Linkuri accesibilitate

Dâra politicului în TVR și SRR: rapoarte ascunse, zero reformă, șefi numiți politic. Soarta conducerilor, deja decisă


Scandalul declanșat după programul de Revelion al TVR deschide o discuție mai profundă despre modul în care sunt numite conducerile televiziunii și radioului publice.

Reforma și depolitizarea promise de politicienii din ultimii douăzeci de ani se opresc în momentul sosirii la putere. Numirile se fac în continuare pe criterii politice, iar o majoritate parlamentară poate ține ascunse în sertarele Parlamentului rapoartele de activitate. Numai după respingerea acestora se pot demite conducerile TVR și SRR (Societatea Română de Radiodifuziune).

Reformă, depolitizare și profesionalism sunt cele trei cuvinte cheie pe care politicienii le rostesc în campaniile electorale despre conducerile televiziunii și radioului public. Fostul președinte Traian Băsescu vorbea încă din 2005 despre depolitizarea TVR, iar subiectul a fost reluat în mod repetat în fiecare campanie electorală. De fiecare dată s-a făcut prea puțin, iar reforma și depolitizarea au fost uitate.

Parlamentul este cel care poate demite conducerea TVR și a radioului public, cum tot deputații și senatorii sunt cei care votează Consiliul de Administrație pentru cele două instituții. În ultimii doi ani, rapoartele de activitate au stat ascunse în sertarele Comisiei de Cultură, fără să ajungă la votul final.

PSD și aliații săi nu au dorit să existe un vot, iar PNL nu a fost sigur că poate strânge o majoritate pentru numirea noilor șefi. Astfel, rapoartele de activitate sunt depuse la Parlament, dar nu au primit un vot. În fruntea celor două instituții sunt Doina Gradea (TVR) și fostul senator PSD, Georgică Severin (SRR), ambii fiind votați când social-democrații dețineau majoritatea în Parlament. Un vot în Parlament de respingere a rapoartelor de activitate ar echivala cu schimbarea conducerii TVR și SRR.

Ludovic Orban: „TVR și SRR au fost politizate în favoarea PSD”

Fostul premier Ludovic Orban a declarat pentru Europa Liberă că în Coaliția de guvernare nu s-a discutat încă strategia privind TVR și SRR.

„Toate procedurile legale privitoare la rapoartele de activitate care trebuie votate în Parlament trebuie respectate”, susține președintele PNL.

Liberalul acuză conducerile TVR și SRR că au făcut jocurile PSD și că nu au fost echidistante și obiective.

„E foarte simplu să faci o monitorizare și îți dai seama cum stau lucrurile. Cine l-a adus pe Dragnea la Viața Satului în campanie, nu televiziunea actuală? A fost o politizare evidentă a televiziunii publice și a radioului public în favoarea PSD”, este opinia lui Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, actuala Coaliție de guvernare trebuie să găsească oameni de calitate care să asigure conducerea TVR și SRR.

Președintele Comisiei de Cultură din Senat (PNL): Doina Gradea va fi înlocuită din fruntea TVR

Președintele Comisiei de Cultură din Senat, Riceard Viorel Badea (PNL), este mai direct: conducerea TVR trebuie să plece după votul privind rapoartele de activitate. Votul din Parlament pentru rapoartele pe 2018 și 2019 urmează să fie scos de la sertar în luna februarie, atunci când începe sesiunea.

„Cu siguranță se va întâmpla demiterea actualei conduceri a TVR. S-au strâns prea multe nereguli în această zonă. Trebuie să renunțăm la maniera în care se fac numirile pentru șefia TVR și SRR. Rapoartele de activitate au fost moșmondite, cum se spune. Au fost practic ascunse, dacă nu au fost oferite spre consultare transparentă mediului public. Este o chestiune absurdă”, a afirmat pentru Europa Liberă președintele Comisiei de Cultură din Senat.

Viorel Badea a precizat că PNL urmează să vină în Parlament cu un proiect nou pentru desemnarea conducerilor televiziunii și radioului publice.

„Mi se pare total absurd ca o persoană să fie și director să fie și președinte. Din câte știu și am studiat în media europeană nu există niciunde această denumire de președinte-director. E absurd total. Ar trebui separate cele două funcții. O să facem un asemenea proiect legislativ”, a subliniat senatorul PNL.

Liberalii spun că schimbarea trebuie să se producă în această primăvară, pentru ca politicul să nu mai lase „o dâră” în emisiunile de la TVR și SRR.

El atrage atenția și asupra modului în care actuala conducere a TVR a acționat în Republica Moldova.

„TVR nu mai emite analog în Republica Moldova din cauza faptului că actuala conducere a TVR a refuzat să plătească taxele de emisie la Radiocom din Republica Moldova. E o situație foarte gravă din punctul meu de vedere pentru că, în felul acesta, actuala conducere a TVR nu face decât să încurajeze eforturile Rusiei de a limita accesul mediatic al României în Republica Moldova. E o chestie extrem de gravă. În Republica Moldova se difuzau filme din anii ’60, ’70, unde se vorbea de tovarășul secretar de partid cutare. Asta în Moldova care e foarte apropiată de Rusia. E absurd”, a afirmat Viorel Badea.

Vasile Dîncu (PSD): Se reîncearcă politizarea TVR

Președintele Consiliului Național al PSD Vasile Dîncu crede că actuala Coaliție de guvernare intenționează să „pună mâna pe televiziunea română și pe radioul public”.

„Este o încercare de a porni un scandal plecând de la o emisiune umoristică și de a politiza Televiziunea Română. Nu cred că în ultimii ani televiziunea a fost politizată, a revenit în audiențe. Acum se vrea o repolitizare sub numele reformei”, susține liderul social-democrat.

Acesta recunoaște că nu există un proiect de televiziune publică „așa cum ar trebui să fie”.

„Este o aberație că rapoartele de activitate stau în Comisiile de cultură cu anii. Este cu adevărat o aberație. De fiecare dată ar trebui ca raportul televiziunii să se discute la timp și să se discute serios. Comisia poate face recomandări. Dacă PSD a făcut asta (n.r. – nu a dat vot pe rapoartele de activitate), înseamnă că PSD este de vină, dar asta nu înseamnă că televiziunea a fost politizată”, a declarat Vasile Dîncu pentru Europa Liberă.

Președintele Consiliului Național a spus că nu își aduce aminte un moment când a fost favorizat PSD la Televiziunea Publică. Când i s-a adus aminte de invitațiile primite de Liviu Dragnea la emisiunea „Viața Satului” a răspuns: „da, a fost invitat de prea multe ori”.

Vasile Dîncu a subliniat că ar trebui să existe discuții serioase despre rapoartele de activitate. Social-democratul a fost de acord cu ideea avansată de PNL pentru ca președintele și directorul general al TVR să fie două persoane diferite.

„Sunt pentru modernizarea TVR și SRR, dar faptul că un deputat pornește de la ideea că într-o emisiune umoristică a fost ironizat președintele României nu cred că e un argument. Sunt alte argumente pentru a moderniza cele două instituții”, a precizat Vasile Dîncu.

Scandalul cu Revelionul TVR

Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai (USR), a acuzat conducerea TVR că a plătit un program de Revelion „plin de bășcălie” la adresa a tot ce înseamnă pandemie, vaccin, protejare și distanțare socială.

O poziție dură la adresa Revelionului difuzat de TVR a avut și Dorina Rusu, membru CNA.

În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simţ, ci şi legislaţia audiovizualului. M-am autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1, care va fi analizată într-o ședinţă a CNA. Televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor”, a fost poziția Dorinei Rusu.

Președintele director general al TVR, Doina Gradea, susținută de PSD pentru a ajunge în această funcție din 2017, susține că nu a intervenit în propunerile de programe TVR pentru seara de Revelion și că „cenzura nu duce la nimic bun”. Ea a adăugat că nimic nu este tabu când vine vorba de umor.

Potrivit acesteia, atacul are un substrat politic pentru înlocuirea ei din funcție, deși numirea ei s-a făcut tot pe criterii politice.

„Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenţei editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul? Veţi "curăţa" (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toţi PSD-iştii din TVR - înainte de a vă întreba cum veţi face asta, am şi alte curiozităţi: cum veţi identifica PSD-iştii, prin ce metode? Şi ce altă instituţie de presă va urma după TVR? Domnule deputat Bulai, aveţi idee către ce alunecaţi dumneavoastră aici?", a fost poziția exprimată de Doina Gradea.

Șefa TVR spune că pentru programul de Revelion "TVR a apelat la doi cunoscuţi umorişti, Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu: pentru a face comedie", "umor, satiră, comedie, nu băşcălie".

TVR trăiește cu bani de la bugetul de stat

PSD a decis în 2017 să ierte Televiziunea Publică de datoriile istorice de 150 de milioane de euro către bugetul de stat. Mai mult, finanțarea televiziunii se face integral din bugetul de stat. În primul an când a primit finanțare publică, TVR a beneficiat de peste un miliard de lei, din această sumă fiind plătite și datoriile. În 2018, suma alocată TVR a fost de peste 400 de milioane de lei.

Datoriile acumulate de postul public de radio au atins în acest an pragul de șapte milioane de euro.

PNL cere Comisie de anchetă pentru TVR

Deputatul PNL Alexandru Muraru a cerut constituirea unei comisii de anchetă în cazul TVR și SRR pentru a afla „care e nivelul cenzurii, al propagandei pesediste și al deturnării din banii publici din aceste instituții”.

„Cele două instituții de media publice au purtat cu nerușinare o campanie de susținere a PSD în ultimii ani”, a susținut deputatul PNL.

Liberalii și cei din USR au cerut și în 2019 constituirea unei comisii de anchetă în cazul TVR pentru a se afla cât a costat o ediție a Cerbului de Aur și care sunt cheltuielile cum sunt selectați colaboratorii TVR și cu cât sunt plătiți.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG