Linkuri accesibilitate

Cum rezolvă parlamentarii un subiect de la Evaluarea Națională la Română. Liviu Pop, despre berbecul supărat și „Colț Alb”


Subiectul de la Evaluarea Națională privind întâmplările care ar putea avea loc în timpul activității de lectură le-a dat bătăi de cap parlamentarilor
Subiectul de la Evaluarea Națională privind întâmplările care ar putea avea loc în timpul activității de lectură le-a dat bătăi de cap parlamentarilor

Europa Liberă a întrebat câțiva deputați și senatori cum ar fi răspuns ei la unul dintre subiectele de la Evaluarea Națională la Română a cărui temă a stârnit amuzament și consternare în spațiul public.

Unul dintre subiectele de la proba de Limba și literatura Română de la Evaluarea Națională de marți a fost însă și motiv de glume. Elevii au avut de redactat o narațiune de 150 -300 de cuvinte în care să prezinte o ”întâmplare petrecută, acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură”. Între consternare și amuzament, parlamentarilor li s-a părut „absurd” subiectul, însă au încercat să se pună în pielea unui elev de clasa a VIII-a care trebuie să vină cu o rezolvare.

Ministrul Educației Ecaterina Andronescu nu vede nicio problemă: ”Subiectul a fost din programă”, spune ea pentru Europa Liberă.

Fostul ministru al Educației Liviu Pop: Berbecul supărat care nu m-a lăsat să citesc „Colț Alb”

Pentru social-democratul Liviu Pop, fost ministru al Educației și profesor de matematică, autor al celebrei sintagme ”genunche”, subiectul este unul generos, însă prima condiție este „să faci activitatea de lectură”.

„Dacă vreți să vă spun eu, în timpul unei activități de lectură se pot întâmpla multe lucruri. Dacă activitatea de lectură are loc în bibliotecă și acolo a izbucnit un incediu, cu siguranță are ce relata copilul respectiv. Dacă e acasă în vacanța de vară, și sper ca toți copiii în vacanța de vară să lectureze cel puțin o carte, s-ar putea să latre câinele vecinului care se ceartă cu pisica noastră. Și atunci între câine și pisică iese un întreg scandal. Sunt foarte multe lucruri care se pot întmpla în timpul unei activități de lectură”, a mai explicat senatorul PSD.

Totuși, nu aceasta ar fi fost rezvolvarea subiectului pe care ar fi avut-o Liviu Pop. „Eu aș fi descris cum mergeam cu mieii la păscut, aveam 20 și ceva de miei când eram în clasele primare. Și mai aveam și un berbec care era mai supărat și cu siguranță despre el aș fi scris, că nu m-a lăsat să citesc în clasa a VII-a sau a VIII-a «Colț Alb»”.

Liviu Pop despre subiectul de la Evaluarea Națională la Română
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:21 0:00

Vlad Alexandrescu, USR: În loc să se concentreze pe lectură, elevului i se cere să fie atent la musca din cameră

Senatorul USR Vlad Alexandrescu punctează că acest subiect are „solicitări absurde” pentru că în timpul unei activități de lectură, toată atenția este concentrată pe acțiunea din carte.

„Să îi ceri unui copil să povestească o întâmplare petrecută în timpul unei activități de lectură, adică în momentul în care el citește, înseamnă să îl deturnezi de la scopul însuși al lecturii, care este acela de a-i întoarce conștiința spre interior, către lumea ficțiunii, a valorilor a idealurilor”, mai spune Vlad Alexandrescu.

Practic, subliniază senatorul USR elevul care ar dori să rezolve acest exercițiu ar trebui „să se dedubleze și să povestească despre lucruri colaterale lecturii în loc să povestească despre lectură sau despre ce simte și trăiește atunci când citește o carte. El trebuie să se uite în cameră să vadă dacă se mișcă o muscă, dacă apare un păianjen”.

Totuși, dacă ar fi fost în situația de a rezvola un astfel de subiect, ar fi încercat să îndeplinească toate cerințele chiar dacă i se par că sunt contrare gândirii logice.​

Vlad Alexandrescu, senator USR
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:24 0:00

Pavel Popescu, PNL: Un subiect după chipul ministrului Educației

Liberalului i se pare „incredibilă” această temă, dar în concordanță cu „imaginea ministrului Educației”. Dacă ar fi fost elev și ar fi primit acest subiect la examen, Pavel Popescu spune că nu știe ce ar fi putut să scrie, însă i-ar fi trecut prin gând și să menționeze, în locul rezolvării, doar „Demisia ministrului Educației”.

„Nu știu cum aș fi reacționat în fața unui astfel de subiect și ce aș fi putut scrie. Cred că, inițial, m-aș bloca, aș începe să râd, aș întreba supraveghetorii dacă este o glumă, dacă s-au greșit subiectele”, mai spune liberalul.

Pavel Popescu mai menționează că nu înțelege cum a ajuns un astfel de subiect să fie pus într-o teastare importantă, cum este Evaluarea Națională, fiindcă este foarte dificil să scrii ceva „valoros” pe o astfel de temă.

Pavel Popescu, deputat PNL
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:33 0:00

Florin Manole, PSD: Intră câinele și-ți roade tema

Unui alt social-democrat, Florin Manole subiectul i se pare „bizar”: „În cursul unei activități de lectură se petrece o lectură. Ce altceva să se petreacă?!”.

Deputatul PSD recunoaște că, la prima vedere, i-ar trece prin minte o serie de „răspunsuri mai glumețe”, dar „dacă ești elev și ești în mijlocul unui examen important, nu prea îți arde de glumă.

Dacă ar fi fost elev și ar fi avut de rezolvat un astfel de subiect, deputatul PSD spune că „teoretic, poți să inventezi ce se poate întâmpla în timpul unei activități de lectură: intră fratele pe ușă și cu câinele familiei și roade tema. Poți să spui orice. Doar că e un pic ciudat”. Concluzia lui este că „oricum, hârtia suportă orice”.

Florin Manole, PSD: Ce altceva să se petreacă în timpul unei activități de lectură?!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:56 0:00

Examenul de Evaluare Națională a început marți cu proba la Limba și literatura Română, cei peste 150.000 de elevi având la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Ei vor afla primele rezultate pe 25 iunie, iar pe cele finale pe 29 iunie, după rezolvarea tuturor contestațiilor.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG