În Franța, numărul total al îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns, sâmbătă, la 613. Guvernul francez a anunţat că în ţară nu se poate vorbi de o epidemie, ci de mai multe focare la nivel naţional. Franța ocupă locul trei la nivel european ca număr al cazurilor de coronavirus.
În Belgia au fost identificate 60 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus, numărul total al celor bolnavi ajungând la 169. Țara este a cincea ca număr de bolnavi din Europa, scrie lesoire.be.
Nicola Zingaretti, preşedintele Partidului Democrat (PD), aflat la guvernare în Italia împreună cu Mişcarea Cinci Stele (M5S), a anunţat sâmbătă că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Italianul este prima personalitate politică importantă din Europa care a fost diagnosticată cu COVID-19, informează Reuters.
Alte două cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate în România. Este vorba despre o fată de 15 ani din Timișoara, care studiază în aceeași școală cu alți doi tineri infectați, și de o fată de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în avion, lângă bărbatul din Hunedoara confirmat vineri cu COVID-19.
Marea Britanie a înregistrat al doilea deces provocat de coronavirus și a devenit a patra țară din Europa în ceea ce privește numărul persoanelor care și-au pierdut viața, conform Reuters.
Al doilea deces din Marea Britanie este un un bărbat de aproximativ 80 de ani, care fusese diagnosticat cu noul coronavirus joi. Bărbatul avea şi alte afecţiuni medicale.
Facebook Forum