Macron dorește o nouă întâlnire cu Germania și Rusia
Franța dorește o nouă întâlnire cu Germania, Rusia și Ucraina privind lupta împotriva violențelor din estul Ucrainei, a anunțat la New York președintele francez, Emmanuel Macron.
"Legat de Ucraina, am avut un schimb de idei cu președintele Poroșenko așa cum am frecvent, pentru a face bilanțul progreselor acordului de încetare a focului care a permis o detensionare a situației, deși s-au mai înregistrat numeroase victime", a spus șeful statului francez în marja Adunării Generale a Națiunilor Unite.
Emmanuel Macron și-a exprimat voința de "a continua, în cadrul Acordului de la Minsk, dezescaladarea violenței și reformele din Ucraina".
Împreună cu președintele ucrainean, "am convenit că după alegerile din Germania vom solicita o nouă întâlnire sau un nou apel în format așa-zis Normandia" care reunește Germania, Franța, Ucraina și Rusia, a precizat el. Emmanuel Macron nu a specificat dacă are în vedere o reuniune la nivel de șefi de state sau la un eșalon inferior.
Rusia a propus recent să se trimită Căști Albastre în estul Ucrainei, dar pentru o misiune de protecție foarte departe de amploarea celei reclamate de mult timp de Kiev.
Ucraina cere desfășurarea unei forțe ONU de menținere a păcii pe întreg teritoriul rebel și la granița cu Rusia și se opune prezenței soldaților ruși în rândul acesteia.
Kievul și occidentalii acuză Rusia că îi sprijină militar pe separatiști în acest conflict care a făcut peste 10.000 de morți din aprilie 2014 și anexarea Crimeii de către Moscova. Violențele continuă în pofida Acordului de Pace de la Minsk din 2014.
Luând cuvântul la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite, Petro Poroșenko a lansat un vibrant rechizitoriu împotriva Rusiei și a pledat pentru ca ONU să readucă pacea în estul Ucrainei. "Regulile ONU sunt încălcate de unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate", a denunțat el.
"Propunerea rusă" a unei prezențe limitate a Căștilor Albastre în regiune "arată dorința Rusiei de a legaliza situația și de a îngheța conflictul pentru totdeauna", a mai spus președintele ucrainean.

Poroșenko a prezentat la ONU livretele militarilor ruși capturați în Donbas
Poroșenko a prezentat livrete militare rusești ca dovada a faptului că Rusia conduce activitățile teroriste din Donbas.
„Repetata afirmație că “noi nu suntem acolo” nu mai ține. Există dovezi că Rusia creează, gestionează, controleaza si finanteaza activitățile teroriste în Donbas. Această agresiune rusă, care dureaza de trei ani, a avut ca rezultat faptul că unii soldați ruși au ajuns în închisorile noastre„, a spus Poroșenko, arătând livretele militare rusești.
Poroșenko a repetat că Ucraina are nevoie de asistență militara si de forțe de menținere a păcii.
Jurnalistul RFE Semena condamnat în Crimeea la închisoare cu suspendare
Un tribunal din Crimeea l-a condamnat pe jurnalistul Mikola Semena, colaborator al Europei Libere, la doi ani și jumătate închisoare, cu suspendare. Semena a fost acuzat de propagandă separatistă.
Redacția ucraineană a postului nostru de radio precizează că Semena a primit și o interdicție de trei de a lucra ca jurnalist. Președintele Europei Libere/Libertatea, Tom Kent a criticat condamnarea lui Mikola Semena drept „încă o încercare a autorităților ruse din Crimeea de a suprima vocile independente”.
Semena colabora la emisiunile Europei Libere dedicate peninsulei Crimeea „Krym.Realii”. A fost arestat pe 19 aprilie 2016, în Crimeea, și acuzat că ar „submina integritatea teritorială a Federației ruse”.
Mikola Semena respinge acuzația drept motivată politic și atrage atenția că se bazează oricum pe o traducere greșită a unui articol scris de el în ucraineană.
Cazul lui Mikola Semena a fost urmărit cu atenție de Statele Unite, Uniunea Europeană, OSCE și diverse organizații internaționale ale jurnaliștilor, care au cerut în repetate rânduri eliberarea lui. Și au criticat campania susținută a Rusiei de a înăbuși vocile care critică anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea.
Thomas Kent, președintele Europei Libere/Libertatea a criticat condamnarea la doi ani și jumătate cu suspendare a jurnalistului din Crimeea Mikola Semena. Semena colabora la emisiunile pentru Crimeea ale postului nostru de radio, lansate după anexarea...