Pierderi grele în rândurile ucrainene după bombardamentele din Donbas de ieri
Kievul a anunțat pierderi care ar putea urca până la 12 oameni, după ce separatiștii au lansat atacuri de artilerie la nord de Donețk.
Dintre aceștia, patru par să fi fost membri ai formațiunii de voluntari de dreapta Pravîi Sektor.
Numărul răniților este de cel puțin 14, cărora li se adaugă un dispărut.
NATO va discuta Ucraina la Bruxelles
Miniștrii apărării din țările membre NATO se vor reuni pe 15 iunie pentru a discuta opțiunile de asistență suplimentară pentru Ucraina și Georgia, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
„Vom discuta despre asistență suplimentară pentru Ucraina și Georgia. Miercuri va avea loc o reuniune a Comitetului NATO-Ucraina. Suntem îngrijorați de escaladarea conflictului din regiunea Donbas și noile cazuri de încălcare a încetării focului ..” – a spus Stoltenberg.
De asemenea, ministrii vor discuta progresul reformelor ucrainene și punerea în aplicare a programelor NATO în Ucraina.
Tot miercuri, la Bruxelles, va avea loc o conferință de presă a ministrului Apărării al Ucrainei Stepan Poltorak, la care se așteptat detalii cu privire la noul program de ajutor militar pentru Ucraina.
Rusia continuă să sprijine separatiștii din Donbas, care continuă să încalce acordul de încetare a focului, a declarat secretarul general al NATO, a mai spus Jens Stoltenberg.
„Rusia poartă o responsabilitate specială, deoarece continuă să sprijine separatiștii din Donbas. Noi vedem trupele ruse în estul Ucrainei”, – a spus Stoltenberg.
„Suntem profund îngrijorați de încălcările de încetare a focului. De asemenea, suntem preocupați de numărul mare al celor uciși în ultimele zile în estul Ucrainei. Pentru mine este un semnal că ar trebui să facem tot posibilul să se respecte acordurile de la Minsk. Trebuie să uzăm de toată influența și toate eforturile pentru a ne asigura că încetarea focului este respectata, iar observatorii își pot îndeplini sarcinile lor „- a adăugat el.
Nato va oferi sprijin sporit Ucrainei
Miniștrii apărării din NATO a căzut de acord sa isi măreasca sprijinul pentru Ucraina. Dupa reuniunea NATO - Ucraina de joi de la Bruxelles, Alianța a dat un comunicat prin care se arată ca ajutorul va contribui „la intarirea apărarii Ucrainei prin construirea unor structuri de securitate mai puternice”.
Secretarul ganeral al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că Alianţa are planuri comune cu Kievul si in alte domenii, precum combaterea razboiului hibrid. Ministrul ucrainean al apărarii, Stepan Poltorak, a prezentat planurile de reforma si de modernizare a armatei ucrainene, care sunt dificil de pus in practica in timp ce forțele armate sînt implicate într-un conflict.
Ministrul român al apărării, Mihnea Motoc, a cerut, de asemenea miercuri la reuniunea miniștrilor apărării NATO, ca Alianța să continue să investească în parteneriatele cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina.
Motoc a vorbit și despre importanța zonei Mării Negre, arătând că o prezență navală NATO permanentă ar avea un rol important pentru a descuraja și preveni amenințări din orice direcție.
NATO cere Rusiei să iasă din Ucraina
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a cerut miercuri Rusiei sa isi retraga forţele si echipamentul militar din Crimeea anexata acum doi ani si din estul Ucrainei si sa nu mai susţina separatismul si sa respecte intelegerile convenite la Minsk.
„Rusia trebuie să înceteze sprijinirea separatiștilor și să-și retragă forțele și armamentul de pe teritoriul ucrainean”, a spus Stoltenberg.
„Aliații nu recunosc și nu vor recunoaște anexarea ilegală a Crimeei” a reamintit Stoltenberg.