Linkuri accesibilitate

5 lucruri despre coronavirusul din China 5 lucruri despre coronavirusul din China
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:20 0:00

CORONAVIRUS LIVEBLOG. Date și fapte verificate, din România și din lume

12 mai. Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în lume a depășit 4,25 milioane, iar cel al deceselor este de peste 287.000, în condițiile în care mai mult de 1,5 milioane de oameni s-au vindecat. În România sunt confirmate 15.588 de cazuri și 982 decese.

14:40 23.4.2020

232.000 ar putea fi numărul real al îmbolnăvirilor în China până la 20 februarie, susțin cercetătorii din Hong Kong

Un studiu al cercetătorilor din Hong Kong arată că din decembrie, de la apariția coronavirusului, și până pe 20 februarie 2020 autoritățile chineze au schimbat de șase ori modul de definire a unei infecții cu coronavirus, fapt care ar fi afectat raportările reale referitoare la îmbolnăvirile din China.

Până la 20 februarie, China a raportat oficial existența a doar 55.000 de cazuri, iar în ultima lună numărul de îmbolnăviri a fost de sub 5.000. De o săptămână, China anunță că pe teritoriul său nu s-au mai produs decese din cauza coronavirusului.

Cercetătorii din Hong Kong au prelucrat datele oficiale prezentate de China până la 20 februarie, care au dispărut mai apoi din statisticile publice, astfel că numărul estimat de ei, de peste 230.000, în loc de 55.000, cât a anunțat regimul de la Beijing, este valabil doar pentru perioada decembrie-20 februarie.

Studiul arată că au fost definite cazuri Covid-19 patologii modificate, care nu au luat în seamă simptomele ușoare sau persoanele infestate, dar asimptomatice.

14:09 23.4.2020

Orban despre planul „Vacanța Mare”, lansat de Adrian Streinu-Cercel - „Sunt lucruri de gravitate extremă, nu trebuie tratate doar cu zâmbet, ci cu măsuri”.

Premierul s-a pronunțat în termeni duri la planul pe care managerul de la Matei Balș l-a propus, incluzând segregarea bătrânilor, un guvern special al pandemiei și măsuri care arătau că oamenii de peste 40 de ani reprezintă o categorie de risc, care trebuie să meargă la serviciu cu acordul Poliției.

"Planul acela e o năstrușnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut. Documentul ăla zici că e făcut în anii 50, la fiecare după nevoi, cu statul care se ocupă de tot, preia distributia de energia electrică, de utilități, nu mai plătește nimeni taxe. E o nebunie, nici nu trebuia luat în serios.”, a spus Ludovic Orban.

Chiar stau și mă întreb dacă a apărut întâmplător sau nu chestia cu carantinarea părinților și bunicilor.

Sunt lucruri de gravitate extremă, nu trebuie tratate doar cu un zâmbet, ci cu măsuri," a declarat Orban.

Și președintele Klaus Iohannis a criticat dur măsurile medicului Streinu-Cercel.

Despre controversele și conflictele de interese în care a fost implicat Adrian Streinu-Cercel puteți citi în portretul publicat aici.

13:06 23.4.2020

ROMÂNIA A ATINS PRAGUL DE 10.000 DE CAZURI Covid19

10.096 cazuri de persoane care au fost depistate cu noul coronavirus este numărul anunțat în buletinul zilnic al autorităților române.

Autoritățile au confirmat 386 de cazuri noi de infectare cu coronavirus de la ultima informare oficială. 527 de oameni au murit.

Este și un record de testare - 6.900 de rezultate în ultimele 24 de ore, care ridică la 113.000 numărul de teste care s-au făcut până acum în România.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.478 au fost declarate vindecate și externate.​

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.​

12:46 23.4.2020

Summit UE pentru redresarea economiei țărilor europene. Germania, dispusă să participe cu bani mai mulți la bugetul Uniunii

Germania este pregătită, „în spiritul solidarității", pentru „contribuții mult mai importante" la bugetul Uniunii Europene, pe o perioadă limitată, pentru a combate efectele pandemiei de coronavirus, a promis joi Angela Merkel, înaintea unui summit cu partenerii europeni, scrie AFP.

„Un plan european de relansare economică ar putea susține relansarea în cursul următorilor doi ani și lucrăm la el", a adăugat cancelarul, în fața deputaților germani, înainte de a participa, joi după-amiază, la o reuniune a liderilor celor 27 de țări membre care are ca temă identificarea de soluții la criza economică provocată de pandemie.

Această contribuție „mai importantă" va fi valabilă, a adăugat Merkel, pentru "o perioadă limitată".

Cancelarul a explicat la începutul săptămânii că bugetul UE ar putea fi majorat în anii imediat următori pandemiei în fața consecințelor economice și sociale ale crizei economice.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG