Crantina se înăsprește în Franța, înainte de Paștele catolic
Autoritățile franceze au înăsprit măsurile de izolare în Paris, prin interzicerea activităților sportive în aer liber între 10 și 19.00, pe fondul creșterii numărului de contaminări cu coronavirus.
Decizia vine după ce mai mulți politicieni francezi și medici și-au arătat nemulțumirea în privința străzilor pariziene animate - oameni care fac jogging, aglomerație în preajma piețelor, în ciuda apelurilor guvernamentale ca lumea să stea mai mult în casă.
Noile restricții se aplică de miercuri, iar cei care fac sport afară vor avea la dispoziție doar primele ore ale dimineții, între 7.00 și 10.00
Restricțiile au fost aplicate începând cu 17 martie, au fost extinse până pe 15 aprilie și se așteaptă o nouă prelungire a lor.
Numărul contaminărilor cu noul coronavirus a ajuns aproape de 100.000, iar cel al deceselor, la 8.900
Autoritățile au confirmat 360 de cazuri noi de infectare cu coronavirus de la ultima informare oficială. Astfel, numărul total de infectări confirmate în România a urcat la 4.417, iar aproape 250 sunt internați la terapie intensivă.
Totodată, până acum, 182 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate și externate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 274 de pacienți.
În statistica pe județe, Suceava se menține pe primul loc cu 1.322 de cazuri, urmat de municipiul București, cu 598.
Japonia se pregătește de declararea stării de urgență
Premierul nipon, Shinzo Abe, este așteptat să decreteze starea de urgență, după ce a crescut simțitor numărul cazurilor depistate în această țară, în Tokyo în special, dar și în alte orașe.
Cel mai posibil, măsurile care urmează să fie impuse e referă la restricționarea circulației, cu excepția prezentării la serviciu, dacă este absolut necesar, precum și permisiunea de a merge la cumpărături de alimente, medicamente sau de a face sport.
Japonia, deși a fost una dintre primele țări unde s-a răspândit virusul plecat din orașul chinez Wuhan, a înregistrat până acum 3.000 de cazuri și sub 100 de decese. Și primul vas de croazieră care a intrat în carantină - Diamond Princess, și care a avut peste 800 de cazuri de contaminare în rândul celor peste 3000 de pasageri, acostase în februarie în apele Japoniei.
China anunță prima zi fără niciun deces
Autoritățile chineze au anunțat că în ultimele 24 de ore nu s-a mai apărut niciun deces pe teritoriul său din cauza Covid-19. Primul caz de coronavirus a fost raportat de regimul comunist de la Beijing la 31 decembrie 2019.
De atunci, în China s-au înregistrat 81,740 de cazuri confirmate, incluzând și 3,331 de decese, cu toate că există un scepticism internațional legat de credibilitatea datelor raportate de China.
Facebook Forum