Simfonia a 9-a e una dintre cele mai recognoscibile și cunoscute muzici ale umanității. Iar Oda bucuriei e simbol al europenității din 1985, de când a fost aleasă oficial imn al Uniunii Europene. Chiar Karajan, dirijorul efigie al Berliner Philarmoniker, e semnatarul aranjamentului orchestral al imnului european. Sub bagheta lui Kirill Petrenko, Filarmonica din Berlin ne-a reamintit că visul concordiei europene e despre speranță.Și mai ales că muzica este, trebuie să fie, bucurie.
Orice concert inaugural din Festivalul Enescu are o încărcătură emoțională specială – nu, nu din cauza oficialităților, care nici anul acesta n-au onorat deschiderea, nici președintele Iohannis, nici premierul Dăncilă nu au fost prezenți în loja principală, Patriarhul fiind cea mai înaltă personalitate prezentă. Plus doza de vânzoleală neaoșă niciodată vindecabilă, farmec și culoare locală. La care s-a adăugat și tensiune suplimentară, generată de faptul că noul dirijor de la Berlin a refuzat îndârjit transmisiunea tv live, microfoanele și camerele de orice fel în sală. Kirill Petrenko nu dă interviuri, nu vine la conferințele de presă, nu-i plac fotografiile și nu e prietenos cu presa. ”Muzica vorbește cel mai bine despre mine„ a spus la concertul inaugural de la Brandenburger Tor Berlin iar după ce, înainte de concertul inaugural, am asistat și la repetiția generală în care a lucrat cu acribie detalii importante mai ales din Simfonia a 9 –a , am înțeles de ce The New York Times l-a numit ”anti-anti maestro”. Kirill Petrenko e un vizionar, unul original.
Enescu în deschidere, respectând una dintre cutumele festivalului, a însemnat anul acesta a doua rapsodie. Liniile generoase și nobile ale introducerii sunt ample, desfătătoare. Petrenko a desfăcut chirurgical orchestrația, totul e clar și perfect reliefat. Berlinezii cântă perfect țesătura nobilă a temele populare românești, nu degeaba se spune despre ei că sunt una dintre cele mai bune orchestre ale lumii. Solo-urile sunt misterioase, dirijorul e subiectiv în tempi și taie mult din volumul acompaniamentului pentru reliefarea detaliată a instrumentelor solistice care sună nou și original pentru urechile neobișnuite cu compartimentarea atât de clară a registrelor simfonice și mai ales cu abordările originale. Toată lumea zâmbește în scenă, sunt mulți tineri în orchestră (asta înseamnă grija pentru viitor!), sub bagheta noului șef Berliner se va scrie cu siguranță un nou capitol memorabil în istoria muzicii, noi vom rămâne cu bucuria unei alte versiuni memorabile a Rapsodiei a 2 a. Una neobișnuită. Finalul, misterios, ușor șovăielnic, e urmat de ropotele uriașe de aplauze. Sala e plină ochii, orchestra e impresionată. A început.
Primele acorduri din Allegro-ul introductiv al Simfoniei a 9-a irump intempestiv. Tempo-ul e amețitor, incredibil. Țesătura misterioasă a introducerii se desface scânteietor în volute neașteptate. Orchestra e un organism viu care accelerează respirația fiecărui spectator. Molto vivace, partea a doua, e la fel de briliantă, din nou tempo-ul e neașteptat, dirijorul mic de statură, în tunică neagră încheiată pînă sus a devenit un arc viu, fibră și nerv care se contorsionează, pulsează, zâmbește, șoptește, trăind fiecare măsură cu o intensitate ardentă. Și Adagio molto e cantabile e neobișnuit în tempii imprimați liniar, fără efuziuni și vibrato în partea a III a. E din ce în ce mai clar că domnul Petrenko e un șef original cu păreri foarte ferme despre interpretarea unei partituri celebre.Contrabașii sunt minunați, dintr-o altă lume, corzile, în general sunt perfecte, iar cornul, cu solo-ul aproape imposibil din această mișcare e impecabil, dirijorul reliefează imperial teme secundare – fagotul apare neașteptat din tesitura partidei corzilor, ca o glumă poznașă. Presto-ul final e din nou o apoteoză coregrafică dirijorală, Petrenko se mișcă mult în fața orchestrei, vrea să se facă înțeles pînă la ultimul detaliu pe lîngă metronomul dirijoral inexorabil al mâinii drepte. Iar oamenii din fața sa sunt de acord, o să facă echipă bună, startul unei noi ere a fost dat con brio, mi-e din ce în ce mai clar.
O freunde, oda bucuriei debutează impecabil. Basul Kwangchul Youn e superb în intro-ul care va aduna vocile garniturii solistice în mănunchiul străluitor al versurilor lui Schiller. Tenorul Benjamin Bruns are o voce iradiantă ce susține luminos volutele dificile – e poate cea mai grea linie solistică de susținut în partitură – mezzosoprana Elisabeth Kulman e e caldă și coerentă iar Marlis Petersen, imperială, culoarea fără asperități a sopranei rotunjind ideal cvartetul solistic. O notă specială pentru corul Filarmonicii ”George Enescu”, pregătit de Iosif Ion Prunner, care aseară a fost un aparat vocal perfect în desfășurarea impresionantă a finalului capodoperei beethoveniene. La repetiția generală Petrenko a lucrat fără menajamente punctele nodale ale simfoniei, atât cu orchestra cât mai ales cu ansamblul coral. Le-a cerut aură, energie, accente, dicție și chiar o atmosferă mistică – a repetat de 4-5 ori pasajul dinspre finalul textului ”Seidumschlungen, Milionen”, care vorbește despre îmbrățișarea trimisă lumii întregi. Iar corul – bravo lui! - a înțeles și a transpus tot ce maestrul berlinez a dorit, cu dedicație și toată pasiunea. ”Wonderful” le-a șoptit dirijorul la final, mulțumit. Minunat, de acord.
La ieșire, în fața Sălii Palatului, jos, la ieșirea dinspre Ion Câmpineanu, departe de strigăte, vânzolelală, turatul exhibiționist al motoarelor și toaletele extravagante, un adolescent în cămașă albă și bunica lui își fac un selfie, cu banner-ul enescian imens care acoperă fațada principală. Trec pe lângă ei când tînărul foarte înalt o ține protector pe doamna mignonă cu mîna stângă, încercând să declanșeze butonul telefonului. Fotografia e cam strâmbă, nu foarte reușită, dar zâmbetul de pe fața neobișnuitului cuplu e de milioane: bucurie, una adevărată. Pentru secunda acelui zâmbet, Bucureștiul e iar un oraș frumos.
Pentru cei care nu s-au putut bucura aseară de bucuria beethoveniană a concertului de deschidere, un fragment înregistrat în Berliner Philarmonie, pe 23 august anul acesta.
Europa Liberă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu
Facebook Forum