Niciuna dintre persoanele aflate în carantină pe teritoriul României, inclusiv toate cele 13 persoane din Gorj care au intrat în contact direct cu italianul internat la Rimini, nu a fost depistată cu coronavirus, după testele realizate. Anunțul oficial a fost prezentat într-o conferință de presă comună a lui Raed Arafat, șeful SMURD, și a secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru.
Nici alte 19 persoane din Gorj, care s-au aflat în apropierea cetățeanului italian, nici familiile din Buzău și Alba Iulia nu au fost diagnosticate cu virusul Covid-19, au mai anunțat autoritățile.
Ministerul Sănătății menține ordinul de carantină pentru toate persoanele care s-au aflat în spații închise în țările în care există focare de coronavirus, cum sunt China și Italia, sau pe nava de croazieră din apele Japoniei.
Românii care vin din Lombardia și Veneto sau din celelalte 9 provincii italiene declarate focar de infecție cu coronavirus, vor intra automat în carantină instituționalizată.
- 69 persoane aflate în carantină instituționalizată
- 4.000 de oameni aflați în carantină la domiciliu, monitorizați de medicii de familie.
Carantina se încheie după 14 zile și după o serie care cuprinde cel puțin trei teste de depistare a virusului. Durata unui test este de trei ore.
Comitetele județene de urgență, sub coordonarea prefectului, vor administra centrele de carantină, alături de Direcția de Sănătate Publică. Cei izolați la domiciliu vor fi monitorizați de medicii de familie.
Facebook Forum