Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

10:11 13.12.2013
Până și Füle își pierde calmul - UE îi cere Ucrainei să-și „limpezească intențiile"…
După ore de discuții ieri, joi, cu comisarul pentru extinderea UE Štefan Füle, lui Serghei Arbuzov i s-a spus că țara lui trebuie să-și „limpezească intențiile”…
Exasperarea europenilor față de ce se întâmplă în Ucraina este atât de mare, încât pînă și decoloratul comisar Štefan Füle dă impresia că și-ar fi pierdut calmul și începe să vorbească colorat.

Füle, cunoscut pentru discursurile sale vagi și lipsite deseori de orice conținut concret, a spus, referindu-se la cifra de 20 de miliarde de euro sugerată de premierul ucrainean Azarov pentru ca țara lui să semneze acordul de asociere cu UE: „Am auzit cifre exagerate grosolan despre cât ar costa modernizarea Ucrainei în legătură cu Acordul de Asociere cu UE. Serios, sînt cifre care nu au nicio justificare reală.
Dacă și Füle începe să vorbească așa, atunci Ucraina a reușit măcar să insufle ceva viață în discursul politic european.
---
22:08 12.12.2013
„Momente istorice” paralele Ucraina-UE la Bruxelles…


La Bruxelles, vice-premierul ucrainean Arbuzov a explicat joi, practic scuzându-se, că miniștrii ucraineni nu fac decât să execute ce le spune președintele:

„Cabinetul de miniștri execută sarcinile impuse de președinte în vederea creării condițiilor pentru a semna Tratatul de Asociere. Negocierile cu UE vor continua. Curând, Ucraina va ajunge la momentul istoric al semnării acordului…”
Momentul „istoric” trebuia să fie la Vilnius, dar în mod vizibil nu era vorba de aceeași istorie.
---
21:34 12.12.2013

Arbuzov spășit la UE : Je t'aime moi non plus...

Comisarul european pentru extindere Stefan Fule si vicepremierul ucrainean Serghei Arbuzov la Bruxelles, 12 dec.
Comisarul european pentru extindere Stefan Fule si vicepremierul ucrainean Serghei Arbuzov la Bruxelles, 12 dec.


După ce miercuri 11 decembrie oficialii europeni au tot insistat că nu știu nimic de vreo vizită ucraineană la Bruxelles, astăzi, joi 12, vicepremierul Serghei Arbuzov a fost primit de comisarul responsabil cu extinderea UE, Stefan Füle. Füle a precizat că nimeni nu i-a cerut lui, sau Comisiei in general, să negocieze între guvernul lui Ianukovici și opoziție.

Ucraina va trebui să-și redovedească dorința de a semna Acordul de Asociere, iar UE o va sprijini în negocierile cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Dar, a mai spus Füle: „E important ca Ucraina să se ocupe de nevoile sale financiare într-un mod transparent, prin cooperare deschisă cu FMI, iar nu prin aranjamente neclare și condiții pe sub masă.”

20:42 12.12.2013

Eurovisonul pe Maidan...


Ruslana Lîjîciko, câștigătoarea Eurovisionului în 2004, le cântă noapte de noapte manifestanților de pe Maidan…

— „Nu poți stăpîni Maidanul”, spune ea melodic, „poți doar să i te alături.”


---

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG