În mai 1989, timp de trei zile, secretarul general sovietic Mihail Gorbaciov a vizitat Beijingul, fiind întâmpinat cu mare fast.
Era prima vizită a unui lider sovietic în China după conflictul din 1969, care provocase tensiuni între cele două țări. Avea să fie și ultima.
În următorii doi ani și jumătate după vizita de referință a lui Gorbaciov în China, drumurile Beijingului și ale Moscovei s-au despărțit.
Uniunea Sovietică și-a menținut temporar statutul de putere mondială, care avea să se diminueze pe măsură ce conducerea sa se confrunta cu creșterea naționalismului, precum și cu stagnarea și colapsul economic, care au culminat cu dizolvarea oficială a țării la 26 decembrie 1991.
În schimb, China a fost propulsată pe un drum de creștere economică exponențială, care a dus la decenii de creștere a standardelor de viață în țară și de extindere a influenței în străinătate. Până la statutul său actual de forță globală.
La treizeci de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, moștenirea acelei schimbări monumentale este încă simțită în Eurasia, deoarece a deschis calea ascensiunii de trei decenii a Chinei.
Dizolvarea Uniunii Sovietice și crearea a 15 noi state a fost întâmpinată cu prudență în China, dar sfârșitul tensiunilor cu Moscova a făcut ca Beijingul să-și concentreze resursele în afara granițelor sale într-un mod care nu era posibil anterior.
Acest lucru a făcut China să devină o forță importantă în Asia Centrală, să stabilească noi legături politice cu Moscova și, în cele din urmă, să lanseze Inițiativa Belt and Road (BRI), care a deschis ușa companiilor chineze și a reorientat o mare parte din gravitatea economică a Eurasiei.
„Cu amenințarea de securitate reprezentată de Uniunea Sovietică dispărută, China a fost liberă să investească acele resurse în altă parte și, în cele din urmă, să-și extindă influența spre vest”, a declarat Haiyun Ma, profesor asociat la Universitatea de Stat Frostburg din Maryland, pentru RFE/RL.
„Aceasta este o realizare majoră pentru Beijing. Influența chineză este practic peste tot astăzi.”
Sfârșitul Uniunii Sovietice a influențat profund și gândirea la vârf de la Beijing. Evitarea unei soarte asemănătoare cu semenii săi comuniști a fost o fixație pentru decidenții politici chinezi și pentru actualul lider, Xi Jinping, care a numit dizolvarea U.R.S.S. „o lecție profundă”, într-un discurs din 2013.
Un semn de avertizare
Acele lecții învățate, conform discursului lui Xi, sunt că liderii sovietici s-au aplecat prea mult asupra ideologiei lor, un punct de vedere despre care mulți analiști spun că a alimentat o represiune împotriva disidenței în țară și dorința de a extinde puterea chineză la nivel global.
„Pentru Partidul Comunist Chinez, prăbușirea Uniunii Sovietice este un semn de avertizare”, a declarat Nadege Rolland, un membru senior la Biroul Național de Cercetare Asiatică, pentru RFE/RL. „Există multă teamă în spatele politicii chineze. Este o teamă de a pierde puterea și o dorință de a o menține cu orice preț.”
Inițial, mișcările chineze în Eurasia nu au fost ambițioase sau de nivel înalt. Beijingul încerca să afle cum să-și privească noii vecini, care treceau prin dificultăți economice și printr-un val de crize politice - de la un război civil în Tadjikistan la lupte în Caucazul de Nord al Rusiei.
Prăbușirea Uniunii Sovietice, ale cărei acțiuni au contribuit la alimentarea unei apropieri între Beijing și Washington în anii 1970, a provocat, de asemenea, temeri că China ar putea fi următoarea, deoarece Statele Unite și aliații săi s-au bucurat la sfârșitul Războiului Rece că au stopat răspândirea comunismului.
Cu instabilitate și incertitudine ridicate în statele din fosta Uniune Sovietică, Beijingul a acționat cu prudență în anii 1990. China s-a concentrat pe dezvoltarea sa economică pe plan intern și a lansat o campanie diplomatică majoră pentru a îmbunătăți legăturile cu vecinii săi din Asia de Est și de a atrage investiții în țară.
Situată în Asia Centrală, China a început să joace un rol complex în comerțul global din perioada post-sovietică. Beijingul căuta, de asemenea, să-și îmbunătățească securitatea și să soluționeze disputele de lungă durată de la frontieră.
Dar implicarea chineză a crescut lent în regiune, în mare parte din cauza îngrijorărilor Beijingului cu privire la modul în care ar reacționa o Rusia post-sovietică nesigură.
În aprilie 1996, liderii Chinei, Rusiei, Kazahstanului, Kârgâzstanului și Tadjikistanului s-au întâlnit la Shanghai pentru a semna un acord de retragere a forțelor militare de la fosta graniță chino-sovietică și de a oferi un mecanism de soluționare a problemelor de frontieră cu noii săi vecini independenți.
Acordul a dus la formarea celor Cinci din Shanghai, care aveau să devină Organizația de Cooperare din Shanghai (SCO) în 2001, odată cu adăugarea Uzbekistanului (tot de atunci a primit India și Pakistanul ca membri).
„China nu a vrut niciodată să provoace deschis Rusia. De aceea, Beijingul a pătruns în regiune mai întâi din punct de vedere economic și apoi și-a crescut influența în alte zone”, a spus Ma.
În anii următori, China a cimentat o strategie amplă concentrată pe a nu interveni în afacerile altor țări, pe consolidarea cooperării economice și pe creșterea reputației sale în regiune.
Ascensiunea Chinei din secolul al XXI-lea a făcut ca țara să fie văzută la Washington ca un viitor competitor. În acest context, Beijingul a pus un accent și mai puternic pe aprofundarea legăturilor din Eurasia, mai ales pe măsură ce prezența militară americană și a aliaților SUA în Asia de Est limitau strategia chineză.
„Ascensiunea Chinei a atras atenția Statelor Unite și altora”, a spus Ma. „Extinderea pe uscat spre vest a fost o modalitate mult mai sigură decât în regiunea Pacificului, unde tensiunile pot crește rapid.”
Drumul spre Vest
De-a lungul anilor 2000, strategii chinezi și-au concentrat atenția spre Eurasia, care a devenit un centru pentru noi politici de la un Beijing din ce în ce mai încrezător.
Dar, după cum remarcă Daniel Markey, autorul cărții China’s Western Horizon, nu era imediat clar la momentul respectiv că Beijingul va ajunge la statutul său actual.
„Nu era evident că China va fi cea care va beneficia de pe urma dizolvării Uniunii Sovietice sau că ar fi în măsură să-și extindă influența în Eurasia”, a declarat Markey pentru RFE/RL.
Accentul Beijingului s-a concentrat mai ales pe Asia Centrală, pe care factorii de decizie chinezi au început să o vadă din ce în ce mai mult ca o zonă strategică vitală pentru propria sa securitate, situată de-a lungul Afganistanului și a provinciei Xinjiang din vestul Chinei.
Regiunea este, de asemenea, bogată în resurse naturale, de care China, fiind cel mai mare consumator de petrol și gaze din lume, avea nevoie pentru a-și alimenta consumul intern în creștere.
În 2010, Liu Yazhou, un general în Armata Populară de Eliberare, s-a referit la Asia Centrală ca fiind o „bucătă bogată de tort dată poporului chinez de astăzi de către cer”, despre care a spus că este un punct strategic slab pentru Beijing, unde presiunea occidentală ar avea „ o influență mai întinsă” decât în Pacific.
Cam în același timp, o serie de schimbări au continuat să modifice poziția Beijingului în lume.
China a reușit să facă față crizei financiare globale din 2008 mai bine decât majoritatea țărilor, dar a ieșit din aceasta confruntându-se cu probleme de supracapacitate pentru multe dintre industriile sale și avea nevoie de acces la noi piețe. Mai mult decât atât, pe măsură ce China a depășit Japonia în 2010 ca a doua cea mai mare economie a lumii, multe țări din Eurasia erau dornice să atragă investiții și aveau acces limitat din Occident sau Rusia.
„China nu a fost întotdeauna văzută ca un investitor atractiv”, a spus Markey. „Abia după criza financiară, multe țări s-au deschis mai mult față de China, în parte din cauza disperării și a nevoii de investiții.”
În 2012, Wang Jisi, un savant influent și fost decan al Școlii de Studii Internaționale de la Universitatea din Peking, a conturat o strategie pentru un impuls economic și diplomatic masiv către vest pentru a construi un pol de putere în Eurasia.
Supranumită „March West” (Marș spre Vest), strategia a fost un răspuns la repoziționarea americană față de Asia de Est și multe dintre ideile sale au stat la baza BRI, proiectul emblematic de politică externă al lui Xi, care a fost dezvăluit în Kazahstan în 2013.
De atunci, BRI a lansat proiecte în America Latină, Africa și Eurasia în valoare de sute de miliarde de dolari. A permis, de asemenea, Beijingului să-și extindă influența și să creeze noi oportunități pentru companiile sale, pe măsură ce a investit în locații strategice, cum ar fi portul Gwadar din Pakistan, rețeaua feroviară din Asia Centrală sau sectorul petrolier al Iranului.
„În opinia multor decidenți chinezi, China și-a reînviat rolul istoric și tradițional în Asia Centrală și în alte părți ale Eurasiei”, a spus mai Haiyun Ma, de la Universitatea de Stat Frostburg.
Noua Eurasie
În timp ce vizita lui Gorbaciov în China din 1989 nu a dus la acea schimbare pe care o sperau unii decidenți sovietici, dorința pentru legături mai puternice Beijing-Moscova a fost realizată sub Xi și președintele rus Vladimir Putin.
Rusia a urmărit cu teamă ascensiunea Chinei, iar Moscova are, de asemenea, propriile planuri pentru regiunea aflată sub Uniunea Eurasiatică. În ciuda acestui fapt, cele două părți au reușit să formeze o relație mai strânsă în ultimii ani, Putin remarcând, în iulie, că relațiile sunt la cel mai înalt nivel de până acum.
„Decesul Uniunii Sovietice a deschis ușa pentru relații mai prietenoase cu Rusia”, a spus Rolland, de la Biroul Național de Cercetare Asiatică. „Este oarecum fascinant să observi cât de repede s-au schimbat lucrurile.”
Beijingul și Moscova au evitat să lase disensiunle dintre ele să iasă la iveală și au fost apropate una de cealaltă în special de animozitatea comună față de Statele Unite. Atât China, cât și Rusia au arătat o dorință sporită de a aborda împreună problemele internaționale și au început să desfășoare exerciții militare împreună.
Mulți analiști sunt totuși precauți cu privire la cât de sustenabilă va fi această colaborare, mai ales că Beijingul continuă să-și extindă prezența de securitate în Asia Centrală și să-și dezvolte influența economică într-o parte a lumii pe care Kremlinul o consideră în „sfera sa de influență”.
„Beijing joacă un joc de lungă durată și până acum a fost foarte inteligent în atenuarea temerilor Moscovei”, a spus Rolland. „Dar, în cele din urmă, ei pot vedea Rusia ca pe o putere în declin.”