Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este de așteptat să spună la Conferința de securitate de la München, pe 18 februarie, că aliații occidentali ai Ucrainei trebuie să ofere Kievului ceea ce are nevoie pentru a învinge Rusia.
„Trebuie să dăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a câștiga și a se impune ca națiune suverană, independentă în Europa”, va spune el la întrunirea anuală din Germania, potrivit unor fragmente din discursul său văzute de AFP.
Sprijinul occidental pentru Ucraina s-a aflat pe primul loc pe ordinea de zi la Conferința de Securitate de la München, o reuniune anuală a șefilor de state, oficiali, diplomați și experți care se desfășoară în Germania.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat forumului de securitate pe 18 februarie că aliații trebuie să „dubleze” sprijinul militar pentru Ucraina.
„Trebuie să ne dublăm și să continuăm sprijinul cu adevărat masiv care este necesar [pentru] ca aceste planuri imperialiste ale [președintelui Vladimir] Putin să eșueze complet”, a spus ea.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reluat apelurile către Occident de livrare rapidă a armelor și a altor provizii către Ucraina, vorbind în deschiderea summitul printr-o conexiune video, pe 17 februarie.
Liderul ucrainean a spus că Rusiei nu ar trebui să i se permită să câștige timp pentru agresiunea sa, deoarece invazia neprovocată a Kremlinului se apropie de primul an.
„Trebuie să ne grăbim. Avem nevoie de viteză - viteza acordurilor noastre, rapiditatea livrării noastre... viteză a deciziilor pentru a limita potențialul rusesc”, a spus Zelenskii, vorbind din Ucraina.
Ucraina nu va fi ultima victimă a invaziei, iar Rusia va continua în alte foste țări sovietice, a avertizat el. Zelenski a spus că, în timp ce țările occidentale discută despre livrările de tancuri către Ucraina, președintele rus Vladimir Putin se gândește la modalități de a „sugruma” vecinul Ucrainei, Moldova.
Zelenski a promis că Ucraina va face față în cele din urmă agresiunii Rusiei, dar a spus că Rusia „mai poate distruge multe vieți”.
La conferință participă aproximativ 40 de șefi de state și guverne, precum și politicieni și experți în securitate din aproape 100 de țări.
Vicepreședintele SUA Kamala Harris și secretarul de stat Antony Blinken participă la întâlnire împreună cu o delegație importantă a Congresului. Harris este programată să se adreseze conferinței pe 18 februarie.
„Ne vom asigura că facem tot ce este în puterea noastră pentru a întări poziția Ucrainei pe câmpul de luptă. Astfel încât, dacă și când vor exista negocieri, Ucraina va fi în cea mai puternică poziție într-o negociere", a declarat Harris pentru MSNBC ,într-un interviu difuzat pe 17 februarie.
Pentru prima dată în două decenii, Rusia nu a fost invitată la conferință, întrucât țările occidentale încearcă să izoleze Moscova în mod diplomatic după invazia Ucrainei.
La aceeași conferință, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că țara sa va putea în curând să trimită primele tancuri Leopard în Ucraina, conform unui acord încheiat în ianuarie.
Scholz a spus că sprijinul țării sale pentru Ucraina a fost „proiectat să dureze” și a cerut aliaților să accelereze livrările de tancuri grele și alte provizii promise Kievului.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a alăturat apelului către aliați de a „intensifica sprijinul” pentru Ucraina și a spus că nu este momentul pentru dialog cu Rusia.
„Nu este momentul dialogului pentru că avem o Rusia care a ales războiul, care a ales să intensifice războiul și care a ales să meargă până la comiterea de crime de război și să atace infrastructura civilă”, a spus Macron.
Alte subiecte ale conferinței includ tensiunile dintre SUA și China și preocupările legate de schimbările climatice.