Linkuri accesibilitate

Conflictul dintre Lia Savonea și Ana Birchall, pe masa CCR. Până pe 30 octombrie, părțile trebuie să își prezinte punctele de vedere


Ana Birchall, ministrul Justiției.

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că preşedintele CSM, Lia Savonea, şi ministrul Justiţiei, Ana Birchall, trebuie să-şi exprime punctul de vedere până pe data de 30 octombrie în soluţionarea conflictului de natură constituţională între cele două părţi.

Potrivit CCR, după ce Lia Savonea şi Ana Birchall îşi vor exprima opiniile, se va stabili data şedinţei de judecată, notează Agerpres.

Șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat marți că sesizează Curtea Constituțională cu un conflict între puterea judecătorească și cea executivă, în urma „acțiunilor” ministrului Justiției, Ana Birchall.

Pe 8 octombrie, Lia Savonea a denunţat „criza fără precedent” din cadrul CSM generată de lipsa cvorumului de la şedinţele de plen, anunţând că va sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall, pe care o acuză de „ingerinţă gravă în activitatea procurorilor” şi „acţiuni de subminare a autorităţii CSM”.

Lia Savonea şi Ana Birchall se află în conflict deschis pe mai multe teme, ministrul Justiţiei reproşându-i în dese rânduri preşedintelui CSM că nu o consultă atunci când convoacă şedinţele de plen.

De asemenea, Birchall o acuză pe Savonea că a încălcat atribuţiile Plenului CSM şi ale ministrului Justiţiei, deoarece a iniţiat fără drept un proiect de modificare a Legii ANI. Birchall reclamă faptul că modificări consistente referitoare la declararea averilor magistraților au fost operate fără să le anunțe la ministerul pe care îl conduce, în condițiile în care CSM nu are drept de inițiativă legislativă.

Între modificări, se află declararea ca secrete a averilor magistraților care au bunurile separate de ale soților lor, precum și secretizarea averilor partenerilor judecătorilor și procurorilor. Despre modificările aduse legislației, și care se află acum în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului, Europa Liberă a scris aici, dezvăluind saga schimbărilor discrete a legii. Modificările coincid și cu acuzații aduse la adresa felului în care a sporit în ultimul an averea soțului președintei CSM, Lia Savonea, aflată acum în cercetarea ANI.

Disputa Birchall-Savonea are legătură, de asemenea, și cu cele șapte încercări eșuate ale Liei Savonea de a o impune ca șefă a Secției speciale de invesgtigare a magistraților pe Adina Florea, procurorul despre care presa a scris că ar fi apropiată de PSD.

Facebook Forum

Multimedia

5 lucruri despre Auschwitz
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:58 0:00
Mai mult
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
XS
SM
MD
LG