Ședința Parlamentului României pentru aniversarea celor 15 ani de la aderarea României la NATO a depășit cadrul tradițional de solemnitate respectat îndeobște în astfel de momente. În discursul său, președintele Klaus Iohannis nu a menționat în niciun fel meritele predecesorilor săi, a omis, practic, istoria complicată a drumului României spre NATO, oprindu-se cumva abrupt asupra actualelor nereguli din Justiție.
Pentru România, a explicat șeful statului „nu a fost deloc ușoară revenirea la democrație” și de aceea merită „apreciat efortul conjugat al tuturor forțelor politice, al diplomației și al armatei”, efort care a făcut posibilă primirea României în NATO. „Cu atât mai condamnabile - adaugă Klaus Iohannis – sunt acțiunile majorității PSD”, care „prin asaltul fără precedent” la statul de drept, riscă „să fragilizeze” statutul României în NATO și Uniunea Europeană. Mai mult de jumătate din discursul președintelui român s-a axat, de altfel, asupra derapajelor PSD, desi cu doar o zi în urmă Klaus Iohannis a avut o intervenție publică în aceeași direcție.
Pe de altă parte, diplomația americană a precizat, pe marginea întâlnirii dintre Mark Pompeo, secretarul de stat al SUA, și ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, că în contextul amenințărilor Rusiei la Marea Neagră „corupția promovează influența malignă a adversarilor”.
Angajamentul lui Iohannis pentru statul de drept a fost o permanență a mandatului său, care se termină la finele acestui an. Cu toate acestea, nu a făcut niciodată vreo declarație legată de cursa cu obstacole a Codruței Kovesi spre șefia Parchetului European. Într-un fel, intervenția lui Iohannis în Parlament la ședința comună aniversară a avut mai degrabă un sens electoral, lăsând total deoparte semnificațiile istorice și simbolice ale momentului în care România a fost admisă în NATO.
Prezent în legislativ, fostul președinte Emil Constantinescu, altădată invitat și el să vorbească în astfel de momente, a reamintit în discuțiile cu jurnaliștii cât de greu a fost pentru România să iasă din zona gri și să intre în grațiile americanilor. În 1997, la summit-ul NATO de la Madrid, Statele Unite și Marea Britanie s-au opus clar aderării României, care la acea vreme avusese sprijinul Franței. Apoi, în 1999, când NATO a decis să intervină în Iugoslavia pentru a pune punct Războiului din Kosovo, România a decis să pună la dispoziţie spaţiul aerian pentru survolul avioanelor Alianței și să interzică accesul forțelor aeriene rusești. Decizia din Parlament s-a luat greu și fostul președinte Constantinescu sugerează că i-ar fi promis lui Ion Iliescu, președintele de atunci al PSD, într-o convorbire între patru ochi, că nu mai candidează pentru un mandat, în schimbul abținerii PSD de la votul în care li se permitea forțelor Aliate să folosească spațiul românesc aerian. Era perioada în care social-democrații nu aveau neapărat tendințe pro-atlantiste, iar Ion Iliescu aspira la un nou mandat, pe care l-a și câștigat, la alegerile din 2000, unde Emil Constantinescu s-a ținut de cuvânt și nu a mai candidat.
Această permisiune dată de Parlamentul României în aprilie 1999, a fost momentul zero în care România și-a demonstrat atașamentul pentru Vest, într-o confruntare în care era implicată și Rusia, iar naționaliștii de la București mizau pe ideea celor doi vecini buni ai României: Serbia și Marea Neagră. Următorul moment cheie a fost generat de atacul din 11 septembrie 2001, în urma căruia România s-a alăturat, sub guvernarea PSD, coaliției pe care au format-o Statele Unite în conflictele din Irak și Afganistan.
Acești doi pași au fost esențiali pentru invitația primită de România la Praga în 2002, unde NATO a decis primirea țării în Alianța Nord Atlantică. Apoi, în 2004 România a devenit membru de facto al NATO. Acest proces de integrare a fost însoțit în interior de reformarea armatei și a serviciilor secrete, sub directa coordonare a specialiștilor atlantiști.
La ședința solemnă a Parlamentului de astăzi a fost adoptată o declarație prin care România își „reafirmă atașamentul față de valorile NATO”, promite păstrarea celor 2 procente din Produsul Intern Brut destinate Armatei, menționează clar susținerea pentru lărgirea spațiului euro-atlantic cu Ucraina, Georgia și Republica Moldova. În plus, legislativul român a mai adăugat în Declarația sa „importanța unică a cooperării NATO-Uniunea Europeană”, pe fondul discuțiilor despre o armată a Uniunii și semnificației viitoare a Alianței Nord Atlantice.
