- By Dora Vulcan
România - Procurorii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul bebelușilor infectați cu noul coronavirus de la Maternitatea Odobescu din Timișoara.
Încă 13 decese în România, 21 raportate în cursul acestei zile
Numărul deceselor în România ajunge la 197, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat încă 13 decese.
Sunt opt decese înregistrate la Arad și patru la Suceava.
Boris Johnson, în stare stabilă
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, se află în stare stabilă și se menține în condiții bune, a anunțat Downing Street, după ce Johnson a fost transferat, aseară, la terapie intensivă, starea sa de sănătate agravându-se ieri, la zece zile după ce fusese diagnosticat cu coronavirus.
Guvernul de la Londra a anunțat, de asemenea, că Johnson nu are, printre simptomele bolii Covid 19 și pneumonie.
De asemenea, autoritățile britanice au mai anunțat că Johnson primește tratament standard cu oxigen, însă au precizat că „nu a avut nevoie de ventilație mecanică și de nicio procedură non-ivazivă pentru a-l ajuta să respire”.
Ultima precizare vină să dezmintă informațiile vehiculate încă de ieri de agenția de stat rusească RIA-Novosti, care a fost prelută pe larg cu informația că Johnson ar fi fost într-o stare atât de garvă încât a respirat artificial, cu ajutorul aparatelor.
Britanicii au anunțat încă de aseară că știrea rusească este fake news.
Școala se reia după încheierea stării de urgență. Bacul și admiterea la liceu, amânate pe luna iulie.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că se vor relua cursurile atunci când autoritățile vor ridica starea de urgență impusă pentru a opri răspândirea coronavirusului. Președintele Iohannis tocmai a anunțat că starea de urgență se va prelungi și după 15 aprilie. Nu este sigur, însă este posibil ca starea de urgență să se prelungească până la 15 mai, potrivit informațiilor actuale și dacă nu se agravează situația pandemică.
Examenul de bacalaureat și admiterea la liceu se amână până în luna iulie. Important, cei care vor susține aceste examene nu vor avea subiecte din cel de-al doilea semestru al acestui an de studii.
Pentru mai multe informații, ce se amână și ce se anulează, citiți aici.
Facebook Forum