Linkuri accesibilitate

Cum a declarat ministrul Economiei război „fake-măștilor”, după 9 luni de pandemie


La nouă luni de la începutul pandemiei de Covid-19, ministrul Economiei a anunțat că jumătate din măștile existente pe piață nu protejează împotriva virusului. Despre ce fel de măști e vorba?

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a explicat, pentru Europa Liberă, că măștile neconforme au fost scoase de la comercializare, însă controalele vor continua pe perioada stării de alertă pentru că „riscul este să le scoți astăzi de pe piață și mâine să vină cu altele în continuare”.

Deocamdată, raportul cu neregulile constatate și sancționate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a luat drumul Parchetului General, a precizat oficialul.

„Șansele să cumperi o mască neconformă erau destul de mari. Acum nu mai e cazul, s-au oprit de la comercializare”, spune șeful Economiei, care spune că o problemă o reprezintă și faptul că retailerii au acceptat produse neconforme.

„Vine importatorul, face o ilegalitate și ți-o aduce. Dar tu, retailer, care ai o logistică în spate, tu, lanț de farmacii, care ar trebui să știi ce pui în raft, lași reclamă mincinoasă, lași măști care nu sunt? Acolo e problema după părerea mea”.

Recent, ministrul Economiei a anunțat că jumătate din măștile existente pe piață nu protejează împotriva Covid-19, iar cele neconforme sunt din import.

Virgil Popescu a argumentat că, în unele cazuri, era vorba și de evaziune fiscală: „La import, fiecare categorie de măști are un anumit tip de taxare. Măștile medicinale au o taxă vamală, la cele de protecție e altă taxă vamală, la cele care nu sunt de niciun fel, nu au nicio taxă vamală – că se face și evaziune [...] Dacă nu sunt măști medicinale, nu mai trec pe niciunde, nici pe la Agenția Națională a Medicamentului. [Agenții economici] dau o declarație de propria răspundere, dar în spate nu au niciun document”.

Câte tipuri de măști de protecție există

Potrivit revistei The Scientist, sunt 3 mari categorii de măști de protecție:

  • Masca de uz medical sau masca chirurgicală: este o mască de unică folosință fabricată dintre trei sau mai multe straturi de material sintetic. Poate să filtreze particulele mari, dar unii aerosoli se pot strecura pe lângă margini. Are o formă rectangulară, o bandă frontală care se poate modela pe forma nasului și două barete pentru prindere după urechi.
  • Masca din material textil. Este adesea făcută acasă, iar eficiența ei variază. Aerosolii pot trece prin mască, iar particulele care conțin aer se pot strecura pe după marginile măștii. Se poate refolosi, dacă e spălată corespunzător sau lăsată câteva zile să se decontamineze.
  • Măștile cu filtrare: Oferă o protecție ridicată și sunt capabile să filtreze și cele mai fine particule.

Ministrul a mai precizat că, în momentul în care s-a referit la măști neconforme, a avut în vedere „doar fake-măști care seamănă cu cele de unică folosință, dar în realitate nu respectă standardele, probabil au un singur strat și nu filtrează nimic. Ca să fie foarte ieftine. Nu m-am referit la cele de pânză”.

Potrivit președintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, au fost retrase de la comercializareaproape 32 de milioane de măști dintre care o parte au fost retrase doar temporar până la remedierea deficiențelor de informare, iar 725.000 dintre acestea au fost retrase definitiv de la comercializare ca total necorespunzătoare”.

Șeful ANPC a precizat, pentru Europa Liberă, că loturile care au fost retrase definitiv de la comercializare trebuie să fie distruse de către comercianții respectivi. De asemenea, el a spus că au fost controlați „600 de operatori și au fost stabilite 638 de sancțiuni”. Majoritatea controalelor au fost făcute în vama Otopeni și în regiunea București-Ilfov, iar țara de proveniență a prouselor era China, a mai explicat el.

Deși niciunei firme nu i-a fost suspendată activitatea, în opinia președintelui ANPC sancțiunile aplicate sunt suficiente: „Eu cred că importatorii și distribuitorii și-au învățat lecția și nu mai riscă să aducă produse neconforme pentru că riscă să ajungă cu ele pe stoc și pierderile sunt foarte mari”.

Dincolo de cifre, e nevoie de exemple concrete

Pe de altă parte, din punct de vedere al consumatorului, numărul operatorilor sancționați nu este atât de important, atât timp cât nu e precizat clar „ce magazin a fost sancționat și pentru ce tip de produs a primit sancțiunea”, a explicat, pentru Europa Liberă, Sorin Mierlea, președintele asociației pentru protecția consumatorilor InfoCons.

Problema pentru mine, ca cetățean, când văd un mesaj care vine de la președintele României, de la ministrul Economiei, de la președintele ANPC că au fost identificat măști neconforme, eu, consumatorul, nu știu dacă produsul pe care l-am cumpărat este conform sau nu. Și pentru acest lucru este importantă publicitatea controalelor și agenților economici care au fost depistați că vând produse neconforme, care sunt tipurile de măști neconforme – să nu mă mai duc să cumpăr de la hipermarketul X, de la farmacia Y sau de pe site-ul Z”, subliniază Sorin Mierlea.

Tot el atrage atenția că, la nivelul Europei, sunt 131 de alerte de măști de protecție neconforme, provenite din afara UE, semn că și alte state europene se confruntă cu aceeași invazie de produse neconforme.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că toate măștile din import sunt în această situație.

Nu cred că putem să punem o ștampilă și să spunem că unele măști sunt toate bune și celelalte sunt toate proaste. [...] Dacă ne uităm, în proporție de 90% din ce a achiziționat statul prin autoritățile competente ca produse conforme sunt cele din import, nu sunt produse românești. Din această perspectivă, este ușor exagerat faptul că putem spune că toate produsele din import sunt proaste”, crede Sorin Mierlea, care argumentează că, din informațiile sale, peste 90% din produsele de pe piața românească sunt de import, iar din acestea o mică parte sunt neconforme „din intenția unora de a face afaceri oneroase, dar ar trebui stopate de autoritățile competente”.

Și președintele ANPC recunoaște că „nu toate măștile din import sunt neconforme. Am găsit într-adevăr multe loturi aduse din import care nu au corespuns calitativ, dar nu înseamnă că toate sunt așa”.

Cu toate acestea, ministrul Economiei i-a îndemnat pe români să cumpere măști produse în România, mai ales că există 16 producători care pun pe piață astfel de produse, iar toți au fost verificați.

Pentru un consumator obișnuit este foarte dificil să facă diferența între diferitele tipuri de măști puse în vânzare care să îi poată o oferi o protecție mai bună în fața coronavirusului, recunoaște șeful ANPC, care preciează că există pe site-ul instituției o listă cu măști neconforme.

„Este destul de greu pentru un consumator mediu informat să facă această distinctie între măștile care asigură protecție și cele care sunt, poate, doar de design. Sfătuiesc în primul rând consumatorii din România să își cumpere măștile de protecție doar din puncte autorizate, farmacii sau magazine. Vorbim de măștile medicale sau cu varianta lor măști chirurgicale și măștile care sunt recunoscute ca dispozitive de protecție”, explică Eduardt Cozminschi.

În consecință, potrivit ANPC urmează să emită un ordin prin care să se impună obligația aplicării „unui avertisment pe ambalaje care să stabilească foarte clar că acel produs nu oferă protecție împotriva virusului Sars-CoV-2” astfel încât consumatorul să aleagă în cunoștință de cauză. Aceste măști ar putea primi eticheta de „acoperitoare de față”.

Cum depistăm măștile conforme

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a explicat, pentru Europa Liberă, care sunt elementele care trebuie să fie prezente pe etichetele măștilor și verificate în momentul achiziționării:

  • Numele sau numele comercial și adresa producătorului. Pentru dispozitivele importate în UE, pentru a fi distribuite în UE, eticheta conține, în afară de acesta, numele și adresa reprezentantului autorizat, în cazul în care producătorul nu are sediul pe teritoriul UE
  • Detalii strict necesare pentru a identifica produsul. Denumirea corectă este: mască facială de uz medical, mască chirurgicală sau derivate din acestea. În niciun caz mască de protecție.
  • Numărul lotului, precedat de cuvântul „lot”
  • O indicație precizând că dispozitivul este de unică utilizare
  • Marcajul CE cu menționarea MDD 93/42/ECC sau HG 54/2009, respectiv MDR 2017/745 (una dintre aceste reglementări)
  • Instrucțiuni de utilizare. Dacă nu sunt inscripționate pe cutie, trebuie să se regăsească în interiorul acesteia
  • Gradul de eficiență a filtrării bacteriene (minimum 95%)

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG