Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

07:51 27.12.2020

Rusia va returna icoana revendicată de Ucraina, după ce indicii arată că a fost furată

Dodik, Lavrov și icoana
Dodik, Lavrov și icoana

Liderul bosniac sârb Milorad Dodik i-a dăruit ministrului de externe rus Serghei Lavrov o icoană aparent furată, iar Ucraina a anunțat că demarează o investigație pentru a vedea dacă obiectul de cult a fost scos ilegal din țară.

Ministerul culturii ucrainean a remis un comunicat în care afirmă că o analiză sugerează că icoana Sfântului Nicolae dăruită de Dodik lui Lavrov ar aparține Ucrainei.

Dodik, reprezentantul sârb în președinția tripartită a Bosniei și Herțegovinei, i-a făcut cadou icoana ministrului de externe rus în timpul vizitei oficiale efectuate de acesta în Bosnia săptămâna trecută.

Icoana a fost descrisă de presa bosniacă drept o relicvă veche de 300 de ani originară din estul Ucrainei, aceeași regiune în care forțele separatiste pro-ruse se luptă cu forțele Kievului.

Ambasada Ucrainei din Sarajevo a cerut imediat autoritățile bosniece informații cu privire la modul în care icoana a ajuns în Bosnia. Procurorii au anunțat de asemenea că vor investiga circumstanțele în care aceasta a ajuns în posesia statului bosniac.

Ministerul de externe al Rusiei a anunțat că va înapoia icoana lui Dodik pentru „clarificări suplimentare vizavi de istoria sa” prin intermediul Interpolului.

Biroul lui Dodik a emis marți un comunicat în care afirmă că icoana a fost realizată pentru „uz domestic” și că nu a fost furată, criticând informațiile din mass-media care au descris icoana ca făcând parte din moștenirea culturală și fiind o comoară națională.

Ministerul culturii ucrainean a afirmat în comunicatul de luni că analiza unei imagini cu sigiliul icoanei arată că aceasta aparține Ucrainei, adăugând că strânge dovezi și ca Bosnia să urmeze „pașii corespunzători”.

Zeci de bosnieci sârbi au luptat alături de rebelii din estul Ucrainei, aceștia având legături strânse cu Rusia.

07:48 27.12.2020

Ucraina depăşeşte pragul de un milion de contaminări

Ucraina a depăşit pragul de un milion de contaminări cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, soldată cu 17.395 de morţi, potrivit ultimelor date de la Ministerul Sănătăţii.

În acest bilanţ, 352.000 de persoane sunt bolnave de covid-19, iar alte 631.000 s-au vindecat în această ţară cu aproximativ 40 de milioane de locuitori.

O ţară al cărei sistem de sănătate public este învechit şi pus la încercare de pandemie, Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore 11.490 de contaminări şi 223 de morţi din cauza covid-19, potrivit datelor oficiale.

Guvernul, care speră să vaccineze ”cel puţin 50% din populaţie” în 2021 şi 2022, preconiza să publice joi un plan de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Ucraina preconizează să obţină opt milioane de vaccinuri în primăvară, în cadrul mecanismului Covax al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care vizează să ajute cele mai sărace ţări.

07:46 27.12.2020

Rusia: Noile sancţiuni ar putea complica finalizarea gazoductului Nord Stream 2

Kremlinul a anunţat că noile sancţiuni SUA care vizează Nord Stream 2 ar putea complica finalizarea gazoductului dar Moscova şi statele europene au interes în construirea acestui proiect.

Anunţul vine după ce surse din cadrul administraţiei Trump, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au declarat pentru Reuters că Statele Unite cer companiilor private şi aliaţilor europeni să oprească activităţile care ar putea ajuta la construirea gazoductului şi pregătesc sancţiuni mai extinse asupra proiectului rusesc în următoarele săptămâni.

Alte surse spun că sancţiunile SUA au majorat deja cu un miliard de dolari costurile proiectului.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 9,5 miliarde de euro (11,6 miliarde de dolari), finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect. Imediat, principalul subcontractor al consorţiului Nord Stream 2 AG, firma elveţiano-olandeză Allseas, a suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte.

06:42 21.12.2020

Volodimir Zelenski apreciază poziția „clară” a Maiei Sandu față de anexarea Crimeii

Volodimir Zelenski cu Maia Sandu, pe când era prim ministru, Kiev, 11 iulie, 2019
Volodimir Zelenski cu Maia Sandu, pe când era prim ministru, Kiev, 11 iulie, 2019

Volodimir Zelenski a spus într-un interviu pentru New York Times că o susține pe Maia Sandu, președinta-aleasă a Moldovei, și apreciază poziția ei clară față de anexarea Crimeii de către ruși.

„Îmi place Moldova în ansamblu cu un astfel de lider, și îi doresc o dezvoltare democratică”, spune Zelenski, adăugând că în privința Crimeii „poziția ei (a Maiei Sandu) este mult mai clară decât a lui Igor Dodon”. Dodon, cunoscut pentru politicile lui pro-ruse, a înfuriat Kievul spunând în 2016 că Crimeea ar fi de facto a rușilor, chiar dacă nu din punct de vedere legal.

Remarcile lui Zelenski despre Maia Sandu apar într-o transcriere în limba ucraineană pe pagina de net a președinției de la Kiev a interviului acordat ziarului New York Times. În varianta engleză, scurtată de pe site-ul cotidianului, aceste declarații nu apar.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG