Linkuri accesibilitate

Covid lovește Coreea de Nord: peste 2 milioane de cazuri


Coreea de Nord a anunțat primele cazuri de Covid din țară după doi ani de pandemie, cu puțină vreme înainte de vizita lui Joe Biden, președintele Statelor Unite, în Asia.
Coreea de Nord a anunțat primele cazuri de Covid din țară după doi ani de pandemie, cu puțină vreme înainte de vizita lui Joe Biden, președintele Statelor Unite, în Asia.

Numărul de infectări cu Covid-19 din Coreea de Nord a depășit pragul de 2 milioane, stârnind îngrijorări în legătură cu planul său împotriva pandemiei. Între timp, autoritățile recomandă populației, considerată nevaccinată, să utilizeze remedii tradiționale, precum ceaiul și apa cu sare. 

După doi ani în care și-a închis granițele și nu a confirmat niciun caz de Covid-19, Coreea de Nord a vorbit pe 11 mai despre apariția primilor bolnavi. La două zile distanță, pe 13 mai, a fost semnalată existența unui focar de „febră”, după cum o numesc liderii de la Phenian, vorbindu-se și despre aplicarea unor măsuri naționale.

Primele cazuri de „febră” au fost înregistrate la finalul lunii aprilie, relatează agenția de presă a statului, KCNA, care publică zilnic noi statistici. Vineri au fost raportate 263.370 de noi îmbolnăviri.

În Coreea de Nord au fost identificate 65 decese cauzate de Covid-19, însă specialiștii consideră că numărul real este mult mai mare și nu este făcut public, pentru a fi creată impresia că răspunsul statului este eficient, scrie The Guardian.

Urmărind evoluția numărului de cazuri și având în vedere infrastructură sanitară a Coreei de Nord, Organizația Națiunilor Unite pentru drepturile omului a avertizat că efectele pentru cele 25 de milioane de locuitori pot fi „devastatoare”, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a vorbit despre posibila apariție și răspândire a unei variante mortale a Covid-19.

Kee Park, expert în sănătate la Universitatea Harvard, a declarat pentru The Guardian că numărul cazurilor ar trebui să scadă în perioada următoare, date fiind restricțiile interne, dar că furnizarea unui tratament va fi dificilă și că decesele ar putea să ajungă la zeci de mii.

Sincronizarea dintre anunțarea primelor cazuri de Covid și vizita lui Biden

Anterior, oficialii nord-coreeni negau prezența virusului pe teritoriul statului, iar momentul anunțării primelor cazuri de Covid de săptămâna trecută nu ar fi întâmplător, susțin analiștii.

Deschiderea cu privire la problemele țării coincide cu prima vizită de la preluarea mandatului a președintelui Statelor Unite, Joe Biden, în Coreea de Sud și Japonia. Acesta a aterizat vineri în Seul, unde s-a întâlnit cu noul șef de stat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol.

„Faptul că Kim Jong Un a decis să iasă și să anunțe public această criză de sănătate este un moment destul de reprezentativ și poate avea implicații politice”, a declarat pentru CNN Lina Yoon, cercetător senior al Human Rights Watch.

Ea consideră că aceasta nu este singura modalitate pe care Kim Jong-un o are pentru a atrage atenția președintelui american, pentru a se asigura că Phenianul se află în top pe lista discuțiilor.

Informațiile de la Washington sugerează că liderul nord-coreean plănuiește un test nuclear sau lansarea unei rachete balistice intercontinentale în această perioadă.

Coreea de Sud nu neagă acest scenariu și a luat măsuri, în cazul unor posibile teste. CNN mai notează că lansarea unor rachete este plauzubilă, pe baza comportamentului lui Kim Jong-un: în ziua anunțării primelor cazuri de Covid, acesta a lansat trei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune în zona dintre Peninsulă Cooreană și Japonia.

Ajutorul internațional, refuzat. Ziarul de partid recomandă ceaiul

Pentru a interveni în rezolvarea crizei sanitare din Coreea de Nord, mai multe țări din lume au încercat să vină în sprijinul ei.

Anul trecut, China s-a oferit să doneze 3 milioane de doze de vaccin, pe care Coreea de Nord nu le-a dorit. La rândul lor, vecinii din Coreea de Sud au avut intenția de a contribui cu doze de vaccin, materiale și personal medical, însă până în prezent, nu au primit un răspuns. La fel s-a întâmplat și în cazul Statelor Unite.

În acest timp, locuitorii sunt sfătuiți de autorități prin intermediul presei de stat să apeleze la remedii tradiționale, potrivit BBC.

În cazul celor care nu sunt grav bolnavi, ziarul de partid Rodong Simnun îndeamnă la consumul ceaiului de ghimbir, de caprifoi, sau a unuia pe bază de frunze de salcie. Deși acestea ajută la hidratare și ameliorează inflamațiile sau durerea, nu constituie un tratament pentru Covid-19.

Statul recomandă utilizarea unor medicamente care pot ameliora simptomele Covid, dar nu le pot vindeca.
Statul recomandă utilizarea unor medicamente care pot ameliora simptomele Covid, dar nu le pot vindeca.

Tot ziarul de partid, care a intervievat un cuplu de nord-coreeni, sfătuiește să se facă gargară cu apă cu sare.

Agenția de presă a statului, KCNA, a scris că o mie de tone de sare au fost trimise în Phenian pentru realizarea unei soluții antiseptice. BBC notează că există puține dovezi care arată că apa cu sare ar încetini răspândirea Covid.

Pe lângă presa scrisă, televiziunea națională vorbește despre utilizarea unor medicamente ca ibuprofenul și amoxicilina. Ele pot scădea temperatura corpului și diminua durerile de cap sau de gât, dar nu vor duce la videcare sau la oprirea dezvoltării virusului.

Sistemul de sănătate al Coreei de Nord, gândit pentru a oferi îngrijire medicală gratuită, s-ar afla în pragul colapsului: duce lipsă de personal, de medicamente și de aparatură.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a precizat într-un raport că fabricile de medicamente și de echipamente medicale nu se ridică la standardele OMS și nu răspund cererii locale.

  • 16x9 Image

    Norbert Nemeș

    A absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2021, iar în prezent urmează masteratul de Jurnalism și Comunicare Politică din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A colaborat cu Radio Cluj și Factual. În octombrie 2021 a devenit stagiar al Europei Libere, iar din ianuarie 2022 este freelancer.

    nemesn-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG