ROMÂNIA:
Declic anunță petiția „Fără privilegii pentru parlamentari în plină pandemie!”, în care cere președinților Camerei Deputaților și Senatului să nu folosească inutil teste pentru depistarea coronavirusului, la ședința de investire a noului Guvern, conform Mediafax.
În petiția adresată lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și lui Titus Corlățean, președinte interimar al Senatului, semnatarii cer ca pentru ședința de investire a noului Guvern să nu se folosească inutil teste pentru depistarea infectării parlamentarilor cu coronavirus și a materialelor de protecție (măști, mânuși, combinezoane) pentru echiparea parlamentarilor.
Potrivit acestora, consumarea de teste pentru depistarea coronavirus în rândul parlamentarilor i-ar priva pe cei care chiar au nevoie de diagnosticare.
Petiția are, la această oră, 6.542 de semnături din 10.000.
Coronavirus în lume:
Indonezia închide școlile din capitală pentru două săptămâni.
Arabia Saudită suspendă toate zborurile externe timp de două săptămâni în condițiile în care a înregistrat 86 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus.
Tailanda a raportat șapte noi cazuri confirmate, numărul total ajungând la 82.
În SUA, orașele Los Angeles și Chicago au închis școlile.
FLOREȘTI, CLUJ:
Străzile și trotuarele din Florești, județul Cluj, cea mai mare comună din țară, sunt spălate cu o soluție ce conține dezinfectant pe bază de clor, ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului, conform Mediafax.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a declarat, sâmbătă, că decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
„Avem o nouă măsură de prevenție în lupta împotriva COVID-19 la Florești, aprobată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Aceasta prevede ca străzile și trotuarele mai ales, să fie spălate cu o soluție ce conține dezinfectant pe bază de clor. E vorba de domeniul public, de un spațiu pe care îl folosim cu toții. Suntem convinși că menținerea curată și dezinfectarea străzilor și trotuarelor este o măsură care ne va ajuta în această luptă”, a spus Șulea.
CHINA:
Cel mai recent bilanț de infectări cu noul coronavirus din China arată 11 cazuri noi, din care numai 4 au fost transmise local. Șapte cazuri s-au înregistrat la persoane care veneau din străinătate, potrivit Reuters.
China a confirmat vineri 11 noi cazuri de coronavirus, dar numai 4 dintre acestea provind din epicentrul din provincia Hubei.
Celelalte șapte - inclusiv patru din centrul financiar al Shanghaiului, unul din Beijing și două din provincia de nord-vest Gansu - au fost depistate la persoane care au mers în China din străinătate, în special din Italia, Statele Unite și Arabia Saudită, potrivit autoritățile locale citate de Reuters.
De altfel, OMS a anunțat vineri că Europa este epicentrul pandemiei.
Facebook Forum