Linkuri accesibilitate

5 lucruri despre coronavirusul din China 5 lucruri despre coronavirusul din China
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:20 0:00

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Date și fapte verificate, din România și din lume

12 mai. Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în lume a depășit 4,25 milioane, iar cel al deceselor este de peste 287.000, în condițiile în care mai mult de 1,5 milioane de oameni s-au vindecat. În România sunt confirmate 15.588 de cazuri și 982 decese.

10:34 19.4.2020

SUA:

Statele Unite ale Americii a înregistrat 1.891 de noi decese provocate de infecția cu coronavirus în ultimele 24 de ore, iar bilanțul total al mortalității cauzate de COVID-19 urcă, astfel, la 38.664 de persoane, conform Universității Johns Hopkins, citată de AFP.

În SUA există 732.197 de cazuri confirmate de COVID-19 de la începutul pandemiei, potrivit universității din Baltimore.

America este țara cea mai îndoliată din cauza infecțiilor cu SARS-CoV2

19:18 18.4.2020

SUA:

Cel puţin 7.000 de oameni au murit în cămine pentru bătrâni de pe întreg teritoriul SUA din cauza COVID-19, boala respiratorie cauzată de coronavirus, potrivit unui articol publicat de New York Times.

Virusul s-a propagat în mai mult de 4.100 de cămine pentru bătrâni din SUA, potrivit cotidianului. SUA sunt cea mai afectată ţară din lume de noul tip de coronavirus, cu peste 700.000 de contaminări şi 37.000 de decese, potrivit celui mai recent raport al Johns Hopkins University.

15:39 18.4.2020

SPANIA:

Numărul persoanelor decedate din cauza noului coronavirus a depăşit pragul de 20.000 în Spania, care ocupă locul al treilea în topul celor mai îndoliate ţări din lume prin prisma acestui criteriu după Statele Unite şi Italia, a anunţat sâmbătă Ministerul spaniol al Sănătăţii, citat de AFP.

De la începutul epidemiei, 20.043 de persoane au murit din cauza acestei boli în Spania. În ultimele 24 de ore, numărul deceselor raportate a fost de 565, înregistrând o uşoară scădere în raport cu bilanţul de vineri, când numărul victimelor anunţate a fost de 585.

14:39 18.4.2020

ROMÂNIA:

Polițiștii au dat într-o singură zi peste 5.000 de amenzi de aproape 12 milioane de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea. Peste 340 de mașini cu mai mult de 1.200 de persoane au fost preluate din zonele de frontieră.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG