Grupul de comunicare strategică a comunicat miercuri 1.564 de noi cazuri de infectări cu Sars-Cov-2. E vorba de cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost raportate 142 de decese (73 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.810. Dintre acestea, 1.121 sunt internate la ATI.
Potrivit autorităților, până miercuri, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.060.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 1.002.985 de pacienți au fost declarați vindecați. 28.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
„În intervalul 04.05.2021 (10:00) – 05.05.2021 (10:00) au fost raportate 142 de decese (73 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București”, arată Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre acestea, 7 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
135 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Focar de Covid-19 la cetățeni veniți din India
Printre cazurile descoperite în ultimele zile se numără și cele ale 35 de cetățeni indieni din orașul Popești-Leordeni/jud. Ilfov.
Astfel, în data de 01.05.2021, Direcția de Sănătate Publică Ilfov a informat Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP - CNSCBT) despre un focar de infecție cu SARS-CoV-2 depistat la 9 cetățeni din Republica India, angajați ai unei firme cu sediul în Popești-Leordeni, ce au intrat în țară prin Punctul de Control/Trecere de Frontieră Aeroport Otopeni în data de 20.04.2021, prezentând teste RT-PCR negative.
Conform unei proceduri interne a firmei, cei 9 angajați au intrat direct în carantină pentru 5 zile, urmând a fi testați preventiv înainte de a intra în comunitate. În data de 26.04.2021 au fost depistați cu SARS-CoV-2 în urma efectuării unor teste antigen rapide. De asemenea, tot DSP Ilfov a informat că alți 26 de cetățeni străini din Republica India, angajați ai unei alte firme care își desfășoară activitatea în localitatea Popești-Leordeni, au fost depistați cu SARS-CoV-2 în urma unei testări cu teste antigen rapide în zilele de 19 - 20.04.2021.
Dintre cele 35 de persoane care au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, în prezent se află internate 19 persoane, dintre care 18 persoane la Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București și 1 persoană la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Potrivit Institutului de Sănătate Publică, celelalte 16 persoane pozitive doar la testul rapid se află, în continuare, în izolare în localitatea Popești-Leordeni. În data de 30.04.2021, pacienților internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” li s-au prelevat probe pentru efectuarea testelor de screening RT-PCR și a secvențierii, iar în după-amiaza zilei de 03/05/2021, INCDMM Cantacuzino a comunicat la INSP rezultate pozitive la secvențiere pentru varianta britanică la 3 pacienți, precum și pentru o variantă indiană, alta față de cea care a provocat situația epidemiologică actuală din India, la alți 7 pacienți.