Linkuri accesibilitate

Tătaru-Arafat, despre starea de alertă: Situația se poate deteriora oricând. Nu se mai fac achiziții directe


Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, au explicat marți, după ședința de guvern, de ce este necesară prelungirea stării de alertă și au detaliat măsurile care au fost deja anunțate de premierul Ludovic Orban.

„Sunt decizii care se pot lua rapid, în miez de noapte”, a spus Arafat care a explicat că în lipsa stării de alertă sunt măsuri care nu pot fi luate altfel.

Declarațiile celor doi oficiali:

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru:

  • Grădinițele, creșele și after-scool-urile își reiau activitatea pe parcursul verii
  • Se reia activitatea în sălile de fitness
  • Se reia activitatea în mall-uri, ca spații de vânzare
  • Luăm aceste decizii în măsura în care putem avea și măsuri / precauții în acest sens
  • După multe discuții, se reiau slujbele în interiorul bisericii
  • tot ce înseamnă sport în aer liber - trebuie respectate regulile
  • Evenimentele private în interior pot fi organizate cu maximum 20 de persoane, întâlniri private afară - cu maximum 50 de persoane

Secretarul de stat Raed Arafat:

  • Există semne că situația se poate deteriora oricând dacă nu se respectă măsurile stabilite , precum purtarea măștilor
  • Printre măsuri se numără și redeschiderea unor puncte de frontieră
  • Transportul aerian - se va emite periodic lista țărilor unde urmează să fie reluate zborurile sau eventual să fie întrerupte. INSP va stabili săptămânal lista

Întrebările jurnaliștilor

Ce se întâmplă dacă Parlamentul nu va vota prelungirea pentru 30 de zile?

Arafat: Există argumente, se poate explica de ce s-a propus prelungirea stării de alertă.

  • Pentru o coordonare unică națională. Noi nu ne întoarcem acum la o stare de normalitate
  • Pentru a putea lua decizii rapid, la miez de noapte, decizii privind carantinarea unor locații sau zone
  • Pentru a decide pentru redistribuirea unor materiale
  • La starea de urgență s-a putut detașa personal medical, acum se poate face cu condiția acceptului angajatorilor sau angajatului. În starea de normalitate putem face mult mai greu aceste lucruri

În ce condiții se vor face achiziții?

Tătaru: Nu vor mai putea fi făcute achiziții directe

De ce nu se redeschid teatrele și restaurantele?

Arafat:

  • Nu putem relaxa totul deodată. Pentru că toată lumea dorește ca totul să fie relaxat, e imposibil acest lucru. Asta înseamnă să vii să spui că ne întoarcem la normalitate ca înaintea virusului. Toate țările iau măsurile treptat. Dacă se respectă măsurile de distanțare, mască, igienă, șansa să relaxam restul e mult mai mare. Dacă nu se respectă și cădem sub influența dezinformărilor care pun la îndoială existența virusului, riscul e să avem probleme mult mai serioase și să revenim iar la restricții.
  • Dacă cădem victime dezinformării că virusul nu există, riscul e să ne treziim cu probleme mult mai serioase.

Tătaru:

  • Măsurile de relaxare aduc o ușoară creștere a cazurilor. Suntem în situația de a face față acestui număr. Depinde de noi toți cum respectăm regulile
  • Spitalele de fază III, județene au fost tot timpul deschise și pentru pacienții non-covid. Spitalele suport-covid au primit indicații și la DSP să analizeze fiecare caz, astfel încât să fie deschise non-covid.

***

Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, în debutul ședinței de guvern adoptarea unei hotărâri privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României în contextul pandemiei de coronavirus.

Șeful executivului a arătat că decizia de prelungire se aplică în acord cu măsurile de relaxare anunțate și implementate deja din 15 iunie.

Ludovic Orban a anunțat că, spre deosebire de decizia de vineri, se va permite și oficierea de slujbe în interiorul bisericilor.

Ludovic Orban a avut un răspuns și pentru cei care l-au criticat pentru redeschiderea „păcănelelor", dar nu a teatrelor sau bisericilor.

„​A fost o adevărată campanie împotriva noastră că dăm drumul la păcănele. Jocurile de noroc înseamnă și loteria, casele de pariuri, altele care se desfășoară în baza legii. Ce nu înțeleg cei care ne critică doar ca să se afle în treabă este că măsurile pe care le-am luat au avut la bază analizele de riscuri epidemiologice", a declarat Ludovic Orban.​

Prelungirea stării de alertă nu beneficiază însă și de sprijinul majorității din Parlament unde PSD, ALDE și Pro România nu sunt de acord cu prelungirea ei pentru 30 de zile.

Comitetul Executiv al PSD a decis, luni, ca starea de alertă să fie prelungită pentru doar încă 15 zile, dar cu anumite condiții, liderii social-democrați fiind convinși că este nevoie de această perioadă intermediară până la ridicarea tuturor restricțiilor.

Parlamentul are la dispoziție 5 zile pentru a discuta și vota solicitarea de prelungire a stării de alertă.

XS
SM
MD
LG