Linkuri accesibilitate

Coronavirus: Austria se așteaptă la o scădere a PIB-ului de 8%


Cancelarul Austrian, Sebastian Kurz participant la o reuniune video a liderilor UE pe tema răspunsului economic pe care trebuie să-l aibă statele comunitare

Banca Naţională a Austriei (ONB) se aşteaptă ca în acest an Produsul Intern Brut al ţării să sufere o contracţie de două ori mai mare decât preconiza în urmă cu doar o lună, fiindcă măsurile de carantină vor dura mai mult decât se aştepta, a declarat sâmbătă guvernatorul ONB, Robert Holzmann, potrivit Reuters.

Holzmann a precizat că ONB mizează în prezent pe o contracţie a PIB-ului de 8%, deși inițial banca centrală de la Viena se aşteapta la o scădere de numai 3,2%, conform unui scenariu moderat privind impactul pandemiei, apreciind că fiecare săptămână de izolare şterge mai mult de două miliarde de dolari din PIB-ul ţării.

Deşi guvernul de la Viena susţine că Austria a fost una din ţările care au reacţionat cel mai rapid la criza coroanvirsului, introducând carantina în urmă cu şapte săptâmâni, şi de asemenea prima care a început relaxarea, la data de 14 aprilie, Holzmann a subliniat că Banca Naţională a Austriei a fost nevoită să îşi revizuiască estimările referitoare la amploarea contracţiei.

Robert Holzmann a declarat într-un interviu pentru cotidianul Salzburger Nachrichten explică mai departe că scenariul Băncii Naționale pleacă de la ipoteza unei perioade de izolare de 13 săptămâni, urmată de o fază de relaxare de 10 săptămâni, preconizează o scădere economică de opt procente:

„Sperăm ca adevărul va fi undeva între aceste două scenarii şi că izolarea şi faza de relaxare vor trece mai rapid"

La rândul său, institutul de studii economice Wifo, care calculează datele privind PIB-ul pentru Guvernul de la Viena, a estimat şi el săptămâna trecută că Produsul Intern Brut va scădea cu 5,2% în acest an, adăugând însă că în conformitate cu un scenariu pesimist contracţie ar putea fi de aproximativ 7,5%.

Coaliţia guvernamentală din Austria a anunţat un pachet de sprijin în valoare de 38 de miliarde de euro, destinat să ţină companiile şi economia pe linia de plutire, precum şi să limiteze creşterea ratei şomajului. În prezent cabinetul de la Viena pune la punct un pachet de investiţii destinat să stimuleze creşterea economică, pachet care va include reduceri de taxe pentru cei cu venituri medii şi mici precum şi cheltuieli pentru măsuri de protecţie a mediului.

Facebook Forum

George Simion, AUR, despre pașaportul Covid
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:28 0:00
XS
SM
MD
LG