Linkuri accesibilitate

5 lucruri despre coronavirusul din China 5 lucruri despre coronavirusul din China
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:20 0:00

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Date și fapte verificate, din România și din lume

12 mai. Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în lume a depășit 4,25 milioane, iar cel al deceselor este de peste 287.000, în condițiile în care mai mult de 1,5 milioane de oameni s-au vindecat. În România sunt confirmate 15.588 de cazuri și 982 decese.

14:14 29.2.2020

Românii aflați în Republica Dominicană nu au fost depistați cu coronavirus, anunță MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, sâmbătă, că românii aflați în izolare în Republica Dominicană au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatul este negativ, dar vor mai rămîne sub supraveghere până luni.

„Ambasada României la Bogota (acreditată și pentru Republica Dominicană) a fost informată de către Ministerul Sănătății Publice din Republica Dominicană cu privire la faptul că testele medicale efectuate celor trei cetățeni români nu au confirmat prezența COVID-19. Aceștia vor rămâne spitalizați până la data de 2 martie, conform protocolului medical”, anunță MAE, într-un comunicat de presă.

Ambasada României la Bogota menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune.

Ministrul Sănătăţii din Republica Dominicană, Rafael Sánchez Cárdenas, a declarat, vineri, că trei cetăţeni români şi un localnic sunt în carantină în Spitalul militar "Ramón de Lara" din oraşul Santo Domingo, unde vor fi efectuate analize pentru a se stabili dacă au ori nu coronavirus.

Românii au vârstele de 29, 35 şi 50 de ani şi au ajuns în Republica Dominicană cu escale în Germania şi Spania, informează agenţia de presă EFE.

În cadrul măsurilor de limitare a răspândirii coronavirusului, Republica Dominicană a suspendat timp de 30 de zile cursele aeriene dinspre oraşul italian Milano.

12:31 29.2.2020

China a închis laboratorul din Shanghai care a făcut public genomul noului coronavirus, anunță South China Morning Post.

Laboratorul a pus online structura genetică a Covid-19 la 12 ianuarie, iar a doua zi autoritățile au ordonat închiderea lui. Publicarea genomului virusului care nu fusese cunoscut până la acea dată a permis cercetătorilor din întreaga lume, din SUA până în Australia, să înainteze în realizarea unor tratamente eficiente.

În acest moment, în întreaga lume sunt peste 80.000 de îmbolnăviri și au fost constatate 39.000 de însănătoșiri. Aproape 3.000 de oameni au murit, în special bătrâni sau oameni care aveau deja alte boli, cum ar fi diabet, cancer, afecțiuni cardio sau respiratorii, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)

Cercetătorii de la Laboratorul din Shanghai au cerut în mai multe rânduri redeschiderea, însă nu au primit aprobare. Se pare că publicarea genomului noului coronavirus a fost decizia unilaterală a echipei științifice, de vreme ce aceasta anunțase autoritățile regimului comunist din China încă din 5 ianuarie că au găsit genomul virusului.

12:06 29.2.2020

ROMÂNIA - Raportul autoritățior

  • 3 persoane depistate cu noul coronavirus
  • 52 de persoane în carantină
  • 8.796 persoane (în creștere) izolate la domiciliu

Autoritățile anunță că starea bărbatului din Maramureș care a fost internat la Cluj este staționară, neavând în acest moment febră sau evoluție negativă.

0800 800 358 este numărul pus la dipoziție oamenilor care doresc să afle informații despre coronavirus, la care au apelat până acum 2.519 persoane

Cei care prezintă simptome - febră, tuse uscată, oboseală - trebuie să se adreseze la 112.

135 de oameni au apelat în ultimele ore la 112 în legătură cu coronavirusul, iar 26 au fost din București.

11:00 29.2.2020

ÎN LUME - 29 februarie

Sunt raportate peste 80.000 de cazuri pe glob, cu peste 1.000 de noi contaminări în ultimele 24 de ore, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Coronavirusul este depistat pe toate continentele, în 57 de țări, iar numărul morților este de 2.912, în ultimele ore fiind constate 48 de decese, în China și Coreea de Sud.

39.000 DE ÎNSĂNĂTOȘIRI

Este în scădere graficul de îmbolnăviri în China, pentru a treia zi consecutiv, însă Coreea de Sud stârnește îngrijorări, cu numărul în creștere de îmbolnăviri, cele mai multe în ultima zi -594, față de 400 în China. În Coreea de Sud armata a ieșit pe stradă pentru a dezinfecta străzile, iar autoritățile au cerut populației să stea acasă în weekend.

În Europa sunt puține țările care nu au raportat prezența coronavirusului, printre ele aflându-se Polonia și Ungaria. Însă Italia este țara cu cele mai multe îmbolnăviri - 889, din care 21 au fost raportate în ultimele ore. A crescut numărul pacienților din Germania, 60 acum, față de doar 40 cu o zi înainte, fără niciun deces raportat. A crescut numărul pacienților cu Covid-19 și în Marea Britanie, unde s-a constatat primul deces. Este vorba despre un turist care fusese pa nava de croazieră Diamond Princess, cea oprită în nordul arhipelagului nipon, cu 800 de persoane infestate la bord. Pacientul englez a murit în Japonia. Ieri a fost evacuată toată lumea de pe nava de croazieră.

Îngrijorează situația din Iran, unde sunt raportate de către autorități 388, cu 34 de morți, însă neîncrederea în datele oficialilor locali este mare.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG