Grupul de comunicare strategică a anunțat că au fost descoperite 2.668 de cazuri noi din cele 25.234 de teste PCR efectuate și 7.267 de teste rapide.
Numărul persoanelor aflate în secțiile de terapie intensivă este de 984, iar în spitale sunt internați 7.747 de pacienți cu COVID-19.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.523.609 teste RT-PCR și 144.124 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.234 de teste RT-PCR (16.477 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.757 la cerere) și 7.267 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 39.438 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.257 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.469 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 158 de persoane.
Treizeci de persoane sub 70 de ani au murit în ultima zi, în timp ce numărul total al deceselor a fost de 75. Dintre decesele înregistrate, 71 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Polițiștii și jandarmii au aplicat 5.331 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 879.992 de lei. Au fost întocmite cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Facebook Forum