"Negocierile pe acest subiect continuă marţi, începând cu ora 19:15 (20:15 - ora României). Ne aşteptăm la un acord, care va mai trebui confirmat de Parlamentul European şi de Consiliu. Conferinţa Preşedinţilor va decide asupra paşilor următori din partea PE", a spus purtătoarea de cuvânt a Parlamentului European, Irina Lietzen, pentru Agerpres.
Joi, în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER), desfăşurată la Bruxelles, Laura Codruţa Kovesi a obţinut susţinerea pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului Public European.
Până în prezent, 22 de state membre ale UE s-au alăturat iniţiativei EPPO. Exceptând Regatul Unit, care va părăsi Uniunea Europeană, cele cinci ţări care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.
Biroul Parchetului Public European (EPPO) va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.
EPPO va veni în completarea activităţii OLAF (Biroul european de luptă antifraudă) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.
Facebook Forum