Linkuri accesibilitate

Coronavirus: Lista țărilor care ar urma să relaxeze restricțiile impuse în pandemie


Mai multe ţări au anunțat planuri de relaxare a restricţiilor impuse în pandemia de coronavirus, în contextul scăderii numărului de infecții şi pe baza unor măsuri clare, precum intensificarea testării şi localizarea rapidă a contactelor persoanelor infectate, scrie Mediafax.

"Pentru ţările care au gestionat bine până acum furtuna Covid-19, presiunile asupra guvernelor de a redeschide societăţile şi economiile sunt intense: din partea mediilor de afaceri care au asistat la suspendarea unor întregi segmente industriale; din partea analiştilor politici care interpretează datele economice şi văd doar indicatori intraţi în zone de roşu; din partea familiilor nerăbdătoare să vadă copiii reveniţi la şcoli; din partea cetăţenilor disperaţi să revină la lucru şi să restabilească normalitatea în vieţile lor. Însă riscurile unor relaxări prea mari şi prea devreme sunt foarte reale, iar experţii medicali avertizează că graba ridicării premature a restricţiilor riscă să genereze un al doilea val de infecţii, cu grad mai mare de mortalitate, subminând câştigurile obţinute cu greu până acum", notează cotidianul The Guardian.

Australia

Premierul Scott Morrison a anunţat un plan de relaxare graduală a restricţiilor. În patru săptămâni, liderii politici din Australia vor reevalua restricţiile antiepidemice şi vor stabili dacă pot fi relaxate ori anulate.

În şase luni, Guvernul speră că sistemul economic va începe relansarea. Dar distanţarea socială ar putea dura câţiva ani, până la găsirea unui vaccin sau până la dobândirea imunităţii comunitare.

Noua Zeelandă

Curba infecţiilor a fost stabilizată, iar oameni de ştiinţă reuniţi în grupul numit "Plan B" îndeamnă premierul Jacinda Ardern să ridice restricţiile, argumentând că strategia de eradicare a virusului nu poate avea succes, generând criză economică şi rezultate medicale mai grave decât virusul.

Guvernul Noii Zeelande se va reuni luni, pentru a stabili dacă alerta va fi redusă de la nivelul 4 la nivelul 3.

Germania

Cancelarul Angela Merkel a anunţat un "succes intermediar fragil" generat de măsurile de distanţare socială. "Avem un spaţiu mic de manevră", a atras atenţia Angela Merkel, recomandând purtarea de măşti medicale în spaţii publice.

Şcolile din Germania ar urma să fie redeschise pe 4 mai, iar unele magazine, cele cu suprafeţe sub 800 de metri pătraţi, pe 20 aprilie.

Cehia

Guvernul de la Praga a anunţat un plan în cinci etape pentru relaxarea restricţiilor. În ultima etapă, programată pe 8 iunie, ar urma să poată fi redeschise hotelurile şi marile centre comerciale.

Italia

Restricţiile privind deplasările ar urma să fie relaxate pe 4 mai. Au fost deschise deja librăriile, spălătoriile, unele benzinării. Angajaţii din domeniul forestier şi IT şi-au reluat activităţile.

Austria a permis redeschiderea magazinelor mici. Celelalte magazine vor fi redeschise pe 2 mai, iar restaurantele la jumătatea lunii mai.

Danemarca a redeschis şcolile primare. Restaurantele şi cafenelele rămân închise, iar adunările mai mari de zece persoane sunt interzise până pe 10 mai. Adunările de sute de persoane sunt interzise până în august.

Conform unei hărţi realizate de CNN, în Europa, restricțiile privind deplasările sunt menţinute în numeroase ţări, inclusiv în Franţa, Marea Britanie, România, Ucraina, Rusia, Portugalia.

Au fost anunţate planuri de relaxare a unor măsuri în Cehia, Danemarca, Austria, Germania, Islanda, Italia, Norvegia, Elveţia. Belarus şi Suedia nu au aplicat restricţii stricte.

În Statele Unite, administraţia Trump a elaborat un plan de reluare a activităţilor economice în trei etape, în funcţie de situaţia epidemică, fiecare etapă durând câte 14 zile.

Spania a permis revenirea la lucru a sute de mii de angajaţi, dar restricţiile privind deplasările sunt menţinute pentru restul populaţiei şi ar putea fi prelungite după data de 27 aprilie.

În Israel, premierul în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, a anunţat relaxarea unor restricţii, precizând că procesul va fi etapizat şi monitorizat atent.

În Serbia, preşedintele Aleksandar Vucici a anunţat un plan de relaxare graduală a restricţiilor începând de marţi.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG