Linkuri accesibilitate

Rusia a închis consulatul României de la Rostov-pe-Don din cauza „acțiunilor neprietenoase” ale României


Rostov pe Don
Rostov pe Don

Consulatul General al României la Rostov-pe-Don își va înceta activitatea pe 14 octombrie, ca răspuns al Moscovei la acțiunile neprietenoase ale Bucureștiului, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Actualizare 1o octombrie 2024 - „Închiderea Consulatului General al României la Rostov-pe-Don reprezintă măsura de răspuns a autorităților ruse în vederea asigurării parității în ce privește reprezentarea diplomatică a României în Federația Rusă, respectiv reprezentarea diplomatică a Federației Ruse în România”, spune ministerul român al Afacerilor Externe.

MAE amintește că, pe 8 iunie 2023, partea română a luat decizia de a plafona personalul diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse în România, având drept consecință reducerea semnificativă a acestuia.

„Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art.11 alin. 1 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice (1961), pentru a reflecta în mod adecvat nivelul relațiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, spune MAE.

În afara de ambasada de la Moscova, România are un Consulat General la Sankt-Petersburg. Federația Rusă are de asemenea un Consulat General în România, la Constanța, pe lângă Ambasada din București.

Știrea inițială

„A fost primită o notificare oficială din partea română, conform căreia Consulatul General al României la Rostov-pe-Don își încetează activitatea pe 14 octombrie. Funcțiile de prestare a serviciilor consulare în raionul respectiv au fost transferate ambasadei acestei țări la Moscova. Acest pas se datorează deciziei părții ruse: de a denunța acordul interguvernamental bilateral privind deschiderea respectivului consulat. Această decizie a fost luată în decembrie 2023, ca răspuns la acțiunile neprietenoase ale autorităților române”, a spus Zaharova, citată de Ria Novosti.

Prim-ministrul Rusiei, Mihail Mișuștin, a semnat pe 12 decembrie 2023 documentul care denunță acordul din 2005 dintre Rusia și România, prin care a fost înființat consulatul României de la Rostov pe Don (în timpul mandatului de premier al lui Adrian Năstase).

La momentul deciziei rusești de a închide consulatul, singurele activități publice din 2023 reflectate pe pagina Consulatului României din Rostov pe Don erau două depuneri de flori, una la monumental comemorativ românesc de la Trusovo și cealaltă la cimitirul militar românesc de la Apșeronsk.

Decizia Moscovei intervine în condiţiile în care relaţiile dintre România şi Rusia s-au deteriorat după ce Ucraina a fost invadată, pe 24 februarie 2022.

În iunie 2023, Ministerul Afacerilor Externe român a solicitat Moscovei să reducă personalul diplomatic care lucrează în Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni.

Autoritățile române au justificat cererea „prin limitarea numărului acestuia (personalului -n.r.) la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice și tehnico-administrative a României în Rusia”.

În replică, ministerul rus de Externe a transmis că „Rusia va răspunde în consecinţă”.

Oficialii ruși au decis în august să introducă cote pentru numărul de membri ai personalului diplomatic şi consular al României în Rusia, ca represalii după decizia României de reducere a personalului ambasadei de la București.

România a expulzat în mai multe rânduri, de la începutul invaziei rusești în Ucraina, funcţionari ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, pe unii dintre ei pentru „incompatibilitatea activităţilor acestora cu prevederile Convenţiei de la Viena”.

Rusia a răspuns cu măsuri similare, expulzând același număr de funcţionari ai Ambasadei României la Moscova, în lunile mai şi septembrie 2022.

După invadarea Ucrainei, Rusia a plasat România pe lista ţărilor „neprietenoase”, după ce Bucureștiul a condamnat agresiunea.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG