Linkuri accesibilitate

Comisia de la Veneția se va pronunța pe Ordonanța care modifică Legile Justiției


Desen de Dan Perjovschi, Meduza OUG 7
Desen de Dan Perjovschi, Meduza OUG 7

Comisia de la Veneția va fi sesizată oficial de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, după ce o comisie specială a APCE a admis solicitarea PNL. Este vorba despre Comisia de Monitorizare a APCE, care va trimite experților din Comisia de la Veneția ultimele modificări ale Legilor Justiției, inclusiv secția specială de investigare a magistraților - SSIJ.

Comisia de la Veneția, forul care îndrumă și armonizează principiile de drept pe teritoriul Europei, se va pronunța din nou, pentru a treia oară, asupra modificărilor succesive la Legile Justiției. În vara lui 2018, membri ai Comisiei de la Veneția au fost la București și au dat, ulterior două rapoarte critice la adresa modificărilor asupra Legilor Justiției.

Solicitarea PNL a fost susținută în cadrul Comisiei de Monitorizare a APCE de deputatul PNL Ionut Stroe, care a prezentat situația cu care se confruntă sistemul de justiție din România și modificările intempestive, succesive și fără consultări prealabile ale Consiliului Superior al Magistraturii. Ludovic Orban, președintele PNL, care a anunțat printr-un comunicat acceptarea de către Comisia APCE a sesizării Comisiei de la Venezia, spune că astfel „se trasează o nouă linie roșie în atacul PSD-ALDE la independența Justiției, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacții extrem de dure ale partenerilor europeni.”

Este cazul că PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotrivă recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naționale și se vor face responsabili de sancțiunile pe care le va suporta România", afirmă Ludovic Orban.

El somează Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiției sau în domeniul penal până când experții Comisiei de la Veneția vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din Romania.

Rapoartele Comisiei de la Venezia au statut de recomandări pentu fiecare stat asupra căruia se redactează rapoarte, însă foruri precum Comisia Europeană și Parlamentul European țin cont de aceste recomandări în evaluarea sectoraială, iar în cazul României, în cadrul MCV. Încălcarea recomandărilor formulate în două rânduri anul trecut de Comisia de la Venezia au fost preluate de Comisia Europeană în evaluarea MCV, iar ignorarea acestor recomandări de către guvernul de la București a fost menționată în rezoluția Parlamentului European din toamna anului trecut în care autorităților de la București li s-a cerut să renunțe la modificările legislative privind sistmul judiciar.

XS
SM
MD
LG