Linkuri accesibilitate

Criza ventilatoarelor din ATI, nerezolvată în 7 luni de pandemie


În șapte luni de pandemie, spitalele nu au reușit să se doteze pentru a trata cazurile grave
În șapte luni de pandemie, spitalele nu au reușit să se doteze pentru a trata cazurile grave

România duce în continuare lipsă de aparate de ventilație pentru secțiile de anestezie și terapie intensivă (ATI). Spitalele desemnate să trateze bolnavi Covid au făcut puține eforturi pentru a achiziționa ventilatoare care, oricum, întârzie cu lunile, iar statul român organizează abia acum a treia licitație pentru a cumpăra 300 de astfel de aparate.

Deși suntem de șapte luni în stare de pandemie, cu un număr record de noi cazuri zilnice și cu o rată a mortalității extrem de ridicată, sistemul sanitar nu a reușit să se doteze cu necesarul de aparatură medicală performantă pentru a salva cât mai mulți bolnavi.

Achiziții sub presiunea exploziei îmbolnăvirilor

Pe 2 octombrie, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) anunța o licitație în vederea achiziției de 300 de ventilatoare pentru constituirea stocurilor de urgenţă medicală. ONAC a decis să deruleze în regim de urgenţă procedura de achiziție. Un lucru foarte important, ONAC vrea ca aceste aparate să ajungă în țară în cel mult 60 de zile, acesta fiind perioada de livrare. Oficiul este dispus să plătească pentru ele 7.500.000 de euro, fără TVA.

Tot pe 2 octombrie, ONAC anunța că dorește să cumpere 200 de monitoare medicale. În punctajul de evaluare a ofertelor, termenul de livrare a monitoarelor are o pondere de 70%, în timp ce prețul acestora are o pondere de 30%. Asta demonstrează că a început o luptă contra cronometru pentru dotarea secțiilor ATI cu acest tip de aparatură medicală, în condițiile în care se așteaptă o explozie a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19. Statul oferă 5 milioane de lei pentru aceste aparate.

Este a treia licitație pentru ventilatoare. A fost una în februarie, de 200 de aparate, una în aprilie-mai, tot de 200 și asta din octombrie, de 300 de aparate, ca urmare a creșterii numărului îmbolnăvirilor, ne-a declarat Cornelia Nagy, director general al ONAC.

Câte ventilatoare au cumpărat spitalele Covid

Europa Liberă a verificat ce achiziții au făcut cele zece spitale care încă de la început au fost selectate să trateze bolnavii de Covid-19. Cu câteva excepții, datele furnizate de e-licitatie, portalul guvernamental al achizițiilor publice, rezultă că managerii acestor unități medicale nu au fost interesați să cumpere ventilatoare sau monitoare medicale, ci s-au limitat la achiziționarea de medicamente și echipamente de protecție.

  • Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a cumpărat 10 aparate de ventilație mecanică pe 8 aprilie 2020, de la Alpha Medical, durata de livrare fiind de 9 luni. Instituția a plătit 930.000 de lei pentru aceste aparate. Aceeași unitate medicală a cumpărat, pe 28 aprilie 2020, un sistem video pentru intubatie dificilă si bronhoscopie, pentru care a plătit 766.000 de lei.

Două aparate computer tomograf au fost cumpărate de spital pe 5 iunie 2020, echipamentele fiind estimate la 22 milioane de lei. Cîștigător al licitației a fost declarată firma Ducos Trading. Problema cu acest echipament este că vânzătorul are la dispozițe 2 ani să aducă și să monteze aparatul. „Echipament PET CT inclusiv amenajare spatiu,instalare si punere in functiune - cantitate acord-cadru/contract subsecvent: min 1 buc, maxim 2 buc, conform specificatiilor din Caietul de sarcini”, se arată pe e-licitatie.ro.

  • Spitalul județean de Urgență „Sfântul Ioan Cel Nou” Suceava nu apare cu achiziții de aparatură complexă medicală în perioada martie-octombrie 2020. Contractele consemnate pe e-licitatie se rezumă la achiziția de medicamente, materiale sanitare, reactivi de laborator, dezinfectanți și echipamente de protecție.
  • La Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare s-a întâmplat la fel
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj a acumpărat, pe 16 aprilie 2020, 10 ventilatoare ATI tip CWH de la firma Turamed SRL cu 85.000 de lei. Ca și în cazul altor echipamente medicale extrem de necesare în timpul pandemiei, perioada de livrare a fost stabilită la 6 luni. Gestionarul care ar fi trebuit să inventareze aceste aparate este în concediu, deci nu se știe dacă au fost sau nu livrate încă ventilatoarele. Spitalul a mai cumpărat 10 monitoare de funcții vitale cu 342.000 de lei și 3 aparate pentru ventilație mecanică pentru care s-au plătit 345.000 de lei.
  • Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Victor Babes Craiova a achiziționat, la fel precum unitățile sanitare din Suceava și Baia Mare, doar medicamente, reactivi la laborator și echipamente de protecție. La fel au procedat și cei de la spitalul clinic de boli infecțioase de la Constanța.
  • Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș" din Capitală nu s-a arătat nici el interesat de achiziția de ventilatoare. Unitatea medicală a cumpărat în ultimele șapte luni consumabile medicale și medicamente, nu aparatură pentru secția ATI.
  • Institutul de boli infecțioanse „Matei Balș” din București a achiziționat în perioada monitorizată un aparat suport cardiopulmonar pentru care a plătit firmei Gema Equipments 428.000 de lei, dar și 20 de ventilatoare mecanice cu 2,7 milioane de lei de la firma Dutchmed SRL. Contractul a fost semnat pe 18 iunie.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, deși desemnat de ministerul Sănătății ca spital unde se tratează bolnavi de coronavirus, nu a investit în aparatură pentru ATI în această perioadă.
  • Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), adică unități medicale din Capitală, finanțate de la bugetul local și care au calitatea de unități suport în tratarea COVID-19, a achiziționat ventilatoare mecanice pentru pacienții infectați cu covid ce necesită suport respirator în valoare de 3,3 milioane de lei. În anunț nu se precizează câte astfel de aparate urmează a fi livrate. Contractul s-a semnat pe 7 mai 2020 cu firma Medicare Tehnics, însă problema este că acestea urmau să ajungă în țară la 7 luni de la data parafării înțelegerii.

Piedici birocratice

În aprilie, România a comandat 400 de ventilatoare, dar acestea nu au mai ajuns în ţară, din cauza statelor care şi-au închis graniţele. „La ora actuală există contracte semnate pentru 400 de ventilatoare. Din păcate, graficul de livrări nu este respectat, pentru că s-au emis decizii ale guvernelor sau preşedinţilor din diferite ţări de unde trebuia să primim aceste ventilatoare, care practic au blocat ieşirile din ţară ale ventilatoarelor. Căutăm soluţii, încercăm să introducem în fabricaţie ventilatoare”, declara atunci premierul Victor Orban.

În august, ministrul Sănătății Nelu Tătaru arăta că România a crescut în trei săptămâni de la 840 la 1.034 de paturi de terapie intensivă pentru pacienții cu coronavirus. Două luni mai târziu, numărul de paturi complet utilate a crescut nesemnificativ, până la 1050.

România a atins vineri un nou record al cazurilor de coronavirus, fiind depistate 3.186 de persoane infectate după prelucrarea a 29.282 de teste. Alte 52 de decese au avut loc în ultima zi și crește și numărul pacienților internați pe secție de terapie intensivă la 613.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

XS
SM
MD
LG