Curtea Supremă a sesizat Curtea Constituțională pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Decizia a fost luată în prezenţa unui număr de 74 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute, precizează Curtea Supremă, într-un comunicat de presă emis joi.
„Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuție s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.61 alin.(2) și ale art.75 din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr.679/2020 a Curții Constituționale, dar și prin jurisprudența anterioară a acesteia , întrucât forma adoptată de Camera Deputaților (Camera decizională) modifică substanțial obiectul de reglementare și configurația legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecție”, transmite Înalta Curte de Casație și Justiție într-un comunicat remis presei joi.
„Totodată, sesizarea privește neconstituționalitatea dispozițiilor articolului unic pct.4 (art.10 alin.(12) din Legea nr.241/2014) în raport cu prevederile constituționale ale art.1 alin.(5) din legea fundamentală, sub aspectul exigențelor privind calitatea legii, astfel cum a fost conturat acest principiu în jurisprudența Curții Constituționale și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, contrar cerințelor impuse de art.1 alin.(5) din legea fundamentală, dispozițiile textului de lege arătat nu permit stabilirea, în mod clar, precis și previzibil, care sunt inculpații care beneficiază de dispozițiile art.10 din Legea nr.241/2015.
În exercitarea atribuției sale constituționale și legale privind sesizarea jurisdicției constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de promulgare, Înalta Curte de Casație și Justiție rămâne consecventă necesității exercitării acesteia exclusiv pentru considerente legate de asigurarea supremației Constituției și a legii, precum și a calității legii, având în vedere efectele directe pe care astfel de chestiuni le au ulterior pentru cetățenii implicați în proceduri judiciare, examinarea efectuată de către Secțiile Unite vizând exclusiv aspecte de legalitate și nepunând în discuție opțiunile de politică legislativă, care rămân incluse în marja suverană de apreciere a Legislativului”, precizează Curtea Supremă.
Camera Deputaților a votat marți proiectul de lege inițiat de Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră după ce a spus că va ieși cu AKM-ul păstrat de la Revoluție pentru a-i dispersa pe cei care protestau în Piața Victoriei împotriva adoptării OUG 13 de guvernul Grindeanu, prin care evazioniștii pot scăpa de închisoare dacă achită prejudiciul.
Proiectul a fost votat, cu opoziția USR care a cerut retrimiterea la comisie a unui proiect „toxic”, care „încurajează evaziunea fiscală”, cu 195 de voturi pentru, 72 de voturi împotrivă și 19 abțineri.
Votul a fost dat în ultima sedință a Camerei Deputaților din această legislatură.
Legea prevede ca dacă inculpații pentru evaziune fiscală care au produs un prejudiciu de până în 100.000 de euro îl achită integral, scapă doar cu amendă în loc de închisoare, așa cum era pedepsită fapta. Mai mult, dacă dau 20% în plus, indiferent de cuantumul evaziuni, fapta nu se mai pedepsește deloc.
În expunerea de motive se precizează că închisorile din România sunt aglomerate, iar cel mai important aspect îl reprezintă recuperarea prejudiciului.