Le Monde are editorialul numărului de astăzi consacrat summitului maraton al UE. „Marile progrese în construcția europeană au fost întotdeauna obținute și smulse în chinurile facerii”, scrie într-un avânt liric Le Monde. „Importanța acordului nu constă în amploarea sumelor invocate, cât în principiul său, care instaurează o nouă formă de solidaritate financiară inedită între statele membre în UE.”
Și Le Monde rezumă defalcarea celor 750 de miliarde, așa cum am arătat ieri, 390 de miliarde fiind subvenții directe distribuite statelor, iar 260 – împrumuturi. (România, cum am spus, va primi de acolo, teoretic, 33,5 miliarde de euro, care se vor adăuga celor 46,3 miliarde din bugetul comun pe anii 2021-2027.)
Și Le Monde încheie: „Acum, după Brexit, cei 27, conștienți de interdependența lor, trimit un semnal puternic arătând că ei doresc să mențină Uniunea, într-o lume în care pandemia de Covid-19 a exacerbat raporturile de forțe între marile puteri și a trezit reflexele naționaliste. Arătată cu degetul pentru gestiunea haotică a urgenței sanitare, Europa își ia prin asta o formă de revanșă.”
Cum vor obține statele noile fonduri UE
Tot în Franța, cotidianul conservator Le Figaro, care se arată mai puțin euforic decât Le Monde sauLibération, explică cum vor avea statele acces la aceste noi fonduri UE. Banii nu vor fi direct vărsați, pur și simplu. Pentru a beneficia de subvențiile europene, statele membre vor trebui să prezinte un detaliat program de relansare a economiei, care va trebui să fie aprobat de cei 27 printr-un vot cu majoritate calificată.
Majoritatea calificată înseamnă că un proiect național va trebui să reunească voturile a 55% dintre statele membre (adică minimum 15 din 27), dar și că propunerea va trebui să fie sprijinită de un număr de state membre care reprezintă cel puțin 65% din totalul populației UE. Altfel zis, un proiect nu va putea fi aprobat dacă e apărat doar de țările mici, care reprezintă peste jumătate din membri, dar cu populație mică, și va avea împotriva lui Germania, Franța și Italia. E una din situațiile în care votul Maltei sau al Ciprului nu atârnă cât cel al Germaniei.
Repartizarea între țări
Documentul aprobat de cei 27, în starea sa actuală, nu conține o repartizare cifrată a subvențiilor între cele 27 de țări. Cele anunțate oficial de România (16,8 miliarde subvenții nerambursabile și 16,7 miliarde împrumuturi potențiale) reprezintă un maximum la care poate spera. La fel, ministrul pentru economie și finanțe al Franței, Bruno Le Maire, a anunțat că Franța poate aștepta aproape 40 de miliarde de subvenții (față de 16,8 miliarde pentru România).
Dar cum pot fi obținuți acești bani? Ei bine, explică Le Figaro: pentru a avea acces la miliarde, statele vor trebui să-și redacteze foarte detaliat planurile de relansare economică pentru anii 2021-2023, fiecare lucrând sub supravegherea celorlalte țări. Planurile vor fi astfel supuse în permanență atât analizei Comisiei, cât și atenției celorlalte țări, astfel încât nimeni nu va putea trișa în ceea ce revendică. Dacă o țară consideră că alta trișează, atunci poate să ceară președintelui Consiliului, Charles Michel, să prezinte abaterea la următorul Consiliu (summit UE).
Pentru a debloca și a evalua subvențiile pe țări (cf. Franța max. 40 de miliarde, România max. 16,7 etc. din 750), Comisia va analiza criteriile de reziliență ale economiei fiecărei țări în funcție de demografie și de rata șomajului pe ultimii cinci ani. Apoi, 70% din subvențiile prevăzute în mod precis pentru aceste programe naționale (pentru România, 70% din max. 16,7 miliarde euro) vor fi alocate în 2021 și 2022. Restul, de 30%, vor fi vărsate în 2023 de către Comisie, care va lua atunci în calcul pierderea de PIB observată pe perioada 2021-2022. Documentul spune limpede că «planurile statelor membre vor fi revăzute și adaptate, dacă e nevoie, în 2022, pentru a decide alocarea finală a fondurilor pentru 2023».
O altă precizare tehnică este aceea că totalul sumelor primite nu trebuie să depășească 6,8% din venitul național brut al fiecărei țări.
Se știe însă că principalul beneficiar va fi Italia, care va primi 28% din totalul fondului, altfel zis, potrivit premierului Giuseppe Conte, Italia va primi 81,4 de miliarde subvenții și 127 miliarde în împrumuturi. Urmează Spania, cu 60 miliarde subvenții.
La Roma La Repubblica îl citează pe Giuseppe Conte care clamează triumfător: „Cu 209 miliarde putem face să demareze economia”. (Cele 209 miliarde despre care vorbește Conte sunt subvențiile + împrumutul, ceea ce pentru România ar reprezenta 33,5 miliarde.)
Va mai trebui ca până la sfârșitul anului toate parlamentele țărilor membre (cel european o va face mâine) să aprobe textul final, pentru ca UE, prin Comisie, să înceapă să împrumute acele sume de pe piețe. Pentru a rambursa subvențiile, mai explică Le Figaro, UE va trebui să se doteze cu noi surse de venituri, precum o taxă pe plasticul nereciclabil, una pe emanațiile de carbon, dar și o taxă impusă giganților americani ai digitalului și ai internetului, care va trebui să fie definită și calculată până la sfârșitul lui 2023.
În Italia, Corriere della Sera explică aceleași lucruri, punct cu punct, juridic, politic și economic, și prezintă toate cele 60 de pagini ale documentului UE, inclusiv cu fotografiile în facsimil ale paginilor, cu paragrafele principale subliniate fluorescent. La Stampa prezintă reacțiile opoziției din Italia, care, ca și cea din România, este foarte critică cu ceea ce a obținut guvernul. Șeful dreptei, Matteo Salvini, denunță împrumutul și condițiile de supraveghere impuse de UE și numește întregul plan «una superfregatura» («o uriașă înșelătorie»).
Ecologiștii nemulțumiți
Criza care a schimbat-o pe Merkel, este titlul analizei din Spania, în El Pais, care descrie cum cancelara Germaniei, fără de care acest plan nu ar fi fost posibil, a evoluat din postura de lider care a impus o cruntă austeritate în momentul crizei monedei euro la cea de salvatoare a țărilor celor mai afectate.
În Olanda, presa apreciază foarte pozitiv atitudinea premierului liberal Mark Rutte, a cărui atitudine dură a făcut ca summitul să dureze patru zile și patru nopți, însă el a obținut rabotarea unor fonduri europene (precum agricultura, ecologia, cercetarea, sănătatea etc.) și, de asemenea, niște risturne mai mari pentru țara lui, precum și posibilitatea verificării severe, „frâna de mână” a proiectelor naționale. De Volskrant scrie că „târguiala (het gesteggel) lui Rutte în Europa nu a fost frumoasă de văzut, dar a avut sens”.
Rutte admirat și dușmănit în Europa, titrează de asemenea olandezul De Telegraaf, în vreme ce foarte severul cotidian calvinist Trouw are astăzi un editorial sobru cu titlul: Acordul UE este un pas înainte.
În Austria în schimb, și ea una din țările „frugale” sau „zgârcite”, Der Standard scrie că premierul naționalist Sebastian Kurz este foarte criticat de partenerii săi de la guvernare, ecologiștii, tocmai pentru că a reușit să obțină tăierea unor fonduri destinate ecologiei din bugetul comun al UE.
În Germania, Die Welt, mai pesimist, numește acest summit sfârșitul unei iluzii, pentru că a pus în lumină rupturile de neacoperit dintre țări, culturi și mentalități, făcându-ne să lepădăm mitul unei Europe unite.
În sfârșit, la Moscova, presa independentă sau de opoziție prezintă în culori pozitive acordul obținut la Bruxelles, Kommersant, de pildă, scriind despre solidaritatea europeană regăsită, în vreme ce Rossiiskaia Gazeta, cotidian apropiat puterii și care reprezintă practic punctul de vedere al Kremlinului, are titlul, vorbind despre condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept: Bruxelles va pedepsi la portofel țările neascultătoare.
Tinker Tailor Soldier Spy
Departe de toate aceste preocupări bugetare europene, presa britanică comentează azi raportul oficial despre Rusia și tentativele ei de destabilizare a democrației britanice și cum Boris Johnson și guvernul său nu au făcut nimic pentru a opri asta.
Ieri a fost dat publicității acest raport al Intelligence and Security Committee (ISC) care era gata încă din octombrie. Boris Johnson a fost acuzat că ar fi ascuns amploarea și importanța amestecului rusesc în viața politică și funcționarea societății din Anglia. Astfel, săptămâna trecută, pirați informatici (hackers) ruși au încercat să fure datele secrete ale specialiștilor britanici, canadieni și din SUA care lucrează la un vaccin anti-coronavirus. James Brokenshire, ministrul de stat pentru Securitate, s-a mulțumit însă să spună că asta e „completely unacceptable”. La fel, Dominic Raab, ministrul de externe, a recunoscut, însă nimic mai mult, că este aproape sigur că „Russian actors” au încercat să influențeze alegerile de anul trecut.
Au fost remarcate ezitările guvernului lui Johnson în a înfrunta direct Rusia și tentativele ei de destabilizare a democrației. The Observer sugera duminică o posibilă încercare de a acoperi dovezile că Rusia a ajutat partidul Tory și întreaga mișcare în favoarea Brexitului în momentul referendumului din 2016, în care Johnson a jucat un mare rol.
Revelația raportului despre Rusia este cât de puțin Marea Britanie vrea să știe despre asta, constată The Guardian. Cotidianul conservator The Times scrie la rândul său că agențiile de spionaj, MI5, MI6 și GCHQ, dau impresia că s-ar fi făcut că nu văd amestecul rusesc, și anunță în același timp o lege care va da noi puteri structurilor MI5.
Charlie Hebdo și „Moș Crăciun verde”
În sfârșit, pentru că am pomenit de nemulțumirea ecologiștilor din guvernul de coaliție al lui Sebastian Kurz în Austria, în Franța Charlie Hebdo scrie despre ceea ce a fost numit „valul verde” la ultimele alegeri municipale, când primăriile mai multor mari orașe (Strasbourg, Marsilia, Bordeaux) au fost câștigate de ecologiști. Charlie ironizează asupra felului în care toți aceștia anunță alarmist «starea de urgență climatică» și cum vor face totul pentru a ne scăpa de automobil, «această monstruozitate socială, economică, psihologică, mă rog».
Charlie Hebdo nu neagă realitatea crizei climatice, dimpotrivă, dar ironizează instrumentalizarea ei politică și felul în care partidele écolo sunt văzute ca un soi de Moș Crăciun politic: «Nu e plăcut să auziți asta, dar totul e o bufonerie. Pe de o parte, ecologiștii repetă că planeta e în pericol, că ne-au mai rămas zece ani, trei ani, șase luni, trei zile ca să evităm sfârșitul lumii, iar pe de alta, ei nu fac decât să mizeze totul pe alegerile următoare, care nu vor schimba oricum nimic.»
În orice caz, nu următorul buget european va schimba ceva, după ce fondurile pentru ecologie au fost tăiate la cererea țărilor „frugale”, dintre care e de reținut că trei: Austria, Finlanda și Suedia sunt conduse de coaliții... în care intră și ecologiștii.
Facebook Forum