Linkuri accesibilitate

Cum s-au împărțit cele douăzeci și șapte de scaune în Comisie și inovațiile Ursulei von der Leyen


Ursula von der Leyen anunță distribuția portofoliilor din Comisie
Ursula von der Leyen anunță distribuția portofoliilor din Comisie

Ursula von der Leyen, viitoarea președintă a Comisiei Europene, și-a anunțat marți, 10 septembrie, lista portofoliilor și distribuirea lor, reușind să creeze surpriză cu câteva inovații neașteptate.

Un asemenea portofoliu inexistent până acum va fi cel de Comisar pentru Protejarea Modului de Viață European (European Way of Life), care i-a revenit Comisarului grec, fost purtător de cuvânt al Comisiei, Margaritis Schinas.

La fel de ciudate ar putea părea portofoliul Valori și Transparență, atribuit cehoaicei, rămasă din precedenta Comisie, Věra Jourová, cel al Democrației și Demografiei, atribuit croatei, fostă primăriță a Dubrovnikului, Dubravka Šuica, sau cel al „Economiei pentru Oameni” (Economy that Works for People), letonului Valdis Dombrovskis.

Rovana Plumb, cea propusă de guvernul Dăncilă, a primit, cu condiția trecerii cu succes a audierii în Parlamentul European, portofoliul Transporturilor.

Ursula von der Leyen a preluat inovația precedentei comisii, a lui Jean-Claude Juncker, de a desemna câteva posturi de „super-Comisari”, vice-președinți executivi ai Comisiei, care vor fi responsabili peste grupuri de portofolii (“clusters”). Astfel, prim-vice-președintele executiv Frans Timmermans, care are în sarcină agenda ecologică a Europei, va coordona toți comisarii dintr-un cluster ce atinge chestiunile energetice, precum Transporturi (Rovana Plumb), Energie (Kadri Simson) și altele. Dar portofoliul Transporturilor (Rovana Plumb) va mai intra și în alte “clusters”, precum cel condus de Comisara pentru Competiție Margrethe Vestager etc.

Printre alte inovații, Ursula von der Leyen a mai anunțat că întâlnirile Comisiei se vor face de acum înainte fără hârtie, doar digital, și că fiecare Comisar va trebui să viziteze fiecare stat membru, nu doar capitalele, ci și regiunile fiecărei țări, astfel încât fiecare dintre ei să se familiarizeze cu întreaga Europă (ceea ce anunță multe deplasări și vizite de lucru și informare).

Compoziția propusă a viitoarei Comisii

Iată lista, la fiecare Comisar indicând de la început și grupul politic (EPP = conservatorii, PES = socialiștii, RE = Renew Europe):

Mai întâi, trei vice-președinți executivi, care vor avea o funcție dublă: atât coordonatori peste “clusters”, cât și comisari simpli. Aceștia sunt:

  1. Frans Timmermans (PES, Olanda): El va fi în vârful avântului ecologic al UE și se va ocupa de climă (the Green Deal).
  2. Margrethe Vestager (RE, Danemarca): Competiție și agenda digitală.
  3. Valdis Dombrovskis (EPP, Letonia): Servicii financiare și „Economia pentru Oameni” (Economy that Works for People)

Alți cinci vice-președinți sunt:

  1. Josep Borrell (PES, Spania): Înalt Reprezentant, șeful diplomației UE;
  2. Věra Jourová (RE, Cehia): Valori și transparență;
  3. Margaritis Schinas (EPP, Grecia): Protejarea Modului de Viață European (European Way of Life);
  4. Maroš Šefčovič (PES, Slovacia): Relații interinstituționale și previziuni;
  5. Dubravka Šuica (EPP, Croatia): Democrație și Demografie.

Ceilalți Comisari sunt:

  1. Johannes Hahn (EPP, Austria): Buget și administrație (va raporta direct lui von der Leyen).

  1. Didier Reynders (RE, Belgia): Justiție.

  1. Mariya Gabriel (EPP, Bulgaria): Inovație și tineret.

  1. Stella Kyriakides (EPP, Cipru): Sănătate.

  1. Kadri Simson (RE, Estonia): Energie.

  1. Jutta Urpilainen (PES, Finlanda): Parteneriate internaționale.

  1. Sylvie Goulard (RE, France), Piața internă, dar și, ca fost ministru al apărării, noul Directorat pentru Industria Apărării și Spațiu.

  1. László Trócsányi (EPP, Ungaria): Vecinătate și extindere.

  1. Phil Hogan (EPP, Irlanda): Comerț.

  1. Paolo Gentiloni (PES, Italia): Economie.

  1. Virginijus Sinkevičius (ecologist, Lituania): Mediu înconjurător și oceane.

  1. Nicolas Schmit (PES, Luxembourg): Muncă (‘Jobs').

  1. Helena Dalli (PES, Malta): Egalitate.

  1. Janusz Wojciechowski (ECR, eurosceptic, Polonia): Agricultură.

  1. Elisa Ferreira (PES, Portugalia): Coeziune și reforme.

  1. Janez Lenarčič (fără afiliere politică, Slovenia): ‘Crisis Management'.

  1. Ylva Johansson (PES, Suedia): Afaceri interne.

  1. Rovana Plumb (PES, Romania): Transporturi.

Cu Ursula von der Leyen însăși sunt 27 de Comisari, 13 femei și 14 bărbați, în vreme ce Marea Britanie, dată fiind incertitudinea Brexitului, nu a desemnat un candidat.

Surprizele au fost de multe feluri. Astfel, toată lumea se aștepta ca portofoliul vecinătății și extinderii să-i fie acordat candidatei croate, fosta primăriță din Dubrovnik, mai ales că anul viitor Croația deține în primele șase luni președinția UE și vrea să organizeze un summit special despre apropierea Balcanilor de Vest de UE, dar von der Leyen a atribuit portofoliul candidatului maghiar László Trócsányi (al cărui nume ea nu a știut de altfel să-l pronunțe), fost ministru al Justiției în Ungaria și un protejat al lui Viktor Orbán.

Rovana Plumb la Transporturi

Propunerea de către guvernul Dăncilă a numelui Rovanei Plumb, căreia von der Leyen i-a repartizat deocamdată portofoliul Transporturilor, a fost de îndată contestată de opoziția din România, eurodeputații PLUS-USR anunțând că vor face totul pentru a o bloca pe aceasta în audierile din Parlamentul European.

Rovana Plumb
Rovana Plumb

Într-adevăr, etapa următoare și obligatorie este audierea în Parlament a fiecărui Comisar propus, la o dată care trebuie încă fixată, în luna octombrie, astfel încât noua Comisie să poată intra în funcțiune pe 1 noiembrie.

Mulți au întrebat pentru ce Ursula von der Leyen a acceptat-o pe Rovana Plumb din partea României, de vreme ce trecutul ei contestabil, legăturile cu Liviu Dragnea și problemele cu justiția sunt cunoscute. Acceptarea Rovanei Plumb poate fi însă văzută și ca un calcul personal al Ursulei von der Leyen: odată ce ea și-a îndeplinit promisiunea de a avea jumătate din Comisari femei, dacă vreuna din candidate sau vreunul din Comisarii bărbați propuși vor fi respinși de Parlament, se va cere țării respective să propună un alt candidat. Acela va putea în acel moment să fie bărbat sau femeie, indiferent, dar asta nu va mai conta, pentru că până atunci Ursula von der Leyen își va fi îndeplinit angajamentul de a avea jumătate din Comisie femei. Actualmente: 13 femei și 14 bărbați.

Atribuirea portofoliului Transporturilor poate fi chiar văzută ca o ironie: la audierile pentru Comisia Juncker din 2014, singurul candidat comisar respins a fost tot o femeie din Europa de Est căreia i se atribuise portofoliul Transporturilor: slovena Alenka Bratušek.

Deși fusese prim ministru în țara sa, lucru cu care se mândrea și pe care îl considera un atù, Alenka Bratušek a fost găsită total incompetentă de eurodeputați, care nu au considerat că ea era pregătită pentru a prelua portofoliul ce îi fusese încredințat: Transporturile.

A fost singurul comisar respins de Parlament în 2014, iar Slovenia s-a văzut atunci nevoită să propună un alt candidat, tot pentru

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG