dacă prevederile legale sunt eludate, ordinul poate fi refuzat.
În plus, sunt acorduri internaționale care interzic atacul asupra civililor în orice război. Dacă șefii armatei se bazează pe forță, frică, represalii ignorând în totalitate valorile democratice, cazul Rusiei, iar militarii sunt îndoctrinați de mici cu diverse teorii, atunci orice crimă poate fi înfăptuită.
9. Este o neliniște în societatea românească, avem la graniță un război, refugiați. Oamenii au început să scoată bani din bancomate, să facă provizii, e coadă la pașapoarte. Cât temei are această frică?
Exact așa a fost la începutul pandemiei, oamenii au fost mânați de comportamente de asigurare-reasigurare, au golit magazinele, creând chiar un dezechilibru în aprovizionare. Ulterior, când s-au convins că nu e niciun risc, au intrat în normalitate.
Pornim de la faptul că toate provocările pe care le-am trăit în pandemie și le trăim în zilele acestea sunt provocări practice, în sensul că necesită decizii luate de autorități și de fiecare persoană în parte pentru a menține stabilitatea. Oricare ar fi greutățile, trebuie să fim ghidați de o pregătire psihologică bună.
Atitudinea rigidă, generalizatoare, catastrofică ne destabilizează, generând anxietate, deprimare etc. Exagerările sunt nocive, la fel de nocivă este detașarea completă, „nu-mi pasă, fie ce-o fi”. Poziția rațională, informarea din surse credibile, profesioniste, ajută să nu cădem în anxietate sau chiar în depresie.
10. Știm că încrederea în autorități în România a scăzut în timpul pandemiei. Care sunt vocile în care oamenii pot crede, cine le oferă siguranță, încurajare?
Există sondaje care arată că atunci când încrederea în autorități este erodată, oamenii sunt mai vulnerabili iar reziliența națională scade. Oamenii se duc în direcția știrilor false, se lasă manipulați, iar neliniștea se generalizează.
Nu vine nimeni cu arcanul să ia oamenii la armată. Col.Vasile Marineanu
Ministerul Apărării Naționale nu a fost afectat de scăderea încrederii populației, este la un procent de 90%, în sondaje, de aceea e important să comunice, mai ales când sunt de combătut zvonuri. De exemplu, temerea că se reinstaurează serviciul militar obligatoriu, că au fost chemați oameni la centrele militare județene pentru asta. MApN a explicat că este o operațiune de rutină perfect firească. Oamenii au înțeles că nu vine nimeni să îi ia cu arcanul și că este absolut normal în situația asta ca statul să ia niște măsuri.
Indiferent care e gradul de credibilitate a instituțiilor statului, fie MApN, Ministerul de Interne, Președinția etc., acestea sunt sursa autorizată pentru informații, alături de mass-media de calitate, comparând mai multe surse. Rețelele sociale reprezintă un risc foarte mare de contaminare psihologică.
Fac un apel la cetățeni să înțeleagă că ne aflăm la momentul celei mai solide garanții de securitate din istoria României, ca membră a Uniunii Europene și a NATO. Oamenii ar trebui să se simtă protejați și asta ar duce la luciditate și stabilitate.
