Peste 90.000 de asistenți medicali infectați pe glob
Cel puțin 90.000 de asistenți medicali și infirmiere au fost infectați cu Covid-19, fiind posibil ca numărul acestora să fie chiar dublu, a anunțat Consiliul Internațional al Asistenților Medicali.
În cea mai mare parte, contaminarea acestora are la origine numărul insuficient de materiale și echipamente de protecție.
Ce măsuri de relaxare au luat mai multe țări europene
o sinteză realizată de Cristina Dobreanu
Amenzile din timpul stării de urgență, contestate masiv
Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri că sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgenţă, cu un val „enorm” de plângeri depuse în instanţe de oamenii care au fost amendaţi pentru încălcarea ordonanţelor militare.
Întrebată, într-un interviu la Europa FM, dacă se aşteaptă ca oamenii să conteste masiv aceste amenzi, Gabriela Scutea spus: „Probabil, cetăţenii vor contesta sancţiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi şi vă daţi seama că pentru fiecare om o sumă de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă.
De la începutul stării de urgenţă, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricţiilor instituite prin ordonanţele militare, în perioada stării de urgenţă.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că este „un lucru evident” că se fac abuzuri de către poliţişti în cazul verificărilor cetăţenilor cu privire la libera circulaţie şi i-a sfătuit pe cei care se simt nedreptăţiţi să se adreseze organelor de control sau să conteste în instanţă amenzile
În Rusia, ministrul culturii a fost depistat cu noul coronavirus
Olga Liubimova, ministru al culturii, a fost diagnosticată cu Covid 19, au anunțat autoritățile din Rusia, potrivit Reuters.
Liubimova prezintă simptome ușoare și continuă să lucreze de la distanță. Și premierul rus a fost depistat cu coronavirus.
În Rusia au fost înregistrate circa 165,929 de cazuri de coronavirus.
Facebook Forum