Linkuri accesibilitate

Controlul spațiului aerian național și desfășurarea misiunilor militare pe timp de pace pe teritoriul țării, reglementate de Guvern


Avioane F-16
Avioane F-16

Guvernul a adoptat joi două proiecte de lege, inițiate de Ministerul Apărării Naționale, privind controlul utilizării spațiului aerian național și privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor şi operațiilor militare pe teritoriul statului român.

„Punctez și două proiecte din domeniul apărării naționale, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național, care abordează, dintr-o perspectivă nouă, controlul utilizării spațiului aerian național, plecând de la sfera extinsă a riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, a integrității spațiului aerian național și a siguranței aeronautice, a vieții și sănătății persoanelor și a patrimoniului”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, referindu-se la primul dintre proiectele de lege.

Prin adoptarea acestui act normativ se va crea un nou cadru de cooperare și de coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național, precum și de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creșterea siguranței și securității aviației, spune Guvernul.

„Încerc să reinterpretez și eu acest text, care se află în nota de fundamentare a acestui proiect de lege. Pe scurt, este vorba de următorul lucru: aparatele de zbor fără pilot la bord vor beneficia de atenția și de rigorile care sunt prevăzute în această clipă pentru aparatele de zbor cu pilot la bord din perspectivă civilă, dar și din perspectivă militară”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Prin adoptarea acestui act normativ, se va crea un nou cadru de cooperare și coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național, precum și de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creșterea siguranței și securității aviației, dă asigurări Guvernul.

Al doilea proiect de lege privește desfășurarea pe timp de pace a misiunilor şi operațiilor militare pe teritoriul statului român.

Acesta urmărește crearea cadrului juridic care să permită desfășurarea unor misiuni și operații pe teritoriul statului român.

Proiectul de lege asigură completarea normelor în vigoare cu privire la pregătirea și desfășurarea misiunilor și operațiilor pe timp de pace pe teritoriul național de către forțele armate.

Necesitatea promovării acestui ultim proiect de lege a apărut în urma analizei la nivelul instituțiilor implicate, care a arătat că actualul cadru normativ nu acoperă situațiile prevăzute în proiectul de lege și asigură completarea normelor în vigoare cu privire la pregătire și desfășurarea misiunilor și operațiilor pe timp de pace, pe teritoriul național de către forțele armate.

Prezentul act normativ oferă baza legală pentru adoptarea măsurilor de prevenire și descurajare a riscurilor și amenințărilor, precum și reacția promptă la acestea, pe durate limitate în raport cu evoluția crizei, însă fără a fi necesară instituirea sau declanșarea unei stări excepționale, potrivit legislației în materie.

Ambele proiecte de lege vor fi transmise spre dezbatere și adoptare Parlamentului.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG