Școlile vor fi închise până de Paște în România
Ministrul Educației, Monica Anisiei, a anunțat, duminică seară, că școlile rămân închise pe perioada stării de urgență, așadar și după data de 22 martie, termenul stabilit inițial de autorități ca măsură de prevenire a răspândirii coronavirusului. Astfel, cei aproape 3 milioane de elevi din învățământul preuniversitar vor sta acasă până de Paște.
„Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie pentru Hotnews.
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis suspendarea cursurilor școlare până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire. Separat, universitățile din țară și-au suspendat activitatea până pe 31 martie și au mutat cursurile în sistem online.
România va intra astăzi în stare de urgență, iar președintele Klaus Iohannis urmează să anunțe ce conține decretul prin care măsura va fi impusă.
Un grup de lucru, format din reprezentanţii mai multor ministere, a trimis către premierul Ludovic Orban propunerile de măsuri. Acesta le va transmite, la rândul său, către preşedintele Klaus Iohannis, care va emite decretul.
Acest decret poate conţine, printre altele: măsuri care limitează mobilitatea populației, restricții ale transporturilor terestre și aeriene, prelungirea perioadei în care școlile sunt închise, măsuri de carantină pentru românii care vine din străinătate.
Au fost interzise deja evenimentele la care participă peste 50 de oameni.
În România au fost confirmate 139 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 9 persoane s-au însănătoșit.
Peste 6.500 de oameni au murit, în întreaga lume, din cauza pandemiei COVID-19, iar aproape 170.000 de persoane au fost infectate cu virusul apărut la sfârșitul anului trecut în orașul Wuhan din China.
16 martie
În lume, au fost depistate aproape 170.000 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar 6.500 de oameni au murit, în vreme ce 77.000 s-au însănătoșit.
Italia se apropie de 25.000 de cazuri, cu 1.800 de morți, crește rapid numărul cazurilor depistate în Spania - 7.844 cazuri, în vreme ce Germania a depășit 5.800 de cazuri, Franța are 5.400. În Europa sunt circa 50.000 de cazuri, potrivit Institutului Johns Hopkins.
În România au fost confirmate 139 de cazuri și 9 însănătoșiri.
ITALIA:
Bilanţul epidemiei de coronavirus din Italia este de 1.807 decese şi 24.747 de bolnavi.
2.335 de oameni s-au vindecat în Italia după ce au fost infectaţi
În ultimele 24 de ore, în Italia au decedat 368 de oameni, dintre care 252 doar în regiunea Lombardia
Şi tot în ultimele 24 de ore au fost confirmate 3.590 de cazuri noi, ceea ce duce numărul total al îmbolnăvirilor la 24.747. În ultima zi 359 de oameni au fost declaraţi vindecaţi.
Facebook Forum