Linkuri accesibilitate

CORONAVIRUS. Aeroporturile regionale sunt în cădere. Măsuri drastice pentru a rezista în următoarele luni


Aeroportul din Timișoara
Aeroportul din Timișoara

Printre primele companii care au simțit consecințele pandemiei cu coronavirus au fost companiile aeriene și aeroporturile. De la o zi la alta zborurile între continente și țări au fost anulate, iar riscul epidemiologic a diminuat planurile de călătorie pe tot globul.

Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, cel mai mare din România, nu a apucat încă să calculeze pierderile reale, în condițiile în care are prioritate controlul situației de pe terminalul de sosiri, a declarat pentru Radio Europa liberă Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al aeroportului. În schimb, aeroporturile regionale iau măsuri dure pentru a supraviețui.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca

Al doilea ca mărime și trafic după aeroportul din Otopeni, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj atinsese în 2019 un trafic de aproape 3 milioane de pasageri, cu 5% mai mare decât în ultimii doi ani.

O prognoză publicată pe site-ul oficial arată cifre în creștere până la 7 milioane de călători în 2035. În acest moment însă, aeroportul se confruntă cu o situație complet nouă, care necesită o abordare dureroasă. După ce numai în ultima săptămână s-au înregistrat anulări cu peste un sfert din cursele curente, iar serviciile de pe aeroport au fost închise, a trebuit elaborată o strategie de salvare economică.

„În acord cu sindicatele – ne-a declarat directorul general David Ciceo – 18 angajați care cumulau pensia cu salariul au fost concediați. Pentru restul personalului s-au semnat acte adiționale pentru a se accepta lunar două zile fără salariu”. Au fost regândite prioritățile de investiții și reducerile de costuri, singurele neafectate deocamdată fiind proiectele din fonduri europene pentru care sunt deja semnate trei contracte. De la Cluj decolau zilnic curse către Germania, Marea Britanie, Danemarca,Turcia etc.

Aeroportul Internațional „Traian Vuia”Timișoara

Aflat în plină extindere prin investiția terminalului de sosiri externe, aeroportul din Timișoara se găsește acum în situația de a face atât reduceri de personal, cât și reduceri de salarii și cheltuieli. Sistarea celor 19 curse de Italia care aduceau lunar 180.000 euro venit, anularea curselor spre Germania și diminuarea generală a traficului a dus la scăderea neprevăzută a cifrei de afaceri cu 60-70%.

O măsură luată în prima jumătate a lui martie a.c., când deja traficul căzuse deja la jumătate, a fost diminuarea salariilor cu 20%, tăierea bonusurilor și concedierea a 30 de salariați.

„Situația e tot mai dramatică de la o zi la alta - a subliniat Dan Idolu, directorul general al aeroportului. „Ne gândim la supraviețuire, deci în 19 martie am luat decizia de a trimite în concedii o treime din angajați, apoi în aprilie mai mult. Ne gândim și la concedii fără salariu. Luăm în calcul șomajul tehnic pentru 75% din angajați, ceea ce înseamnă 185 de persoane, însă și aici avem o problemă: cum să plătim obligațiile către stat pentru ei. Putem o lună-două, dar nu mai mult”.

Dan Idolu a precizat pentru Radio Europa liberă că un ajutor real din partea guvernului ar fi ca banii alocați șomajului tehnic să vină înainte, nu după o lună sau două. Totodată măsuri necesare ar fi amânarea plății dividendelor pe 2019, din care 80% revin statului. În condițiile suspendării pentru 60 de zile a contractelor de servicii și de închirieri, ceea ce înseamnă încasări zero, totuși aeroportul le plătește taxe companiilor aeronautice și în condiții de neoperare, iar banca nu a acceptat deocamdată suspendarea și reeșalonarea rambursării creditelor.

În consecință, au fost înghețate lucrări de dezvoltare din bugetul propriu, se lucrează doar pe zona finanțată din bani europeni.„Cred că noi am luat măsuri din timp, știam încă din ianuarie că vin vremuri grele, dar nu știam cât de grele. Avem noroc că avem un volum mare pe trafic de marfă, dublu față de orice alt aeroport regional, totuși nu văd o revenire la situația anterioară prea curând”, anticipează directorul general.

În 2017 traficul a cunoscut în vârf de 1.700.000 de pasageri, iar 2019 a fost un an bun cu creștere de 5,1% față de 2018. Traficul de marfă cumulat pe 2015-2019 a crescut cu 90%, ceea ce înseamnă peste 6000 de tone de marfă.

Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”Constanța

Din informațiile oferite de directorul aeroportului, Bogdan Artagea, compania resimte în mai mică măsură cutremurul produs de pandemie, fiindcă este aeroport strategic, deservește trupele NATO și baza militară internațională.

„Primim și chartere speciale care aduc repatriați de la Londra sau din Italia, cu toate măsurile sanitare indicate de autorități”, a afirmat Bogdan Artagea în dialogul telefonic. Totuși, anularea curselor Turkish Airlines în intervalul 25 martie-17 aprilie și a curselor WizzAir până în 30 aprilie afectează veniturile, mai ales dacă perioada se prelungește peste vară când cursele de vacanță cu destinația litoralul turcesc sunt operante.

Deocamdată măsurile sunt preventive pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu”: concedii, recuperări, mame în concediu pentru a sta cu copiii. Investițiile din fonduri europene și de la bugetul de stat nu sunt sistate, muncitorii sunt prezenți la lucru.

Aeroportul Internațional Iași

În luna martie traficul pe aeroportul estic al României a scăzut cu 70%, iar așteptările realiste ar fi o scădere cu 90% în aprilie și mai. Prognoza îi aparține directorului Cristian Bulgariu care nu exclude o închidere totală: „Ce aveam înainte într-o zi ca trafic, avem acum într-o săptămână, adică din 49 de curse au rămas 7. În ultimele două săptămâni nu am încasat niciun leu, partea comercială de pe aeoport s-a închis, partea de aeronautică e la minim”.

Se lucrează la mai multe scenarii de salvare: operabilitate la nivel minim, șomaj tehnic în două tranșe, jumătate din personal în aprilie și cealaltă jumătate în luna mai. Cristian Bulgariu este de părere că o măsură înțeleaptă în combaterea COVID 19 ar fi oprirea tuturor zborurilor, în afara celor umanitare.

„Nu știți cu ce fel de oameni ne confruntăm. Zilele trecute o persoană diagnosticată pozitiv a ieșit din carantină și voia să se urce în cursa Iași-București să meargă să se trateze în capitală. A fost oprită cu jandarmii. Din cursa care venea de la Londra a sosit un pasager cu 40 temperatură, abia se ținea pe picioare. Vă dați seama ce panică”. Măsura șomajului tehnic e catalogat de directorul aeroportului ca fiind catastrofală. Guvernul nu asigură lichidități și fluența lor, dar cere să se plătească dările:„Dacă nu am fi avut profit în ultimii trei ani, acum nici cu șomajul tehnic nu puteam salva oamenii. Așa, o să acoperim vreo două luni obligațiile aferente și vedem ce va mai fi”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG