UPDATE: „Am avut o discuție la Cotroceni, în legătură cu nominalizarea miniștrilor și cu punerea în aplicare a rezultatelor referendumului de duminică. Am discutat fiecare propunere în parte”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern de joi.
Premierul a declarat că soluția de punere în aplicare a referendumului ar fi „o modificare legislativă dezbătută în Parlamentul României”, fără însă a preciza care ar fi aceasta. „Vom discuta cu colegii de la ALDE”, a mai spus Dăncilă.
De asemenea, Dăncilă a anunțat că a solicitat un raport de la MAE, MAI și celelalte instituții implicate în organizarea alegerilor, legat de modul de desfășurare a votării, duminică 26 mai.
„Sunt un om echilibrat și corect, care nu vrea să ia decizii pripite. Pe baza acestui raport, voi lua măsuri. Dacă au fost greșeili și cu siguranță au fost greșeli, cei responsabili trebuie să plătească, dar nu putem aplica sancțiuni fără o analiză temeinică. Dacă e nevoie de modificări legislative, avem toată deschiderea să le facem cu specialiști”, a spus Viorica Dăncilă.
Premierul, care conduce interimar PSD până la o decizie statutară în partid, a mai spus că Guvernul PSD își continuă mandatul.
Discuția dintre Dăncilă și Iohannis vine în contextul în care premierul a propus nume de noi miniștri pentru postul de vicepremier pentru parteneriate strategice (Titus Corlățean), la Justiție (Ana Birchall), la Fonduri Europene (deputata de Brașov Roxana Mânzatu) și la ministerul pentru românii de pretutindeni (Natalia Intotero, care fusese înlocuită din acest post, pentru că era candidată la europarlamentare, mandat pe care nu îl mai prinde după ce PSD a obținut un scor mic la alegeri).
În același timp, miercuri, președintele Iohannis a solicitat „imediat” demiterea miniștrilor de Externe (Teodor Meleșcanu) și de Interne (Carmen Dan), pentru modul în care au fost organizate alegerile din 26 mai, când foarte mulți români din diaspora nu au putut vota, pentru că secțiile de votare organizate la ambasadele și consulatele românești au fost insuficiente.
Atât Carmen Dan, cât și Teodor Meleșcanu au anunțat că refuză să demisioneze, neavând ce să își reproșeze în organizarea alegerilor.
„S-a făcut tot ce s-a putut omeneşte - am făcut pentru prima oară 441 de secţii electorale, record mondial, cu 215 mai multe decât cele de la ultimele alegeri europene. De asemenea, cu cel puţin 63 mai mult decât la alegerile parlamentare sau la alte alegeri”, a declarat Teodor Meleşcanu, care a dat vina pe referendumul declanșat de președintele Iohannis, pentru îngreunarea procesului de votare.
La rândul ei, Carmen Dan a reacționat nervos, spunând că nu demisionează „nici imediat, nici imediat”, ironizând sublinierea președintelui Iohannis, care a spus că „imediat înseamnă imediat”: „Nu e o surpriză pentru nimeni că domnul preşedinte îmi cere demisia. E de notorietate ideea sa fixă. De aceea, politic, îi răspund că nu mă intimidează astfel de cereri urgente nici chiar în situaţia în care acestea sunt dublate de riscul unor dosare penale”.
Facebook Forum