Alte patru decese din cauza coronavirusului au fost raportate sâmbătă seară, bilanțul ajungând la 34, potrivit unei informări a Grupului de comunicare strategică.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru a declarat pentru Digi24 că vârful epidemiei din România ar fi așteptat în a doua jumătate a lunii aprilie, când am putea vedea diagnosticate oficial cu Covid-19 în jur de 10.000 de persoane.
Această creștere ar putea fi determinată și de faptul că până acum s-au întors din străinătate în țară în jur de 200.000 de români, dar până de Paște sunt așteptați încă să sosească încă pe atâția.
România a înregistrat sâmbătă, 28 martie, aproape 1500 de cazuri de infectare, cu 160 mai multe decât în ziua anterioară. 7.800 de persoane se află în carantină și alte 131.367 se află în izolare la domiciliu, sub monitorizare medicală.
Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.
De la 2000 de persoane infectate, România intră în așa numitul scenariu al patrulea, care este pragul maxim pe care îl pot aplica oficialii și care va avea măsuri și mai dure privind circulați, măsuri care se adăuga, însă, gradual. Astfel, dacă situați va deveni foarte gravă se poate ajunge la închiderea granițelor, iar în sistemul de sănătate s-ar putea ajunge la dileme dramatice, la fel ca în Italia, unde medicii au fost nevoiți să decidă pe cine salvează, cine are acces la intubare și cine nu. Apoi, cadrele medicale ar putea fi trimise în spitale chiar dacă sunt infectate cu Covid-19. Restricțiile de circulație s-ar putea înăspri.
Între timp, ministrul de Interne, Marcel Velea le-a dat ordin mașinilor de poliție, de jandarmerie și cele ale politției de frontieră să difuzeze prin megafoane primele trei strofe ale imnului de stat de două ori pe zi, o modalitate de a ridica optimismul populației.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că lucrurile vor fi în continuare mai grave şi se aşteaptă la o creştere a numărului bolnavilor, însă a spus că statul se pregăteşte din ce în ce mai bine pentru a trece de această perioadă foarte grea:
„Este o perioadă grea, este o perioadă foarte grea. Din păcate, şi asta ne spun experţii, lucrurile în continuare vor fi mai grave. Ne aşteptăm, din păcate, la o creştere a numărului bolnavilor, dar vedem cu toţii că şi statul se pregăteşte din ce în ce mai bine. Îmi doresc foarte mult ca şi românii să fie din ce în ce mai bine pregătiţi şi să respecte aceste norme. Împreună vom trece prin această criză”
Facebook Forum