Linkuri accesibilitate

Coronavirus. 8.067 de cazuri în România, 360 confirmate în ultimele 24 de ore, 400 decese


Autoritățile au confirmat 360 de cazuri noi de infectare cu coronavirus de la ultima informare oficială. Astfel, numărul total de infectări confirmate în România a urcat la 8.067.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.508 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 258 de pacienți.

Totodată, până acum, 400 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.129 de persoane. Alte 50.702 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De asemenea, 109 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 85.805 de teste.​

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

141

2.

Arad

360

3.

Argeș

73

4.

Bacău

107

5.

Bihor

222

6.

Bistrița-Năsăud

94

7.

Botoșani

310

8.

Brașov

299

9.

Brăila

16

10.

Buzău

14

11.

Caraș-Severin

58

12.

Călărași

40

13.

Cluj

224

14.

Constanța

172

15.

Covasna

123

16.

Dâmbovița

73

17.

Dolj

57

18.

Galați

260

19.

Giurgiu

83

20.

Gorj

12

21.

Harghita

11

22.

Hunedoara

372

23.

Ialomița

114

24.

Iași

149

25.

Ilfov

160

26.

Maramureș

55

27.

Mehedinți

35

28.

Mureș

250

29.

Neamț

350

30.

Olt

13

31.

Prahova

50

32.

Satu Mare

42

33.

Sălaj

19

34.

Sibiu

126

35.

Suceava

1.924

36.

Teleorman

77

37.

Timiș

354

38.

Tulcea

25

39.

Vaslui

58

40.

Vâlcea

17

41.

Vrancea

186

42.

Mun. București

942

TOTAL

8.067

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 727 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 55 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 58 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 15 în Franța, 18 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG