Zaporojie, Kamceatka, Rusia. Pe 9 mai, de Ziua Victoriei, ziua în care se sărbătorește rolul Uniunii Sovietice în înfrângerea naziștilor în Al Doilea Război Mondial, deasupra intrării în centrul sportiv dintr-o așezare izolată din Peninsula Kamceatka atârnă un banner: „Am învins atunci, vom câștiga și acum”.
Panglica Sfântului Gheorghe, negru cu portocaliu, în forma literei Z - simbol al sprijnului pentru președintele Vladimir Putin și pentru invazia în Ucraina - este unul dintre puținele semne care amintesc de războiul care se dă la peste 7.000 de kilometri vest de aici.
„Sunt mulți din Zaporojie care luptă în operațiunea militară specială?”, întrebăm un localnic* folosind eufemismul obligatoriu al Kremlinului pentru război.
„Doar câțiva voluntari... oamenilor de aici nu le plac «patrioții». Totuși, 50% din populație e ucraineană”, adaugă localnicul.
În această așezare izolată, un sat de pescari în care locuiesc vreo 650 de suflete, și în satul vecin, Ozernovskoie, populația e împărțită aproape egal între etnici ruși și urmașii ucrainenilor care au fost aduși aici ca să muncească în primele fabrici de procesare de pește de la începutul secolului 20.
Primii sosiți proveneau în principal din provinciile Zaporijia și Herson din sudul Ucrainei, care se numără printre cele cinci regiuni ale Ucrainei pe care Moscova le-a revendicat în mod nefondat ca fiind ale sale și care au fost marcate de unele dintre cele mai intense lupte din război.
Ei au numit Zaporojie după regiunea lor natală.
„Desigur că doare”
În cele aproape 850 de zile de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, locuitorii acestor sate nu au îndeplinit niciunul dintre ritualurile pro-război pe care le-a făcut restul țării.
Nu și-au numit nicio clădire după „eroii de la Donețk”. Nu au făcut colecte de bani ca să cumpere drone. Nu au aranjat copiii la școală în forma literei Z. La școli și la poștă nu e plin de afișe rusești.
Tulburările provocate de conflict, totuși, clocotesc, în ciuda afirmațiilor lui Putin și ale susținătorilor săi că rușii și ucrainenii sunt „popoare frați” sau - tot o afirmație falsă - că sunt „un singur popor”.
„Cum reacționează ucrainenii de aici la război?” - o întreabă reporterii RFE/RL pe o femeie de orgine rusă din Zaporojie.
„În general, lucrurile sunt liniștite. Lumea se concentrează pe pescuit și pe muncă, ca întotdeauna. A fost un incident la începutul anului - poliția a arestat niște femei care au strigat «Glorie Ucrainei»” la una dintre uzinele de procesare a peștelui.
Una dintre vecinele ei ucrainene are aceeași părere.
„Mulți din Zaporojie au rude care trăiesc în Ucraina”, povestește ea. „Războiul continuă, dar noi trebuie să trăim aici. Viața noastră e acum în Rusia. Vrem să trăim fără conflicte - dacă ne-am lupta între noi, nu s-ar schimba nimic”.
„Desigur că doare. Doare când auzim despre bombardamentele de la Harkov, Odesa, Zaporojie și altele. Dar ce putem face noi?”, adaugă femeia.
Doi bărbați din Zaporojie, Dmitri Kim și Ivan Pobrejnic, au murit în războiul din Ucraina, după cum au aflat reporterii RFE/RL. Mai e și un dispărut, Ruslan Gromov, dar localnicii cred că și el a fost ucis.
„Ruslan lucra [la procesarea peștelui]”, spune o femeie care îl cunoștea.
„Mergeam împreună în drumeții. E un om bun, băiat frumos. Sperăm că e în viață, dar se pare că tot regimentul lui a fost distrus. I-au dat fratelui lui mai mic actele și telefoanele lui. Dar nimeni nu știe adevărul. S-a oferit să meargă voluntar, ca Dimka (Dmitri) Kim. Voiau să câștige niște bani”, adaugă ea.
„Precum pustnicii pe o insulă pustie”
Fabrica de procesare a peștelui nr. 55 are tot timpul posturi vacante - oferă beneficii printre care cazarea în cămin și asigurarea că angajații nu vor fi mobilizați pentru război.
Salariul lunar e de 45.000 de ruble (522 de dolari), adică mai puțin de o cincime din ceea ce se pot aștepta cei care semnează contracte militare.
„Și în perioada sovietică ofereau scutire de serviciul militar”, spune un bărbat din Ozernovskoie. „Eu n-am făcut armata. Un an aici conta cât doi în armată”.
Tinerii mergeau aici în timpul comunismului ca să înceapă o carieră în domeniul piscicol.
„Acum, situația e alta”, spune bărbatul. „Cei care au venit sunt oameni care nu aveau unde se duce”.
Pe 8 iunie, o fabrică de procesare din Ozernovskoie a luat foc. Muncitorii au ieșit singuri din ateliere și s-au luptat cu flăcările până ce au ajuns pompierii.
„Viața de aici e grea”, adaugă bărbatul. „Toată iarna sunt furtuni de zăpadă și în jur nu sunt decât vulcani și dealuri. N-ai unde merge. «Lumea reală» e foarte departe”.
E nevoie de un efort uriaș și nunumai ca să ajungi la Petropavlovsk-Kamceațki, capitala regiunii. Drumul cu mașina, cu care trebuie să traversezi o grămadă de râuri, costă 13.000 de ruble (150 de dolari). Iar cu elicopterul, ca să ajungi în capitală, trebuie să plătești peste 10.000 de ruble numai un drum.
„E dificil să ajungi pe continent”, spune alt localnic. „Am plătit de curând 180.000 de ruble (2.700 de dolari) pentru trei bilete de avion. Trăim ca niște pustnici pe o insulă pustie”.
Între timp, războiul de departe, din Ucraina, continuă.
„Treaba noastră e să supraviețuim acestei orori”, spune o ucraineancă din Zaporojie. „Ce se va întâmpla atunci când băieții se vor întoarce din operațiunea militară specială?” „Dacă supraviețuiesc, foarte bine. E soarta lor. Dar nu îi vom primi înapoi cu drag”.
Articol scris de Robert Coalson pe baza documentării RFE/RL Siberia.Realities și publicat inițial pe rferl.org.
*Numele celor intervievați nu sunt făcute publice pentru protecția lor - în Rusia, RFE/RL este catalogată drept „organizație indezirabilă”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
